Guvernul american nu mai acordă ajutor palestinienilor

A.M.
Internaţional / 26 august 2018

(sursa foto: Twitter)

(sursa foto: Twitter)

Guvernul american a anunţat că nu va mai acorda un ajutor de 200 de milioane de dolari palestinienilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza, potrivit AFP.

Un înalt funcţionar al Departamentului de Stat a declarat presei: "La cererea preşedintelui vom redirecţiona peste 200 de milioane de dolari, iniţial prevăzuţi pentru programe în Cisiordania şi Fâşia Gaza. Aceste fonduri vor fi destinate programelor prioritare din alte zone".

Măsura a fost luată ţinându-se cont de "provocărilor cu care se confruntă comunitatea internaţională în oferirea de asistenţă în Gaza, unde controlul deţinut de Hamas pune în pericol viaţa locuitorilor din Gaza şi degradează deja îngrozitoarea situaţie umanitară şi economică", a mai spus funcţionarul.

Relaţiile dintre Statele Unite şi autoritatea palestiniană au cunoscut un declin după ce Trump a anunţat decizia SUA de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului, transmite şi News.ro.

Palestinienii au suspendat legăturile cu guvernul lui Trump şi consideră că SUA nu poate îndeplini rolul de mediator în procesul de pace din Orientul Mijlociu.

"Această administraţie dezmembrează decenii de viziune şi angajamente ale SUA în Palestina", a transmis într-un comunicat Husam Zomlot, şeful reprezentanţei din Washington a Organizaţiei pentru Libertatea Palestinei (OLP).

Potrivit surselor citate, decizia de neacordare a ajutorului financiar palestinienilor vine în momentul unei noi crize umanitare în Gaza, unde violenţele au crescut de la începutul protestelor din luna martie. Cel puţin 171 de palestinieni au murit împuşcaţi de armata israeliană în manifestările din apropierea graniţei. În prezent, nu sunt întreprinse acţiuni de pace în Orientul Mijlociu, iar SUA discută de mai multe luni un plan în acest sens.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb