Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 04.09.2018
INS:
Afacerile din comerțul cu amănuntul au încetinit
click aici
(sursa foto: Twitter)
     Volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) a crescut, în luna iulie, față de aceeași lună a anului trecut, atât ca serie brută cu 5,3%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5%, ritm scăzut față de cel din luna precedentă, arată datele transmise astăzi de Institutul Național de Statistică (INS).

     În iunie, față de aceeași lună a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul a crescut atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 7%, respectiv cu 7,9%, transmite și News.ro.

     În iulie, față de aceeași lună a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o creștere cu 5,3% datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+7,2%), vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (+5,8%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+1,9%).

     Potrivit surselor citate, în primele șapte luni, față de aceeași perioadă a anului trecut, volumul cifrei de afaceri pentru comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o creștere cu 6,4% datorită creșterii vânzărilor de produse nealimentare (+7,4%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi și tutun (+6,9%) și comerțului cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+3,9%).

     În 2017, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 10,7% față de 2016, ritm scăzut față de cel înregistrat anul anterior. 
A.M.
 

 

.