Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 06.10.2017
Guvernul alocă șase milioane de lei pentru evenimentele desfășurate cu ocazia Centenarului Marii Uniri
click aici
     Guvernul a aprobat o hotărâre, în ședința de ieri, prin care alocă șase milioane de lei pentru evenimentele care se vor desfășura în 23 și 24 noiembrie la Iași cu ocazia Centenarului Marii Uniri, potrivit unui comunicat de presă.

     Conform sursei, Printre acțiunile de la Iași se numără organizarea unei ședințe festive de guvern în Biblioteca Universității Tehnice Gh. Asachi, reiterarea unui scurt traseu feroviar între gara Ciurea și gara Iași, pentru comemorarea celor peste 1000 de morți în accidentul feroviar produs în iarna anului 1916 la Iași, precum și organizarea, simbolic, a unei "Mari Adunări". Se are în vedere și reabilitarea a 10 monumente de pe raza județului Iași dedicate Primului Război Mondial.

     Reprezentanții Executivului au menționat că se va contribui cu 5.956.300 de lei, pentru desfășurarea evenimentelor de la Iași, sumă care se adaugă fondurilor obținute de autoritățile locale din alte surse, precum donațiile și sponsorizările. Banii alocați provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția guvernului, prevăzut în Bugetul de stat pe anul 2017.

     "Prin această măsură s-a urmărit reiterarea și evidențierea semnificației aparte a Iașiului în vremea Primului Război Mondial, când orașul a devenit pentru 2 ani nu doar capitala Regatului României, după ce Bucureștiul a căzut în mâna Puterilor Centrale, ci și spațiul în care și-au găsit găsit adăpost peste 300.000 de refugiați români din zonele ocupate", se arată în comunicat.

     În cadrul Programului național Centenarul Marii Uniri, Iașiul va găzdui mai multe evenimente și manifestări reunite sub titlul "Centenarul Marii Uniri și al Primului Război Mondial. Iași, capitala Regatului României 1916-1918 și Moldova - leagăn al Marii Uniri".

     Acțiunile de la Iași urmează să se desfășoare în zilele de 23 și 24 noiembrie, printre acestea numărându-se organizarea unei ședințe festive de guvern în sediul Bibliotecii Universității Tehnice Gh. Asachi, organizarea unei ședințe simbolice a parlamentului la Teatrul Național, același loc în care, în 1916, regele Ferdinand a deschis lucrările parlamentului mutat la Iași, precum și depunerea de coroane la Mausoleul Eroilor din Iași și la celelalte monumente din județele din regiune și organizarea de ceremonialuri militare și religioase, parade și defilări de arme și steaguri, informează sursa.

     De asemenea, va fi repetat traseul feroviar între gara Ciurea și gara Iași, pentru comemorarea celor peste 1.000 de morți în accidentul feroviar produs în iarna anului 1916 la Iași, din cauza supraaglomerării generate de numărul de refugiați din zonele ocupate, accident considerat drept cea mai mare astfel de catastrofă din România și a treia ca mărime la nivel mondial. De asemenea, în zona catastrofei feroviare vor fi plantați 1000 de stejari și tei, în memoria celor decedați.

     Reprezentanții Guvernului au precizat: "Vor fi organizate evenimente care să celebreze diversitatea culturală și modelul de toleranță propus de Iași și de România la momentul Primului Război Mondial, când aproximativ jumătate din populația Iașiului era compusă din evrei, ruși, polonezi și greci. Totodată, va fi organizată, simbolic, o "Mare Adunare" care să aducă laolaltă porturile tradiționale ale tuturor minorităților de pe teritoriul României și porturile românești din toate ținuturile".

     Potrivit sursei citate, în plus, se are în vedere tipărirea, într-o singură ediție, a unui ziar al Centenarului, care "să recreeze starea de spirit a acelor vremuri" și care să fie distribuit pe parcursul celor două zile în care se vor desfășura evenimentele. În plus, vor fi reabilitate 10 monumente de pe raza județului Iași dedicate Primului Război Mondial și vor fi refăcute marcajele și indicatoarele turistice către acestea.

     În comunicat se subliniază: "Programul propus pentru zilele de 23 și 24 noiembrie 2017 va implica populația întregii Moldove, dar și pe vorbitorii de limbă română din țările vecine. În ceea ce privește acțiunile destinate instituțiilor, se estimează că acestea vor aduna peste 600 de reprezentanți din partea Președinției României, Guvernului, Parlamentului, cultelor religioase, ambasadelor străine în România, rectorilor universităților din regiune, administrației locale a județelor din regiune". 
A.C.
 

 

.