Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 07.09.2018
Glume de la București, cu diacritice
click aici
     Pe noul ministru al sportului din Franța o cheamă Roxana Mărăcineanu și este cât se poate de româncă. Desigur, absolut tot meritul îi aparține, dar asta nu ne împiedică să ne gândim că o exista o predestinare, în relațiile franco-române, bazată pe onomastica inspirată de țepoasa plantă. Mă gândesc direct la mai degrabă legendarul Ban Mărăcine, dat ca strămoș al celebrului poet francez din secolul al XVI-lea, Pierre marchiz de Ronsard. Povestea este lungă și suculentă, poetul însuși aruncând sămânța imaginației când scrie, într-un poem din 1554, că strămoșul lui provine cam de pe unde Dunărea se învecinează cu Tracia (Or quant a mon ancetre, il a tire sa race/ D'ou le glace Danube est voisin de la Thrace). Urmează descrierea completă și exactă a venirii acestui strămoș bogat și viteaz pe meleagurile franceze, unde a binemeritat de la rege până la gradul de marchiz. Versurile din Elegie XX explică, într-un fel, de ce respectivul personaj este vestit mai ales în Oltenia. De altfel, titlul de ban este specific renumitei regiuni care a dat umanității atâția oameni importanți, chiar și eu născându-mă acolo. La noi, însă, Banul Mărăcine este acreditat drept strămoș al lui Pierre de Ronsard de Vasile Alecsandri și chiar Mircea Eliade publică, în 1923, "Marchizul de Ronsard, poetul Ronsard și Banul Mărăcine". Dacă Pierre de Ronsard este cunoscut și după vreo cinci secole de la nașterea sa, cu banul Mărăcine este o problemă de identificare. Iar cel considerat de istorici a fi adevăratul ban Mărăcine din istorie a fost contemporan cu cel al cărui strămoș trebuia să fie, Pierre de Ronsard.

     Dar să revenim la Roxana Mărăcineanu, un model adevărat pentru tinerele generații lipsite, iată, de așa ceva, și la declarațiile în franceză. Născută în 1975, ea a ajuns în Franța la 9 ani, când părinții săi, profesori români trimiși, cum se făcea pe atunci, în Algeria, la lucru, au decis să nu se mai întoarcă în țara unde Ceaușescu și ai lui tăiau și spânzurau. Acum își amintește că în România copiii adunau ambalaje de gumă de mestecat, miroseau aroma, mai ales pe cea de mentă, și le întindeau cu grijă în caiete, devenite adevărate clasoare pentru "hârtiile de gumă". Nu este nicio îndoială că această experiență nu îmi este străină, mai mult, îmi este o dragă amintire și plasez aceste momente la începutul vieții mele de colecționar, când ți se ascut simțurile și se adună cunoștințele. Și Roxana Mărăcineanu este o fibră de colecționar, privește cu pasiune ce se întâmplă în jurul său și a devenit o mare colecționară de medalii sportive, cu numele său pe ele. Un alt parizian celebru, cel puțin la manifestările ArtSafari, de origine română, este artistul Mircea Cantor, cel care a făcut diacriticele de pe firma Atelierului Brâncuși de la Paris. Mă aștept ca următorul său proiect să fie impunerea căciulițelor pe ă și pe numele noii ministre a Sporturilor din Franța, dacă nu se poate altfel, cu pixul pe ziare și cu carioca pe monitoare. Să ne amintim că și diacriticele de pe numele lui Brâncuși erau din gumă de mestecat, până să le semi-eternizeze Maestrul Cantor.

     Și dacă tot am pomenit de Brâncuși, că oricum nu scăpăm nicio ocazie, aducem în atenție o informație șocantă, ceva de genul "nu știam dar am uitat". Ei, bine, știați că, pauză publicitară, știri pe scurt, autopromovare, revenim după pauză, ei, bine, Brâncuși era vegetarian. Aflăm asta de pe o farfurie, una desenată de britanicul Benefict Hughes. Vrând să facă publicitate vegetarianismului, al cărui adept este, artistul a desenat pe farfurii portretele unor celebrități despre care se știe că sunt sau au fost vegetarieni. Brâncuși este unul dintre subiecte iar portretul său, alături de cele care îi reprezintă pe Platon și Confucius, s-a vândut deja. Prețul nu este mare, ci de 250 de lire sterline. De fapt, desenul nu impresionează, este cam naiv sau kitsch, îl arată pe sculptor cu o cipilică roșie pe cap, imagine în care s-au blocat și cei care au făcut bustul sculptorului așezat în sectorul 3, lângă parcul retrocedat IOR. Acolo, insistența de a-l reprezenta cu acest tip de acoperământ al capului a dus la aparența unui cap de pompier bărbos, cu o mare cască de profil. Mai mult, seria de farfurii cu portrete celebre, desenată, expusă și vândută de Benedict Hughes, se inspiră dintr-o altă secvență, cea adevărată, faimoasele "Women Dinner Service" realizate în anii 1932-34 de Vanessa Bell, sora Virginiei Woolf, și partenerul său, Duncan Grant, din faimosul Bloomsbury Group. Cele 50 de farfurii de acum trei sferturi de secol reprezentau, într-un desen superb, femei celebre din toate timpurile, de la Pocahontas și Cleopatra, la George Eliott și Virginia Woolf. Setul de farfurii, cu loc de frunte în istoria feminismului, a fost considerat pierdut până în urmă cu trei ani, când un client al galeriei Piano Nobile din Londra a mărturisit că sunt la el, toate și în perfectă stare.

     Dacă tot suntem la Londra, să anunțăm că s-a vândut nu numai o pictură sau o sculptură, ci o întreagă casă de licitații. Cu vreo trei luni în urmă, Bonhams anunțase că își caută un cumpărător. Pe atunci încă se afla în proprietatea lui Robert Brooks, care fusese șef la Christie's. Și, ca să spunem ceva și de cealaltă mare londoneză, și apoi să ne dăm ochii peste cap că Londra asta e mică rău, șefia lui Bonhams va fi preluată de un responsabil aflat acum la Sotheby's.

     Înființată în 1793, în același secol cu vestitele Christie's și Sotheby's, Bonhams a fost mereu în spatele acestora. În anul trecut, a avut un venit de 13 ori mai mic decât cel înregistrat de Christie's. A mers bine în ultimul timp, a avut o renovare foarte scumpă a sediului, dar și profitul anual este de ordinul milioanelor. A purtat negocieri cu chinezii, dar până la urmă a fost cumpărată de un fond britanic, Epiris, care, la rândul său merge bine, are un portofoliu bogat și va da un impuls investițional serios bicentenarei case de licitații de artă. Ambițiile noilor proprietari nu sunt cunoscute, dar vor fi vizibile în noul sezon de licitații de artă, care începe în acest septembrie, și sigur vor fi simțite în cele nouă săli de licitație Bonhams din întreaga lume. În 2017, Bonhams a vândut peste 50 de mii de obiecte în 250 de licitații desfășurate la Londra, Paris, New York, Los Angeles, San Francisco, Sydney, Hong Kong, Edinburgh, și București.

     Nu, București nu, a fost o glumă! 
Marius Tița
 

 

.