ÎNAINTE SĂ VORBEASCĂ DESPRE AMÂNAREA BREXITULUI:Liderii europeni cer Londrei claritate

L.A.
Internaţional /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Liderii europeni au cerut astăzi, Londrei, claritate, înainte să ia în considerare o amânare a datei Brexitului, prevăzut peste două săptămâni, la 29 martie, relatează AFP.

"Fără claritate, nu există soluţie", a apreciat astăzi, preşedinţia franceză, potrivit căreia Londra are de ales între aprobarea planului premierului Theresa May, un "plan alternativ clar şi nou" sau o ieşire fără acord din Uniunea Europeană (UE), care "se impune, dacă nu este posibilă o alternativă".

"În sine, prelungirea nu este un proiect, este un posibil instrument în slujba unui proiect", subliniază Parisul.

Berlinul este de aceeaşi părere iar purtătorul de cuvânt al Guvernului german a anunţat că aşteaptă propuneri din partea Guvernului Theresei May.

Problema amânării Brexitului ar urma să domine agenda summitului european de la 21-22 martie, la Bruxelles.

Comisia Europeană (CE) a reiterat ieri seara că "orice solicitare de prelungire a (perioadei de negociere prevăzute de) Articolul 50 (al Tratatului de la Lisabona) necesită acordul unanim al celorlalte 27 de state membre" şi că este necesar să fie justificată.

Durata prelungirii depinde de un nou vot, până la 20 martie, în vederea ratificării acordului încheiat de May cu Bruxellesul la sfârşitul lui noiembrie, după 17 luni de negocieri dure.

Conducătoarea conservatoare preconizează o amânare de scurtă durată, până la 30 iunie, în cazul în care deputaţii britanici aprobă acest Tratat al retragerii din UE, pe care l-au respins masiv în două rânduri, la 15 ianuarie şi marţi.

În cazul în care acordul este respins din nou, atunci amânarea este necesar să se facă undeva după data de 30 iunie şi implică participarea Marii Britanii la alegerile europene din mai, a avertizat Theresa May, conform AFP.

Ministrul irlandez de Externe Simon Coveney, aflat în vizită la Paris, a apreciat că "numeroşi liderilor europeni nu ar fi în largul lor faţă de ideea unei prelungiri lungi".

Acest scenariu ar prelungi incertitudinea cu privire la viitorul său, în care Regatul Unit a intrat după ce a hotărât prin referendum, în iunie 2016, să iasă din UE, la care a aderat în urmă cu 46 de ani. Ar putea să însemne chiar că Brexitul nu va mai avea loc, a insistat May, care intenţionează să mizeze pe această ameninţare pentru a-i uni în jurul acordului său pe euroscepticii din cadrul Partidului său Conservator şi pe deputaţii din micul partid unionist nord-irlandez DUP, aliatul său în Parlament, mai scrie AFP.

Criza politică afectează grav economia ţării, a cărei creştere economică este mai slabă decât se anticipa şi în care investiţiile au scăzut, iar unele au fost anulate.

Moneda britanică, lira sterlină, s-a confruntat cu o săptămână haotică, în care s-au înlănţuit deprecieri, în funcţie de ceea ce s-a întâmplat în Parlament, care a dezbătut şi votat timp de trei zile pe tema Brexitului, într-o atmosferă de criză.

În lipsa unui acord al retragerii ratificat de către deputaţi, scenariul implicit rămâne, pentru moment, scenariul unui Brexit fără acord ("no deal"), la 29 martie, chiar dacă o majoritate a deputaţilor s-a pronunţat împotriva unei asemenea soluţii miercuri.

"Situaţia este gravă şi trebuie să ne pregătim de asemenea în vederea acestei opţiuni, pe care nu o dorim", a declarat negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier, ieri seara, la Summitul Regiunilor, la Bucureşti. A mai adăugat: "Eu recomand să nu subestimăm consecinţele" unui "no deal", potrivit AFP.

Această perspectivă nu i-ar displăcea preşedintelui american Donald Trump, care a pledat în trecut în favoarea unui Brexit "dur" : "Guvernul meu este pregătit să negocieze un mare acord comercial cu regatul Unit. potenţialul este nelimitat!", a scris ieri, pe Twitter, locatarul Casei Albe.

Într-o întâlnire cu premierul irlandez Leo Varadkar, la Washington, preşedintele american i-a aruncat, de asemenea, câteva săgeţi Theresei May, apreciind că Brexitul "ar fi putut să fie negociat altfel" şi declarându-se "surprins să vadă cât de rău se petrece totul", mai relatează presa.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS