Conferinta BURSA Codul insolventei 2019Conferinta BURSA Codul insolventei 2019

ÎN 2018:Enel a înregistrat un avans de 1,3% al veniturilor

E.A.
Companii /

Enel a înregistrat un avans de 1,3% al veniturilor

Grupul italian Enel a anunţat astăzi că a înregistrat, anul trecut, un avans de 1,3% al veniturilor, la nivel global, până la 75,6 miliarde euro, în contextul creşterii vânzărilor de energie regeneranilă.

"Performanţa pozitivă este în principal datorată unor schimbări în scopul consolidării, ca urmare a achiziţionării Enel Distribuiçăo Săo Paulo din Brazilia în iunie 2018 şi a Enel X North America în august 2017, precum şi de creşterea vânzărilor din generarea de energie regenerabilă în Italia, Spania şi America de Sud şi de creşterea vânzărilor pe piaţa liberă din Italia. Aceşti factori pozitivi au compensat evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb, în principal din cauza deprecierii monedelor sud-americane", se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei noastre.

În plus, veniturile pe 2018 le includ pe cele din vânzări, în cadrul modelului Build, Sell & Operate (BSO), ale 80% din capitalul a 8 companii din Mexic, precum şi participaţia din EF Solare Italia şi indemnizaţia din vânzarea participaţiei Grupului în Enel Rete Gas. Totodată, EBITDA curent a ajuns la 16,2 miliarde euro, în creştere cu 3,8% faţă de cele 15,6 miliarde euro din 2017.

"Creşterea reflectă în principal marja îmbunătăţită a business-ului de regenerabile din Italia, Spania şi America de Sud, dar şi a pieţei libere din Italia, cât şi efectul achiziţiei Enel Distribuiçăo Săo Paulo. Aceste schimbări pozitive au compensat evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb, menţionată anterior", potrivit comunicatului.

EBITDA, care include efectele tranzacţiilor excepţionale, a ajuns la 16,3 miliarde euro, crescând în linie cu EBITDA curent.

"Datoria netă la finalul lui 2018 a ajuns la 41,1 miliarde euro, în creştere cu 9,9% faţă de cele 37,4 miliarde euro la finalul lui 2017. Creşterea reflectă în mare parte achiziţia Enel Distribuiçăo Săo Paulo, oferta de licitaţie publică pentru achiziţia tuturor participaţiilor pentru subsidiara Enel Generacion Chile deţinute de acţionari minoritari, plata dividendelor pe 2017, investiţiile din 2018 şi evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb. Creşterea fluxului de numerar din operaţiuni compensează doar partial factorii menţionaţi anterior", se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocat