Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 02.10.2017
Huawei Technologies anunță că menține ferm angajamentul față de sistemul educațional din România
click aici
     Huawei, furnizor la nivel global în domeniul soluțiilor de tehnologie pentru informații și comunicații, menține ferm angajamentul față de sistemul de educație din România, susținând educația studenților români prin dezvoltarea și continuarea unor proiecte educaționale și stagii de practică, precum Huawei Seeds for the Future.

     Programul Huawei Telecom Seeds for the Future este sprijinit de Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerului Societății Informaționale, dar și de cele mai mari universități din țară, iar în ultimii ani a captat din ce în ce mai mult atenția studenților.

     Vlad Doicaru, Enterprise Director Huawei România, a declarat: " Prin continuarea acestui program, ne dorim să le oferim studenților atât o experiență interculturală, cât și accesul la tehnologiile Huawei. Practic, principalele obiective pe care le urmărim prin proiectul «Huawei Seeds for the Future» constau în îmbunătățirea educației din domeniul IT, armonizarea cunoștințelor teoretice cu cele practice și susținerea tinerilor într-adevăr pasionați de domeniul IT."

     Prin intermediul acestui program, studenții înscriși la facultățile cu profil tehnic și nu numai, au posibilitatea de a urma un training de specializare care se desfășoară în China, la sediul central Huawei din Shenzen, în urma căruia își însușesc atât noțiuni teoretice, cât și practice.

     În acest an, în perioada 18 august - 2 septembrie, zece studenți (opt din București, doi din Republica Moldova) au fost trimiși de Huawei România în China. În prima săptămâna a programului, la Beijing, aceștia au participat la cursuri intensive de limbă și cultură chineză și au vizitat obiectivele turistice și istorice ale orașului, familiarizându-se astfel cu o parte importantă a culturii chineze. În cea de a doua săptămâna a călătoriei lor s-au mutat la Shenzhen, în campusul Huawei Academy. La sediul central al Huawei, studenții s-au bucurat de sfaturi și consultanță din partea specialiștilor companiei și au avut acces la tehnologiile moderne din laboratoarele Huawei. 
.
 

 

.