ÎN SEPTEMBRIE,Activele nete ale fondurilor închise şi deschise au staţionat la 26,6 miliarde lei

Andrei Stan
Piaţa de Capital /

Activele nete ale fondurilor închise şi deschise au staţionat la 26,6 miliarde lei

Activele nete ale celor 193 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au staţionat la nivelul de 26,6 miliarde lei în septembrie, comparativ cu luna anterioară, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF).

De la începutul anului, a fost înregistrat un avans de 6,6%, iar subscrierile nete ale lunii au fost de 29,5 milioane de lei (6,4 milioane euro).

În comunicatul AAF, citat de Agerpres, se arată: "Activele nete ale celor 77 de fonduri deschise locale au staţionat în luna septembrie la nivelul de 23,1 miliarde lei (5 miliarde euro), în vreme ce creşterea în anul curent a rămas de 5,6%. Fondurile deschise locale au înregistrat în luna septembrie intrări nete de 4,7 milioane lei (1 milion euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (25,5 milioane lei), cele diversificate (5,6 milioane lei), cele de randament absolut (4,3 milioane lei) şi cele de acţiuni (3,7 milioane lei), în vreme ce s-au înregistrat răscumpărări nete la fondurile reunite sub categoria «altele» (-20 milioane lei), cele cu capital garantat (-13,6 milioane lei) şi cele monetare (-0,7 milioane lei)".

Activele nete exprimate în lei ale celor 99 de fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut cu 0,7% comparativ cu luna august, până la nivelul de 2,94 miliarde lei (639,3 milioane euro), şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 13,1%.

Fondurile deschise străine distribuite în ţara noastră au o pondere de 11,3% în totalul activelor fondurilor deschise de investiţii şi au înregistrat în luna septembrie intrări nete de 22,3 milioane lei (4,85 milioane euro).

În ceea ce priveşte activele nete ale celor 17 fonduri închise (cu excepţia SIF şi FP), acestea au crescut cu 4,9% în luna raportată, până la 566 milioane lei (123,1 milioane euro). Aceste fonduri au înregistrat intrări nete în luna septembrie de 2,5 milioane lei (0,5 milioane euro) şi au avut o creştere a activelor nete în acest an de 22%.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
FNGCIMM
Cotnari
Erfi
Flixi
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Verattiva
Contessina
Primigi
Adhouse
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită