ÎN CADRUL MISIUNII ARTEMIS:NASA va trimite prima femeie pe Lună, în 2024

T.T.
Internaţional /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

NASA va trimite pentru prima oară o femeie pe Lună în 2024, în cadrul proiectului "Artemis", în reluarea misiunilor cu echipaj spre satelitul natural al Pământului, relatează EFE.

Administratorul NASA, Jim Bridenstine, a declarat, marţi, într-un eveniment difuzat pe internet că i-ar plăcea ca fiica sa, în vârstă de 11 ani, să se poată vedea în postura unei astronaute care va pleca pe Lună în 2024, precizând că în anii 1960 tinerii nu aveau acest tip de repere.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat, luni, pe contul său de Twitter reluarea zborurilor spre Lună şi Marte.

Bridenstine a evidenţiat "marele vot de încredere" pe care Administraţia Trump a acordat-o NASA prin alocarea unei tranşe suplimentare de 1,6 miliarde de dolari.

Responsabilul NASA a precizat că misiunea din 2024 va fi doar începutul şi că scopul său este o prezenţă susţinută pe Lună şi trimiterea în fiecare an a unui echipaj.

În iulie se vor sărbători 50 de ani de la sosirea primului om pe Luna la bordul misiunii Apollo 11.

În cadrul acestei misiuni, care a plecat de pe Terra la 16 iulie 1969 şi a ajuns după patru zile pe Lună, Buzz Aldrin şi Neil Armstrong, ambii astronauţi americani, au făcut primii paşi pe suprafaţa Lunii.

În 2011, NASA a pus capăt zborurilor navetelor sale spaţiale iar de atunci depinde de Rusia pentru a-şi transporta astronauţii pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS).

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Este o dezinformare a NASA. Misiunea se numeste Capricorn Two.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019
Deleanu
ApanovaAdvertisement
Comercianti de Diamante
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS