Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 11.09.2018
Grampet, prima companie europeană care aderă la Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică
click aici
Gruia Stoica
     Grupul Grampet a aderat la asociația Ruta de Transport Internațional Trans-Caspică (Trans-Caspian International Transport Route - TITR), un proiect inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan pentru dezvoltarea unui nou coridor de transport multimodal ce leagă Asia de Europa.

     Astfel, Grup Feroviar Român, parte a Grampet, este prima companie europeană care aderă la Ruta de Transport Internațională Trans-Caspică. Acest fapt va conduce la dezvoltarea traficului intermodal în România și în țările vecine, a anunțat, ieri, societatea, într-un comunicat.

     Gruia Stoica, președintele Grupului Grampet, subliniază: "Suntem onorați să ne alăturăm acestui parteneriat care ne aduce mai aproape de obiectivul strategic pe care l-am conturat încă de acum 20 de ani - acela de a lega pe calea ferată Marea Nordului de Marea Chinei de Est. La acel moment, eram doar o companie antreprenorială dintr-o țară mică, aflată la granița dintre două continente. Astăzi suntem unul dintre liderii industriei europene de profil și prima societate europeană care devine membru al acestei alianțe strategice. Această alianță poate transforma România într-o platformă logistică pentru Europa și Asia, generând în jur de 100.000 de noi locuri de muncă și contribuții la bugetul statului de peste un miliard de euro".

     Operatorii feroviari din cadrul Grupului Grampet dețin și exploatează un parc de aproape 20.000 de vagoane și 400 de locomotive. Aceștia transportă anual un volum de aproximativ 22 milioane de tone de marfă, dintre care peste 20% la nivel european.

     Oficialii companiei estimează că aderarea la Ruta Trans-Caspica va conduce la dezvoltarea traficului intermodal atât în România, cât și în țările vecine.

     Sorin Chinde, directorul general Grup Feroviar Român, menționează: "Prin acceptarea Grupului Grampet ca membru al TITR se finalizează construcția unei noi rute China - Uniunea Europeană. Practic, în acest coridor deschidem cinci țări din comunitate (România, Ungaria, Bulgaria, Croația și Austria), prin operatorii feroviari care fac parte din grup. Este o confirmare a faptului că și în România sunt companii cu capital privat, capabile să participe în proiecte internaționale complexe".

     Aderarea Grupului Grampet la TITR a fost anunțată în cadrul unui eveniment organizat de către Administrația Porturilor Maritime Constanța și Asociația "Middle Corridor - Trans-Caspian International Transport Route".

     Ruta Internațională de Transport Trans-Caspică are o lungime totală de 9.500 de kilometri, dintre care 860 de kilometri traversează teritoriul României (Coridorul feroviar IV, pe relația Portul Constanța - Curtici). Inițiat de guvernele din China, Kazahstan și Azerbaidjan, proiectul își propune să dezvolte transportul multimodal care face legătura dintre China, Kazahstan, Azerbaidjan, Georgia, Turcia și Europa. Principalul obiectiv al asociației este simplificarea formalităților administrative prin asigurarea unui mediu competitiv și oferirea de sprijin companiilor din diferite țări, pentru dezvoltarea afacerilor acestora de-a lungul Coridorului Trans-Caspic.

     Înființat în urmă cu aproape 20 de ani, Grampet este alcătuit din 16 companii ce acoperă în mod strategic întregul lanț de soluții și produse de transport feroviar: servicii de transport feroviar marfă, construcții, reparații și modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluții inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.

     Grup Feroviar Român (GFR) are o cotă de piață de aproximativ 30% și o poziție strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internațional. Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii din grup, precum și cu operatorii feroviari de stat și privați din Ungaria, Bulgaria, Moldova, Serbia, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, Austria, Germania și, de curând, Grecia.

     Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Pașcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul Grampet acoperă 100% din piața reparatorie de material rulant din România. 
E.O.
 

 

.