INS:Şomajul în august a rămas la acelaşi nivel din iulie

Simona Grigorescu
Macroeconomie #Resurse Umane /

Şomajul la bărbaţi, mai mare cu 2,2% faţă de cel la femei 

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,8%, nivel identic atât cu cel din luna precedentă cât şi cu cel înregistrat în luna august 2014, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), remis azi redacţiei.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna august din anul curent este de 626 mii persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (630 mii persoane) cât şi faţă de aceeaşi lună a anului anterior (627 mii persoane).

Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 2,2 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,6% în cazul celor de sex feminin).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,6% pentru luna august 2015 (6,6% în cazul bărbaţilor şi 4,4% în cel al femeilor).

Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 77,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2015.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS