Gala BURSA 2018

Iniţiative privind includerea Serviciului Public Salvamont în sistemul naţional de urgenţă 112

R.P.
/

Deputatul liberal Mircea Roşca, Vicelider al Grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor, împreună cu doamna deputat Elena Uioreanu, au prezentat două iniţiative legislative ce vizează organizarea şi funcţionarea sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, în sensul integrării Serviciului Public Salvamont în sistemul naţional de urgenţă 112, iar cea de-a doua propunere vizează circulaţia pe drumurile publice prin includerea Serviciilor Publice Salvamont / Salvaspeo, în rândul structurilor care au dreptul de a utiliza mijloace speciale de avertizare luminoasă şi sonoră, cu lumină albastră, în cazul intervenţiilor de urgenţă, potrivit unui comunicat de presă.

Serviciul Public Salvamont nu beneficiază de un cadru legislativ coerent care să-l plaseze în rândul instituţiilor specializate în intervenţii, cu toate atribuţiile şi responsabilităţile ce decurg din acest statut.

Prin includerea Serviciului Public Salvamont în indexul apelurilor de urgenţă 112, se întăreşte rolul acestui serviciu si se întregeşte mixul instituţional la nivel naţional, menit să acorde cetaţenilor protecţie în situaţii limită.

Pe de altă parte, dotarea maşinilor Salvamont cu mijloacele de semnalizare acustică şi luminoasă, similar celor de pompieri sau ambulanţă, va asigura promptitudine în intervenţiile derulate şi va creşte şansele de supravieţuire şi de recuperare a victimelor accidentelor în care aceste servicii sunt abilitate să intervină.

Acest demers al parlamentarilor liberali repară o carenţă legislativă faţă de care instituţiile statului nu au luat atitudine, iar ceea ce propun deputaţii PNL reprezintă un pachet legislativ prin care intervenţiile în situaţii de urgenţă să câştige la capitolul eficienţă şi rezultate pozitive în acţiunile de salvare de vieţi omeneşti. Prin noile reglementări, Serviciul Public Salvamont are ocazia să-şi folosească într-un cadru unitar, expertiza de necontestat în materie de intervenţii în situaţii de urgenţă, alături de celelalte instituţii abilitate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită