Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 09.08.2018
Hidroelectrica și autoritățile colaborează pentru protecția mediului
click aici
     Viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, Ministrul Mediului, și Bogdan Badea, Președintele Directoratului Hidroelectrica, au semnat, conform unui comunicat remis Redacției, un protocol de colaborare, al cărui scop îl reprezintă "cooperarea în vederea identificării și aplicării soluțiilor optime pentru accelerarea proceselor dedicate domeniilor protecției mediului și energiei prin derularea unor proiecte specifice activităților de producere a energiei electrice în hidrocentrale, care să sprijine îmbunătățirea condițiilor de mediu, conservarea biodiversității și dezoltarea durabilă".

     Prin semnarea acestui document se face un pas important către transparență, dialog și cooperare între autorități centrale și locale, organizații non-guvernamentale și compania Hidroelectrica în domeniul protecției mediului, în concordanță cu prevederile Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României și Strategiei Energetice a României.

     În comunicat se precizează faptul că este vizată cu precădere implementarea unor proiecte LIFE privind creșterea gradului de conștientizare cu privire la responsabilitatea gestionării deșeurilor.Totodată, este vizată și implementarea unor soluții optime pentru susținerea comunităților biologice de floră și faună, în armonie cu nevoile economico-sociale ale comunităților locale.

     " Pe modelul unor companii din alte state, cu tradiție mai avansată în ceea ce privește protecția mediului, avem în vedere câteva proiecte pilot referitoare, spre exemplu, la realizarea scărilor de pești. Vizăm, de asemenea, identificarea unor soluții tehnologice de colectare automatizată a deșeurilor în zona Barajului Izvorul Muntelui. " -a precizat Bogdan Badea.

     Anterior evenimentului de semnare a protocolului, Directorul General Hidroelectrica, i-a însoțit pe Ministrul Energiei, Anton Anton, dar și pe reprezentanții presei locale și centrale la Barajul de la Izvorului Muntelui, pentru a evalua acțiunile întreprinse de compania energetică în vederea îndepărtării poluării. De asemenea, delegația a efectuat o vizită la CHE Stejaru (Dimitrie Leonida), centrală aflată în curs de retehnologizare. 
R.V.
 

 

.