Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 03.09.2018
India construiește monumente de un miliard de dolari
click aici
Sursa foto: Twitter
     Aproximativ 1 miliard de dolari sunt cheltuiți în India pentru realizarea a două figuri gigant - cea mai mare statuie din lume pentru a onora un erou al independenței și un monument dedicat unui rege luptător hindus - parte a campaniei pentru alegerile de anul viitor, scrie AFP.

     Fiecare dintre cele două este de două ori mai înaltă decât Statuia Libertății.

     Statuia-tribut a eroului independenței Sardar Vallabhbhai Patel are 182 de metri înălțime și este montată în statul Gujarat. Ea va depăși cu 54 de metri Spring Temple Buddha din China, care deține în prezent titlul de cea mai mare statuie din lume.

     Pe coasta Mumbaiului, în 2021, va fi finalizată statuia regelui Chhatrapati Shivaji (secolul XVII), prezentat pe calul său, iar monumentul va avea înălțimea de 212 metri.

     Pentru statuia lui Patel lucrează 2.500 de oameni, între care și câteva sute de chinezi. Aceasta urmează să fie inaugurată pe 31 octombrie, potrivit prim-ministrului Narendra Modi.

     Valoarea monumentului intitulat Statuia Unității este de 430 de milioane de dolari. Prim-ministrul preconizează că ea va atrage "hoarde" de turiști, așa cum face Statuia Libertății din New York.

     Vizitatorii vor avea acces la o terasă aflată la 153 de metri înălțime pe statuia care se află la 250 de kilometri de principalul oraș al statului, Allahabad.

     Jurnaliștii scriu că ridicarea acestor două megaproiecte reprezintă parte din campania pentru alegerile de anul viitor. 
V.D.
 

 

.