Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 06.08.2018
ÎN AL TREILEA DOSAR DE CORUPȚIE
Mihail Vlasov, condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare
     Fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR) Mihai Vlasov a fost condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare, în cel de-al treilea dosar de corupție. El a fost trimis în judecată, în noiembrie 2016, de Direcția Națională Anticorupție, pentru mai multe infracțiuni, printre care delapidare în formă continuată și fals în înscrisuri.

     În același dosar, au fost inculpați și fiica lui Vlasov Ingrid , pentru complicitate la delapidare în formă continuată, dar și Mariana Rodica Suciu, la data faptelor director general la ROMEXPO, pentru delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

     Potrivit DNA, "în perioada 2008-2014, Mihail Vlasov, în calitate de președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, abuzând de func­ția deținută și de influența dobândită în această calitate, a întreprins demersuri pentru obținerea unor foloase materiale personale și pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituției pe care o reprezenta. Astfel, a adus grave prejudicii atât Camerei de Comerț și Industrie a României, cât și Romexpo, ce are ca acționar majoritar CCIR, arată news.ro.

     Potrivit procurorilor, prejudiciul total cauzat bugetului CCIR este estimat la 54.342.145, 20 lei, iar prejudiciul total cauzat bugetului Romexpo se ridică la 6.086.741,44 lei.

     Fostul președinte al Camerei de Comerț a României are deja două condamnări - una de cinci ani, iar cea de-a doua de doi ani de închisoare. În urma contopirii celor două pedepse, magis­trații Curții de Apel Iași au decis că Vlasov avea de executat 5 ani și 8 luni de închisoare.

     El a fost condamnat prima dată, în iunie 2015, de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar de trafic de influență, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 200.000 de euro de la un om de afaceri căruia i-ar fi promis la schimb că își va folosi influența pentru a-i determina pe arbitrii de la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional să pronunțe o hotărâre favorabilă acestuia.

     În noiembrie 2016, Mihail Vlasov a fost condamnat într-un al doilea dosar, la doi ani de detenție, fiind acuzat de procurii DNA că, în februarie 2013, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României i-a cerut unui deputat "să îi susțină interesele", prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat "Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului".

     În noiembrie 2017, Vlasov a fost eliberat condiționat, după ce a ispășit mai puțin de doi ani din pedeapsă. 
A.P.
 

 

.