IMPACT Developer & Contractor a recrutat doi manageri noi

A.V.
Ziarul BURSA #Companii /

IMPACT Developer & Contractor a recrutat doi manageri noi, cu experienţă în companii multinaţionale, pentru a conduce departamentul operaţional, respectiv cel financiar al companiei.

Potrivit unui comunicat al societăţii, Consiliul de Administraţie al IMPACT Developer & Contractor l-a numit în funcţia de director financiar pe Giani - Iulian Kacic, cu o experienţă de peste 15 ani în indus­tria petrolieră, acesta urmând să îşi exercite atribuţiile împreună cu directorul general al companiei, Bogdan Oşlobeanu.

Funcţia de director de operaţiuni a fost ocupată de Iulian Mirel Măguleanu, project manager cu experienţă în coordonarea de proiecte de amploare în România şi pe plan internaţional.

Bogdan Oşlobeanu, CEO Impact Developer & Contractor, a declarat: "Schimbările care au avut loc la nivel de management în ultima perioadă sunt o parte firească a strategiei de dezvoltare a Impact, strategie prin care urmărim îmbunătăţirea gestionării financiare a companiei şi eficientizarea coordonării proiectelor imobiliare marca Impact, pe o piaţă dinamică şi competitivă. În acest proces am avut în vedere atât recrutarea de oameni noi, foarte bine pregătiţi în funcţii cheie, redistribuirea în mod productiv a resursei umane în cadrul companiei, cât şi înfiinţarea unor posturi suplimentare. Mă bucur că echipa noas­tră este completată de profesionişti care vin cu o viziune nouă, susţinută de o experienţă solidă în domeniul lor de activitate şi de un know - how valoros de people management".

Giani Kacic şi-a început cariera în industria farma şi a continuat-o în cea petrolieră, ocupând timp de 15 ani mai multe funcţii de conducere în cadrul Grupului Rompetrol, printre care Finance Manager Rom Oil S.A , CFO Rompetrol Rafinare, Project Director SAP Program Group Rompetrol, Group Cost Control BU Refinery & Industrail Services Group Rompetrol. Este absolvent al Facultăţii de Management din Bucureşti.

Iulian Mirel Măguleanu a fost, înainte să vină la Impact, director de proiect în cadrul companiei Verus Project Management, care oferă servicii de consultanţă în management de proiect în Kazahstan, preponderent pentru industria de petrol şi gaze.

De profesie inginer mecanic, cu expertiză în ingineria, construcţia şi mentenanţa în Rafinărie, Petrochimie, Instalaţii de producţie a petrolului, centrale electrice şi linii electrice, Iulian Măguleanu cumulea­ză peste 29 de ani de activitate în industrii de Oil & Gas şi Power & Energy, dintre care 15 ani de experienţă în management de proiect şi management operaţional, în cadrul unor companii precum Rominserv din cadrul Grupului Rompetrol şi Petrom.

Impact are în dezvoltare în momentul de faţă două proiecte rezidenţiale de mari dimensiuni în nordul capitalei: Greenfield Residence în Băneasa, pe segmentul mediu, şi Luxuria Domenii Residence pe segmentul premium. Proiectele au o valoare investiţională cumulată de peste 600 milioane euro şi vor totaliza peste 8.000 de locuinţe.

Pe lângă cele două proiecte menţionate, în 2019 dezvoltatorul are în plan demararea lucrărilor de construcţie pentru un nou ansamblu rezidenţial în Constanţa. Proiectul va include 660 de apartamente şi are o valoare de piaţă estimată la 53,5 milioane euro.

Până în 2028, Impact preconizează dezvoltarea a cinci proiecte rezidenţiale, cu o valoare de piaţă cumulată de 948,9 milioane euro: Greenfield Residence în Băneasa, Luxuria Domenii Residence în zona Domenii, ansamblul din Constanţa şi alte două proiecte, în zonele Barbu Văcărescu şi Ghencea din capitală.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro