Gala BURSA 2018

ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI CURENT, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a majorat profitul

R.R.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi /

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a majorat profitul

Profitul operaţional al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a urcat cu 19,1% în primele şase luni ale anului curent, comparativ cu perioada similară a anului trecut, ajungând la 269,3 milioane de lei, arată un comunicat al companiei.

CNAB a anunţat, vineri, că în prima jumătate din 2018, a totalizat venituri de 440 milioane de lei (fără influenţa veniturilor din asocieri în participaţiune), cu 8,3% mai mult decât în primul semestru din 2017 şi cu 26,5% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2016.

Potrivit comunicatului citat, în primul semestru din 2018, cifra de afaceri s-a ridicat la 425,31 milioane de lei, majorându-se cu 10% faţă de aceeaşi perioadă din 2017 şi cu 29,6% faţă de primul semestru al anului 2016.

Comunicatul notează: "Profitul brut (EBITDA) a crescut cu 21,4% faţă de 2017, indicator ce reflectă o îmbunătăţire considerabilă a profitabilităţii companiei. Îmbunătăţirea profitului CNAB se datorează atât creşterii veniturilor din exploatare, în directă relaţie cu creşterea traficului pe aeroporturile Capitalei, cât şi diminuării cheltuielilor financiare cu 79,3%, ca urmare a rambursării anticipate a unui credit de investiţii în valoare de 31,72 milioane de euro (sold final) contractat în ianuarie 2011".

Dan D. Baciu, directorul general al CNAB, a declarat: "Performanţa financiară crescută reflectă, atât condiţiile favorabile de piaţă (creşterea traficului de pasageri), utilizarea capacităţilor aeroportuare existente aproape de nivelul maxim, cât şi o gestiune diligentă a cheltuielilor. În primele şase luni din 2018, ne-am concentrat pe res­pectarea strictă a unui grafic de lucrări de reparaţii curente ale suprafeţelor de mişcare (piste, căi de rulare, platforme) astfel încât infrastructura aeroportuară să fie disponibilă în bune condiţii în sezonul de vârf. Ne-am propus ca, până la sfârşitul anului, să modernizăm sistemele de plată şi acces în parcările auto şi să finalizăm procedurile de achiziţii pentru trei proiecte importante, care se vor derula şi pe parcursul anului viitor: reparaţia capitală a unei importante căi de rulare, modernizarea completă a pistei de decolare-aterizare «Pista 2» şi finalizarea lucrărilor la clădirile de terminal ale Aeroportului Băneasa".

În primul semestru al anului 2018, Aeroportul Henri Coandă din Capitală a fost tranzitat de peste 6,34 milioane de pasageri, cu 7,08% mai mult decât în primul semestru din 2017 şi cu 29,08% mai mult decât în prima jumătate a anului 2016, mai transmite CNAB.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită