ÎN CREȘTERE CU CIRCA 1,7 MILIARDE EURO
BURSA 14.06.2017

EMILIA OLESCU
 
mărește imaginea
     *  MFP intenționează să-și mențină prezența pe piețele internaționale de capital, în principal prin emisiuni de obligațiuni denominate în euro, potrivit Programului de Convergență
       Datoria externă a țării noastre a crescut cu aproximativ 1,71 miliarde euro, în primele patru luni din acest an față de finalul anului trecut, potrivit datelor publicate, ieri, de Banca Națională a României (BNR).
     Cifrându-se la peste 94 miliarde euro, datoria noastră externă, care include împrumuturile statului în străinătate, dar și creditele entităților private, a atins valoarea maximă din decembrie 2014, în special ca urmare a majorării datoriei publice, conform News.ro.
     Finanțarea deficitului bugetului de stat și refinanțarea datoriei publice guvernamentale vor fi realizate, în acest an, în principal din surse interne și, în completare, din surse externe, potrivit Programului de Convergență. Acesta explică faptul că Ministerul Finanțelor Publice (MFP) va continua să mențină o abordare flexibilă în realizarea procesului de finanțare, urmărind asigurarea caracterului predictibil și transparent al ofertei de titluri de stat.
     Potrivit Programului de Convergență, în ceea ce privește sursele de finanțare externă, MFP intenționează să-și mențină prezența pe piețele internaționale de capital, în principal prin emisiuni de obligațiuni denominate în euro.
     Emisiunile denominate în dolari pe piețele externe sau în alte valute se vor lansa ca alternativă de finanțare, în condiții de cost avantajoase, în cazul unor evenimente externe care ar putea limita accesul la anumite segmente de maturitate la finanțarea pe piața europeană, având în vedere avantajele oferite, prin extinderea maturității, capacitatea crescută a pieței de absorbție a noilor emisiuni și diversificarea bazei de investitori, explică documentul.
     Prima emisiune pe piețele externe, în acest an, a fost lansată în data de 10 aprilie, fiind atrasă suma de de 1,75 miliarde euro printr-o emisiune de euroobligațiuni în euro în două tranșe. Cele două tranșe au fost realizate la costuri în scădere pentru statul român, subliniază documentul.
     Guvernul anunță că licitațiile aferente operațiunilor de răscumparare anticipate (buy back) și de preschimbare a titlurilor de stat (bond exchanges) se vor realiza prin utilizarea platformei electronice dezvoltată de către BNR pentru licitațiile aferente pieței primare.
     Pe termen mediu, MFP intenționează să continue parteneriatul cu instituțiile financiare internaționale, potrivit sursei citate, care exemplifică împrumuturile BIRD de politici de dezvoltare (DPL), precum și pe cele contractate în scopul finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice guvernamentale, disponibilizarea sumelor având la bază realizarea unor măsuri și/sau alte acțiuni necesare în domeniul reformelor sectoriale.
     La finalul anului 2014, datoria externă totală a României a fost de 94,74 miliarde euro, din care datoria publică era 32,83 miliarde euro, arată agenția citată, precizând că, în decembrie 2016, datoria externă a țării a fost de 92,37 miliarde euro. La sfârșitul lunii februarie a anului în curs, nivelul datoriei era de 92,753 miliarde euro, iar la finalul lui martie nivelul acesteia ajunsese la 93,192 miliarde euro.
     Din totalul datoriilor înregistrate de România față de entități din străinătate la 30 aprilie 2017, datoriile pe termen lung reprezentau 70,2 miliarde euro (74,6% din total datorie externă), în creștere cu 1,22 miliarde euro față de finalul anului 2016, iar datoriile pe termen scurt - 23,88 miliarde euro, în urcare cu 486 milioane euro.
     Din datoria pe termen lung, în jur de 34 miliarde euro reprezintă datorie publică, în creștere cu 1,77 miliarde euro față de finalul lui 2016, mai arată agenția citată.
     Datoria negarantată public, în special cea a băncilor și a firmelor către finanțatori din străinătate, însuma circa 34,96 miliarde euro, la finalul luii aprilie, în scădere cu 526 milioane euro față de decembrie 2016.
     Datoria autorității monetare, care reprezintă alocările de drepturi speciale de tragere (DST) de către Fondul Monetar Internațional (FMI), considerată datorie a BNR față de FMI, a scăzut, în primele patru luni, cu 20 milioane euro, la 1,23 miliarde euro.
     După ce, din 2010, a crescut puternic până în martie 2013, ulterior, datoria externă a țării noastre a reintrat pe o pantă descendentă, până în vara anului trecut, când a reînceput să crească.
     Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost de 22,3%, în primele patru luni, comparativ cu 27,4% în 2016. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii a fost de 6,3 luni în martie, nivel comparabil cu cel din 2016, mai arată BNR.
     * Investițiile străine directe au crescut cu aproape 24%
     Investițiile directe ale nerezidenților în țara noastră au însumat 1,3 miliarde euro (comparativ cu 1,05 miliarde euro în perioada ianuarie - aprilie 2016), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au atins valoarea de 1,5 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 202 milioane euro, anunță BNR.
     Astfel, investițiile străine directe au crescut cu 23,8%, în perioada analizată față de intervalul similar din 2016.
     Banca Centrală subliniază că, în perioada ianuarie - aprilie 2017, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1,41 miliarde euro, comparativ cu 906 milioane euro în perioada ianuarie - aprilie 2016. În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 488 milioane euro, balanța veniturilor secundare și cea a serviciilor încheindu-se cu excedente mai mici cu 428 milioane euro, respectiv cu 38 milioane euro, iar balanța veniturilor primare înregistrând un deficit mai redus cu 444 milioane euro. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  Este vina BNR
    (mesaj trimis de Manole în data de 14.06.2017, ora 09:33)  
 Cred ca este vina BNR care are rezerve de peste 35 mld. Euro si gestioneaza prost si cursul valutar incurajand importurile in defavoarea exporturilor. Pentru ce trebuie sa ne imprumutam daca BNR are o asemenea rezerva uriasa? Trebuie sa fie stabilita si o suma optima a acestei rezerve valutare a BNR care cred este din Romania iar rezerva provine din imprumuturi externe.


 
Aceeasi sectiune (Macroeconomie)
ÎN PRIMELE 11 LUNI DIN 2017 FAȚĂ DE PERIOADA SIMILARĂ DIN 2016,
CARE SUNT ȘI CUM SE PLĂTESC CONTRIBUȚIILE DATORATE PENTRU SALARII ȘI ACTIVITĂȚI INDEPENDENTE DE LA 1 IANUARIE 2018
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 19:12
     Fostul europarlamentar Petru Luhan, președinte al Comisiei pentru fonduri europene a PNL, anunță că liberalii vor demara o campanie de strângere de semnături pentru a convinge Guvernul să direcționeze 25% din fondurile europene către administrațiile locale.  click să citești tot articolul
Internaţional, 16:39
     Tensiunile au crescut sâmbătă în taberele de refugiați din Bangladesh unde se află sute de mii de membri ai grupului etnic de musulmani Rohingya, înainte de repatrierea acestora în Myanmar, de unde au fugit din cauza violențelor armatei, scrie Reuters.  click să citești tot articolul
Politică, 14:50
     Ședința Comitetului Executiv Național al PSD este convocată, luni, de la ora 16,00, pentru a stabili componența noului Executiv condus de premierul desemnat Viorica Dăncilă, potrivit unor surse politice.  click să citești tot articolul
Internaţional, 14:21
     Bombardamentele turce în regiunea Afrin din nordul Siriei s-au soldat ieri cu zece morți, majoritatea civili, au acuzat milițiile kurde care controlează zona  click să citești tot articolul
Miscellanea, 14:00
     Polițiștii au aplicat 6.800 de sancțiuni contravenționale, au constatat 627 de infracțiuni și au reținut 350 de permise de conducere în ultimele 24 de ore.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.01.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de ieri, prin volumul mare înregistrat de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BURSELE DIN LUME / DATORITĂ REZULTATELOR COMPANIILOR
     Acțiunile de pe piețele din Europa au crescut ușor ieri, după recordurile consemnate în ziua anterioară pe Wall Street. Sectorul tehnologic a avut cele mai importante câștiguri, în baza...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 19 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0446
2.3834
3.0592
3.9727
0.1834
0.6259
0.2144
4.6614
5.2814
1.5077
3.4322
0.2250
0.4843
1.1167
0.0671
0.4742
1.0030
3.7984
0.3121
1.1846
0.5937
0.0596
0.3565
0.2042
2.7707
0.0393
0.1323
1.0341
0.6265
0.1191
163.0820
5.4816
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
.