Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 05.06.2018
Glissando
     După atât de controversata, însă nu și neașteptata, decizie a Curții Constituționale de la București în privința conflictului de natură constituțională dintre Președinte și Guvern în privința revocării șefei DNA, a revenit disputa în legătură cu caracterul politic al acestei instituții. Dar răspunsul la întrebarea dacă Curtea Constituțională din România este politizată nu explică în niciun fel decizia de pe 30 mai. Căci, dintr-un început, de la Hans Kelsen, curțile constituționale au avut atât funcții politice, cât și judiciare. Singură, curtea constituțională nu poate apăra nici statul de drept, nici independența justiției. Ceea ce deosebește curțile constituționale din statele democratice de cele din statele autoritare este atât filosofia lor democratică de funcționare, cât și calitatea membrilor lor. Dacă ar fi suficientă existența curții constituționale pentru a avea un stat de drept funcțional, atunci și Rusia lui Putin, și Turcia lui Erdogan ar fi state de drept. Or, în aceste state, precum și în unele dintre noile state devenite membre ale Uniunii Europene după 2004, precum Polonia și Ungaria, curțile constituționale au devenit simple instrumente la îndemâna puternicilor zilei. Aceasta este un element esențial al modelului de așa-zisă democrație iliberală, care consideră că suveranitatea națională justifică încălcarea libertăților fundamentale și a drepturilor omului.

     Lupta împotriva "statului paralel" - ca și la Erdogan, cel de la care a fost preluată sintagma - devine un instrument pentru justificarea preluării totale a controlului statului. De fapt, Curtea Constituțională este consecventă în acțiunea sa, care nu pare deloc accidentală: deja la sfârșitul lunii februarie 2018 declara neconstituțional articolul 3 din Legea siguranței naționale, astfel că interceptările realizate de SRI în baza acestui articol nu mai erau posibile. Ba chiar acestea ar putea fi ulterior atacate în justiție. Mai mult, în aceeași zi în care președintelui i se nega dreptul de veto, iar cel ce este ales prin vot direct de cetățeni a fost transformat într-un subordonat al ministrului justiției, solicitarea șefului statului din 2 mai, din momentul în care sesizase Curtea privind așa-numitul pachet privind justiția, de a aștepta raportul Comisiei de la Veneția privind corespondența aces­tor legi cu practica constituțională democratică a fost respinsă.

     Decizia Curții Constituționale din 30 mai 2018 nu este una izolată, ci pare a face parte dintr-o strategie. Asistăm nu doar la glisarea regimului politic dinspre un regim semiprezidențial limitat spre o formă de "regim de adunare" (regim parlamentar excesiv) care să justifice deriva iliberală și autoritară - inclusiv suspendarea și revocarea președintelui -, ci și la stoparea luptei anticorupție pentru protejarea așa-zișilor deținători de drept ai suveranității naționale, politicienii. Această nouă formă de impunitate politică impusă în numele Constituției se realizează în paralel cu o încercare de discreditare și laminare a organizațiilor civice și de apărare a drepturilor omului, de politizare și înfricoșare a justiției și demantelare a serviciilor secrete.

     Tocmai în acest moment de criză a regimului politic acuzele privind deriva securitară a serviciilor secrete iau amploare. Cifra de 6 milioane de români ascultați în 14 ani - pe care SRI o neagă, dar Comisa de control a SRI o susține -, coroborată cu o altă cifră, de 3000 de euro ziua de filaj, ar putea conduce la concluzia că serviciile secrete au spoliat, pur și simplu, bugetul statului. Deși aceste cifre sunt cel mai probabil fanteziste, confuzia pe care o creează pune sub semnul întrebării credibilitatea României ca stat. Or, cui folosește toată această alunecare? Și unde se va opri ea? 
CRISTIAN PÎRVULESCU
 

 

.