GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

ÎN IUNIE ŞI IULIEPeste 3000 de investitori au retras 137 milioane de euro, din fondul "Erste Bond Flexible RON"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Peste 3000 de investitori au retras 137 milioane de euro, din fondul "Erste Bond Flexible RON"

Şeful ERSTE ASSET Management: "Coexistenţa, în România anului 2015, a două metode de evaluare pentru fonduri este o mare eroare a ASF"  

"Nu este exclus să închidem luna pe valoare pozitivă; avem luni de zile în care avem intrări de 2000-3000 de investitori"

Peste 3000 de investitori au părăsit fondul "Erste Bond Flexible RON", în iunie şi iulie, retragerile însumând 137 de milioane de euro, în această perioadă.

Dragoş Neacşu, directorul general al "Erste Asset Management", pune retragererile masive pe seama faptului că activele fondului "Erste Bond Flexible RON" au început să fie evaluate pe metoda marcării la piaţă, din 3 aprilie, şi, totodată, trimestrul al doilea din acest an a fost caracterizat de cea mai mare volatilitate a pieţei obligaţiunilor în regiune, din ultimii trei ani.

Astfel, investitorii obişnuiţi cu o evoluţie liniară a unităţilor de fond pe care le deţineau s-au trezit, deodată, cu o volatilitate semnificativă, din momentul în care preţul de piaţă al obligaţiunilor a început să fie luat în calculul activului.

În prezent, Autoritatea de Supraveghere Financiară permite administratorilor de fonduri să evalueze obligaţiunile din portofoliu prin două metode - marcarea la piaţă, cea implementată de Erste Asset Management, din aprilie, sau amortizarea liniară (înregistrarea dobânzii acumulate, fără să se ţină cont de preţul de piaţă al instrumentului).

Dragoş Neacşu ne-a spus că, la scurt timp după trecerea fondului "Erste Bond Flexible RON" la marcarea la piaţă, a început o corecţie masivă, cea mai importantă de pe piaţa obligaţiunilor, din ultimii trei ani de zile.

"A început lupta cu volatilitatea, care este de fapt esenţa activităţii administratorilor de fonduri profesionişti", ne-a spus directorul general al "Erste Asset Management", adăugând:

"Am adoptat această metodă care reflectă, în fiecare zi, preţurile de piaţă, cu variaţiile lor pozitive sau negative. Volatilitatea nu este o poveste românească, ci una globală. Toţi administratorii care au fonduri de obligaţiuni sau fonduri de piaţă monetară s-au confruntat cu deprecierea activelor, în trimestrul al doilea din 2015, şi, pe de altă parte, cu volume mari de răscumpărări faţă de perioada similară din anii precedenţi. Este un fenomen care se întâmplă atât la scară continentală, cât şi dincolo de hotarele Europei.

Indicele regional Erste CEE Local Currency Bond Index a avut în trimestrul al doilea 2015 o performanţă de -4,3%, în condiţiile în care randamentele bondurilor suverane cu maturitate de peste zece ani au crescut cu peste 100 de puncte de bază, în medie, în statele din regiune.

Aceasta este realitatea.

Pentru o bună parte dintre clienţii noştri, această volatilitate, la niveluri record, este greu de digerat.

Este o perioadă mai lungă de două luni cu variaţii negative ale unităţii de fond.

Am avut şi zile cu o fluctuaţie de 1 sau chiar 2% pe titlurile de stat emise de România, pe 5, respectiv 10 ani, într-o singură zi, ceea ce nu este uzual, în piaţa românească şi în contextul orizontului de investire mediu al investitorului român, între doi şi trei ani de zile".

Potrivit lui Dragoş Neacşu, răscumpărările din fondul de obligaţiuni sunt mai degrabă parţiale.

"Din 135.000 de investitori, sunt câteva mii de investitori care au ales să iasă acum", a precizat şeful "Erste Asset Management", adăugând: "Avem luni de zile în care avem intrări de 2000-3000 de investitori".

Conform domniei sale, în ultimele 4-5 zile, valoarea activului net este din nou pe plus şi numărul de răscumpărări este în scădere.

Dragoş Neacşu spune că marcarea la piaţă este metoda prin care se asigură un tratament corect al investitorilor. Domnia sa ne-a explicat: "În sfârşit, în 2015, intrăm şi noi în rândul lumii în ceea ce priveşte tratamentul pe care îl acordăm investitorilor în fondurile de investiţii, fie ele administrate local, fie străine şi distribuite local, prin marcarea la piaţă a obligaţiunilor. Deocamdată, numai doi jucători din piaţă intră în normalitate - noi şi BRD, cu o distanţă de trei luni de zile între primul şi al doilea, 18 martie, respectiv 18 iunie - momentele de autorizare din partea ASF.

Toate fondurile străine şi distribuite local în România au avut, de la bun început, marcarea la piaţă ca fiind modul în care sunt evaluate instrumentele cu venit fix.

Pe de altă parte, sub aceeaşi cupolă a ASF, fondurile de pensii administrate privat, Pilon II şi Pilon III, începând din 2013, au marcarea la piaţă ca standard unitar obligatoriu.

Spre deosebire de fondurile de pensii, unde intrările sunt constante, iar ieşirile, la intervale foarte mari de timp, de zeci de ani, la fondurile mutuale deschise, care au intrări şi ieşiri zilnice, în continuare, coexistă, conform reglementărilor în vigoare, două metode diferite de evaluare.

Aplicarea metodei de evaluare a amortizării liniare pentru fondurile monetare şi de obligaţiuni, în 2007-2008, a fost justificată de contextul acelui moment, în care titlurile de stat erau o raritate - în 2007, Ministerul de Finanţe abia începea să emită titluri de stat după o pauză de aproape 2 ani de zile -, în care nu exista o curbă de randamente pe care să te poţi baza, nu exista suficientă lichiditate, nu exista predictibilitate din punctul de vedere al emitenţilor, obligaţiunile corporative erau sublime, dar lipseau cu desăvârşire. Piaţa nu oferea condiţii pentru a folosi marcarea la piaţă".

Dragoş Neacşu nu îşi ascunde amărăciunea faţă de faptul că marcarea la piaţă nu a fost preluată, deocamdată, de alţi jucători din piaţă.

Domnia sa ne-a spus: "Ar fi fost mult mai util să vedem şi reacţia celorlalţi jucători din piaţă şi a Autorităţii (n.r. în această perioadă). Poate ar fi fost normal ca şi asociaţiile profesionale să aibă un cuvânt de spus, mă refer la CFA, la Asociaţia Analiştilor Financiar Bancari.

Ne-am trezit singuri în acest trimestru foarte dificil.

Pentru noi este o perioadă în care ne dăm examenul de maturitate. Ar fi fost corect să fim toţi jucătorii din piaţă la acelaşi moment zero al trecerii la marcarea la piaţă".

Şeful "Erste Asset Management" admite că ştia că va fi primul pe piaţă care va face pasul trecerii la noua metodă de evaluare: "Ştiam că vom fi primii, că vom avea un decalaj. Nu m-am aşteptat să fie un astfel de decalaj între noi şi următorii.

Pe de altă parte, în România anului 2015, nu există nici o justificare, în mod real, din partea unui administrator profesionist, să vrea în continuare să stea pe amortizarea liniară.

Coexistenţa, în România anului 2015, a celor două metode de evaluare este o mare eroare a ASF.

Pentru mine, personal, este un moment jenant acela în care discut în cadrul Adunării generale a Asociaţiei europene a fondurilor şi constat că suntem singurii care avem această situaţie, în care nu există acelaşi tratament al tuturor investitorilor.

Este o experienţă neplăcută şi o dezamăgire la nivel personal şi instituţional.

Este un moment important în procesul de maturizare a pieţei fondurilor din România. Este drumul pe care trebuie să mergem".

Dragoş Neacşu mai precizează că se aştepta la ieşiri ale investitorilor după trecerea la marcarea la piaţă, însă nu atât de mari: "Previzionam ieşiri din fonduri, dar ne doream să nu fie aşa de mari, să nu vină prea curând această corecţie. Ne-am gândit ca momentul trecerii la marcarea la piaţă să fie înainte de momentul în care dobânzile încep să urce, înainte de decizia Fed, eventual a BCE de mărire a dobânzilor.

Ne-am descurcat să fim înainte de Fed şi BCE, dar a venit această corecţie, cu toate motivaţiile ei şi cu toate probleme geopolitice care s-au strâns în jurul nostru.

Ne-am fi dorit să avem câteva trimestre de activitate în acest regim, fără asemenea volatilitate. Nu a fost să fie aşa.

Asta nu face decât să ne întărească".

Domnul Neacşu mai precizează că, în afară de retragerile din fondurile de obligaţiuni, celelalte fonduri administrate au înregistrat intrări record.

Domnul Neacşu se aşteaptă ca nervozitatea de pe piaţă să se încheie în această lună. Domnia sa ne-a spus: "Cred că luna iulie va fi ultima în care vom vedea astfel de ieşiri. Nu este exlus ca, până la capăt, să închidem luna pe valoare pozitivă".

Opinia Cititorului ( 15 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Dragos Neacsu nu este tradatorul care a negociat scaderea datoriei Irakiene, catre noi, de la 2 miliarde de dolari, la 6oo de milioane, platibili la pastele cailor?

    Ce cauta "domnul" Neacsu, cu moaca lui de mahalagiu incult la Erste?!

    Ce cauta in libertate?! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Cedeam ca oamenii au uitat evenimentul Irak in care secretarul de stat Neacsu a fost singurul idiot care pentru pozita ministeriala a fost de acord sa se renunte la cele 2 miliarde. Nu au uitat si nu vom uita. Iar in ceea ce prtiveste evaluarea la valoarea de piata a activelor aminteste de FNI, etc. - de fapt daca ii dai jos niste kilograme si te uiti la Vintu observi o gena comuna - toata lumea face evaluari la valoare de piata, numai un hot gandeste altfel.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Au fost mai multi idioti, care si-au impartit spaga.

      El a fost doar "Mana Regelui". 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Ce fata de hot are asta! De hot roman...E plin sistemul financiar bancar romanesc de asemenea javre.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      esti pe lângă subiect rău cu FNI-ul, nu cred ca pricepi o iotă, zic sa citești si sa mai studiezi. Ce *****!?!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Un hot si un mincinos.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. DNA ce naiba face?!

      Se ia de Ponta, pentru 40 de mii de E?! 

      Miliardele lui Neacsu nu le vede?

      Dar ale lui Ionut Popescu, din aceeasi gasca?! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Vedeti cum se schimba calimara domnule Treichl. SI chiar acum cand guru Mobius si-a luat Mai mult timp liber. Nu uitati sa-l felicitati PE prietenul Andreas pentru Bancherul anului. PE Dunare in amonte. In aval e domnul Isarescu.Si ideea ca nu au voie Sa imparts dividends atunci cand capitalil social este mai mare decat cel propriu. Cine o fi imbecilu dupa care au hotarat sa faca asa?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Bestea nu meriti titlul de imbecil.

      Esti un uzurpator. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Uzurpator e prea polonez. SI dex spune ca se face prim mijloace ilegale:-)cat ma straduiesc nu pot sa. inteleg.Tu poti sa intelegi cum Sifurile au vandut Fata sa primeasca un bou, pardon un leu pentru un milion treisutedouazecisisaptedouasut edouazecisipatru. Pardon inmultesti cu o Mie. PE scurt 1327224000 lei care au micsorat rezultatul report at. O fi. domnul Treichl un om de afaceri brutal. Daca. Se intalneste insa cu unul bestial parca se comports asemeni unui pisic.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    O miscare buna, dar daca toate fondurile de pensii o fac de 2 ani, fondurile de investitii ce mai asteapta?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Marcarea la piata e cu doua taisuri intrucat induce o mare volatilitate. Miscarile uneori haotice ale pietei se propaga in acest caz si la instrumentele cu venit fix. Sunt destule voci care critica aceasta metoda de evaluare care sa fie clar ca nu este una standard , impusa de vreo reglementare in vigoare. Daca ai de gand sa tii titlurile de stat si obligatiunile pana la scadenta atunci cel mai corect este sa aplici metoda amortizarii acestora. Daca te apuci sa faci speculatii cu ele atunci marchezi la piata dar nu faci spume ca prostul cand piata iti este nefavorabila...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Cristi , ca de obicei , ai dreptate !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Marcare la care piata? Cand de lichida e piata bursiera de obligatiuni?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Frumos "cand de lichida"...

      Raspuns: niciodata de lichida. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility Forum
Cabinet de avocatTMPS