ÎN URMA PRELUĂRII CRESCENDO INTERNATIONALBittnet emite noi obligaţiuni în valoare de 15 milioane lei

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Bittnet emite noi obligaţiuni în valoare de 15 milioane lei

Bittnet Systems (BNET), integrator IT&C şi furnizor de servicii de training IT, intenţionează să deruleze, în următoarea perioadă, o ofertă de vânzare de obligaţiuni corporative, în valoare cumulată de 15,4 milioane de lei, operaţiunea fiind demarată în urma achiziţionării, în această toamnă, a Crescendo International pentru suma de 10,9 milioane de lei.

În cadrul operaţiunii de piaţă, ce se va realiza prin plasament privat, vor fi emise 154.000 de obligaţiuni corporative, cu posibilitate de suplimentare, fiecare având o valoare nominală de 100 de lei, se arată în informarea transmisă de BNET operatorului pieţei noastre de capital.

Titlurile au o dobândă fixă anuală de 9% care se va plăti semestrial, scadenţa obligaţiunilor fiind în anul 2023.

La începutul lunii iunie 2018, integratorul IT&C şi furnizorul de servicii de training IT a anunţat încheierea cu succes a unei alte oferte de vânzare prin plasament privat de obligaţiuni corporative, prin care a reuşit să atragă 4,7 milioane lei.

Cea mai mare parte a capitalului strâns a fost utilizat pentru achiziţionarea unei participaţii de 51% în Elian Solutions, companie care integrează sisteme de tip ERP (Enterprise Resource Planning - Planificarea Resurselor Întreprinderii) pentru diverse nişe de business şi 25% din Equatorial Gaming, o companie de tip game-based learning.

În prezent, la BVB sunt listate trei emisiuni de obligaţiuni BNET cu scadenţele în 2019, 2022 şi 2023, toate având o dobândă anuală de 9%.

Pentru anul 2017, Crescendo a înregistrat o cifră de afaceri de 79 milioane de lei şi un profit net de 4,4 milioane de lei.

La începutul acestei luni, Consiliul Concurenţei a avizat pozitiv preluarea Crescendo de către Dendrio, companie din cadrul grupului Bittnet, ultimul pas către încheierea tranzacţiei rămânând obţinerea finanţării de către Bittnet, prin emiterea de obligaţiuni corporative ori împrumut bancar, potrivit companiei.

La finalul primelor şase luni ale acestui an, Bittnet şi-a dublat rezultatul net, faţă de cel obţinut după primele şase luni din 2017, integratorul IT&C şi furnizorul de servicii de training IT obţinând, la 30 iunie 2018, un profit net consolidat de 0,41 milioane de lei, faţă de cel de aproape 0,21 milioane de lei de la finalul lunii iunie 2017.

Cifra de afaceri a urcat până la 23,12 milioane de lei, în primele şase luni ale anului curent, constituind o creştere de aproape 2%, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2017.

Compania, ce a fost listată pe piaţa AeRO în anul 2015, are o capitalizare bursieră de 52,12 milioane de lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS