Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 04.10.2017
Ilie Dragne, trimis în judecată în dosarul fermei de porci care a aparținut fiului lui Dragnea
click aici
     Ilie Dragne, administratorul fermei de porci "Salcia" SA din Teleorman care l-a avut acționar majoritar pe Valentin Dragnea, fiul liderului PSD Liviu Dragnea, a fost trimis astăzi în judecată de Parchetul General, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Public.

     În același dosar, anchetatorii i-au mai trimis în judecată pe Ștefan Anton Moroșanu, Dumitru Mișu și Rossi Stefano, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, precum și pe Aurelian Voicu, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

     În rechizitoriul întocmit a fost reținută următoarea situație de fapt: "În perioada iunie 2012 - iulie 2013, inculpatul Moroșanu Ștefan Anton, în calitate de administrator al unei societăți comerciale specializată în organizarea și producția de concerte și spectacole, la diferite intervale de timp, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăți a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziții nereale de prestări servicii, în baza a 33 facturi fiscale emise de 6 societăți comerciale, în valoare totală de 6.442.084 lei (din care 5.195.230 lei bază impozabilă și 1.246.854 lei TVA) prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 2.078.091 lei, (echivalentul a 464.733 euro), din care 831.237 lei impozit pe profit și 1.246.854 lei TVA.

     De asemenea, inculpatul Rossi Stefano, în calitate de împuternicit, iar începând cu data de 01.04.2014 de administrator al unei societăți comerciale specializată în operațiuni de mecanică generală, în perioada 2013 - februarie 2015, la diferite intervale de timp, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăți a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziții nereale de bunuri/prestări servicii/execuție lucrări în baza a 28 facturi fiscale emise de 4 societăți comerciale, în valoare totală de 5.216.067 lei (din care 4.206.506 lei bază impozabilă și 1.009.561 lei TVA aferentă), prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 1.682.602 lei (echivalentul a 379.487 euro), din care 673.041 lei impozit profit și 1.009.561 lei TVA dedusă nelegal. Facturile fiscale în numele a două dintre cele patru societăți comerciale s-au emis de către inculpatul Voicu Aurelian, care a acționat în calitate de complice".

     Procurorii mai susțin că Mișu Dumitru, în calitate de director general al unei firme specializate în creșterea porcinelor, în luna februarie 2014, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, a dispus înregistrarea în contabilitatea acestei societăți a unor cheltuieli fictive, reprezentând achiziții nereale de prestări servicii/execuție lucrări, în baza unei facturi fiscale emisă în numele unei societăți comerciale, în valoare totală de 3.082.045 lei (din care bază impozabilă 2.485.520 lei și TVA 596.525 lei), prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 596.525 lei (echivalentul a 134.213 euro), reprezentând TVA dedusă nelegal.

     Din probatoriul administrat a mai rezultat, potrivit Parchetului General, că Ilie Liviu Dragne, în calitate de unic asociat și administrator la o altă firmă, la diferite intervale de timp, în perioada 02.10.2015-17.08.2017, a folosit cu rea-credință bunurile sau creditul de care se bucură această societate, într-un scop contrar intereselor acesteia, prin dispunerea achitării de sume de bani în cuantum total de 43.041 lei (din care 30.175 lei venit net și 12.866 lei impozit pe salarii și contribuții sociale), pentru soția acestuia, fără ca aceasta să desfășoare în beneficiul firmei respective activitatea pentru care a fost remunerată urmare încheierii contractului individual de muncă.

     Dosarul a fost trimis spre soluționare la Tribunalul București.

     Ilie Liviu Dragne a fost reținut, pe 11 august, pentru 24 de ore, dar procurorii nu au cerut atunci în instanță arestarea preventivă. 
Andrei Stan
 

 

.