Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 11.09.2018
Industria petrolieră venezueleană, contracte după un model anulat
click aici
     Venezuela va încredința cel puțin șapte câmpuri petroliere unor companii puțin cunoscute, care vor fi plătite pentru a stimula producția, conform unor contracte similare celor anulate de fostul președinte socialist, Hugo Chavez, informează Agepres.

     Două surse Reuters și un document intern arată că guvernul de la Caracas, condus acum de președintele Nicolas Maduro, este dispus să inverseze eforturile agresive ale lui Chavez de a crește rolul statului în industria energetică. Venezuela, membră a Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), se confruntă cu un colaps economic cu hiperinflație, iar producția petrolieră este în scădere rapidă.

     Șapte companii au semnat contracte cu PDVSA pe 28 august, în cadrul unei ceremonii televizate. Un model de contract consultat de Reuters arată că societatea națională se oferă să predea conducerea exploatărilor pe termen de șase ani, cu condiția ca partenerii să crească producția de petrol, să finanțeze investițiile necesare și să achiziționeze echipamentele. Potrivit președintelui PDVSA, Manuel Quevedo, ar fi vorba de investiții de 430 de milioane de dolari și de o creștere a producției cu 641.000 de barili pe zi.

     Modelul este similar cu cele din anii 1990, conform cărora PDVSA cesiona producția, iar companiile primeau un onorariu pentru petrolul produs. Fostul președinte Chavez, ales în 1998 și decedat în 2013, a criticat aceste așa-numite "acorduri de exploatare" pe motiv că reprezintă privatizări mascate ale industriei petroliere, de pe urma cărora veniturile statului erau prea mici. 
R.A.
 

 

.