ÎNAPOI ÎN VIITORSoluţie pentru gropi, taxiurile zburătoare

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi /

Soluţie pentru gropi, taxiurile zburătoare

Problemele de secol XIX, cu care ne confruntăm acum, îşi pot găsi rezolvări demne pentru veacul următor. Gropile din asfalt, ambuteiajele din trafic şi şoselele prea înguste pot fi "combătute" cu ajutorul maşinilor zburătoare. Sună ca o combinaţie între o glumă şi un roman de Jules Verne, dar nu este aşa, legăturile cu realitatea sunt cât se poate de palpabile. În prezent cunoscuta firmă Amazon foloseşte dronele pentru livrări de colete, iar acesta este doar primul pas. Tendinţele sunt următoarele: marile companii aeriene merg către dezvoltarea "taxiurilor - dronă", iar în Olanda a fost realizat deja un hibrid între autoturism şi elicopter.

Dennis Muilenburg, şeful Boeing, este convins că pasul de la prototip la produs de serie va fi făcut foarte rapid, iar aşa-numitele taxiuri zburătoare, care vor transporta pasagerii în oraşe vor deveni realitate mult mai repede decât ne imaginăm acum. Acesta susţine că autorităţile trebuie să înceapă deja să se gândească la regulile viitoarelor şosele 3D. Au fost create şi prezentate primele prototipuri funcţionale, tehnologia necesară fiind disponibilă. Un studiu realizat de Deloitte, prezintă drone comerciale cu 2-5 locuri care vor arăta ca o variantă stilizată a elicopterelor actuale şi care vor începe să intre pe piaţă încă din 2020. Trebuie spus că Boeing a cumpărat anul trecut Aurora Flight Sciences, o companie care dezvoltă taxiuri zburătoare împreună cu Uber. Aurora activează în acest domeniu încă din anii '80 şi are în portofoliul său una dintre cele mai avansate maşini zburătoare - un vehicul zburător electric autonom. Primele zboruri-test publice ale eVTOL vor începe peste doi ani.

Concurenţa Boeing, Airbus face paşi în acest domeniu şi a realizat la finalul lunii ianuarie primul test al taxiului aerian autonom Vahana. Zborul, fără pilot, a durat 53 de secunde, iar maşina a ajuns la o înălţime de doar cinci metri. Producători sunt convinşi că vor reuşi să construiască o flotă de "drone-taxi" autonome, care să poată fi utilizate pentru a zbura în oraşele aglomerate, decolarea şi aterizarea urmând să aibă loc pe acoperişurile clădirilor înalte.

La salonul auto de la Geneva, care se desfăşoară în aceste zile, este prezentată şi o maşină zburătoare, PAL-V este numele său, cu două locuri, produsă în Olanda, o combinaţie între un autoturism sport şi un elicopter. Preţul acesteia este unul foarte ridicat: 499.000 de euro. Maşina, cu trei roţi, are nevoie de o mică porţiune de şosea ca să poată decola, acelaşi lucru fiind valabil şi la aterizare. Robert Dingemanse, directorul executiv al companiei a făcut câteva precizări legate de produsul prezentat: "Volanul se foloseşte ca în cazul unei maşini obişnuite. Pentru zbor se foloseşte o clapetă, care acţionează rotorul şi un fel de schimbător de viteze. În funcţie de direcţia în care îl înclini, mergi în stânga, în dreapta, sau accelerezi. Această maşină acţionează diferit de un elicopter."La sol maşina poate să atingă viteza maximă de 170 de kilometri pe oră, iar în aer - 180 de kilometri. Vehiculul a fost testat cu succes, şi s-a produs o primă serie de 90 de bucăţi, care pot fi folosite doar în Olanda, în afara oraşelor. Maşina poate fi folosită doar la sol acolo unde nu există condiţii de zbor, autonomia fiind de aproximativ 1300 de kilometri, iar unde se poate ridica în aer o poate face până la o altitudine de 3.500 de metri. Autonomia în aer este de maxim 500 de kilometri. Proprietarul are nevoie de licenţa de pilotaj şi de carnet de conducere auto. PAL-V a primit deja certificarea din partea Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) şi a Administraţiei Federale a Aviaţiei (FAA) din S.U.A.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită