Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 21.06.2018
Hackerii chinezi au atacat SUA!
click aici
     Războiul invizibil purtat pe câmpurile de bătălie ale internetului, se desfșoară la intensitate maximă, dincolo de declarațiile pacifiste ale oficialităților.

     O campanie sofisticată de hacking lansată de pe computere din China a pătruns în sistemele informatice ale unor operatori de sateliți, contractori din domeniul apărării și ale unor companii de telecomunicații din Statele Unite și sud-estul Asiei, a anunțat marți compania de securitate cibernetică Symantec, transmite Reuters, citat de news.ro. Potrivit companiei, atacul pare să fi avut ca obiectiv spionajul național, cum ar fi interceptarea comunicațiilor militare și civile. Astfel de capacități de interceptare sunt rare, dar au mai existat, iar cercetătorii Symantec nu au putut să spună dacă și ce comunicații au fost interceptate. Mai îngrijorător este faptul că hackerii au infectat computere care controlează sateliți, așa că ar fi putut să modifice orbitele dispozitivelor și să perturbe traficul de date.

     Hackerii au fost eliminați din sistemele infectate, iar compania a transmis deja informațiile tehnice legate de atacul cibernetic FBI și Departamentului pentru Securitate Internă, precum și agențiilor pentru apărare din Asia și altor companii de securitate cibernetică.

     În urmă cu un an, conform unor dezvăluiri WikiLeaks, întreaga lume a aflat că CIA are un adevărat arsenal de instrumente ultrasecrete menite să penetreze orice telefon inteligent sau să acceseze informațiile oferite de aplicații de comunicare și alte dispozitive electronice: "Year Zero prezintă scopul și direcția programului de piraterie al CIA la nivel mondial, arsenalul său de viruși și zeci de unități «înarmate» să exploateze o gamă largă de produse ale companiilor americane și europene, inclusiv Iphone (Apple), Android (Google), Windows (Microsoft) sau televizoarele marca Samsung, care sunt transformate în microfoane sub acoperire". CIA, în colaborare cu alte agenții de informații din SUA și din alte țări, a putut să spargă criptarea unor aplicații de mesagerie precum WhatsApp, Telegram și Signal. WikiLeaks a mai susținut că documentele respective arată că agenți operativi CIA au studiat cum să comită atacuri informatice și să preia controlul altor dispozitive decât computere și telefoane inteligente conectate la Internet. CIA a adoptat în mod curent tehnici care i-au permis să plaseze vina pe hackerii din Rusia în cazul în care atacurile cibernetice pe care le avea agenția în desfășurare ar fi fost compromise, relevă documentele WikiLeaks. În plus, Rusia a fost acuzată de mai multe instituții europene că s-ar situa în prima linie a țărilor care se află în spatele unor atacuri cibernetice. 
O.D.
 

 

.