INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ (INS): Afacerile din segmentul autovehicule şi motociclete, creştere de 8,4%

F.B.
Macroeconomie /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut, în primele opt luni ale anului 2018 comparativ cu perioada similară din 2017, cu 8,4% ca serie brută, tot pe creştere fiind şi volumul cifrei de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate populaţiei care a avansat, ca serie brută, cu 5,2%, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în perioada 1 ianuarie -31 august 2018 comparativ cu perioada similară din 2017, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, a crescut cu 8,4%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferent, întreţinerea şi repararea motocicletelor (+29,2%), comerţul cu autovehicule (+16,8%) şi la activităţile provenite din comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,6%). Scăderi au înregistrat activităţile de întreţinere şi repararea autovehiculelor (-11%), mai precizează Agerpres.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în primele opt luni din 2018, a înregistrat o cifră de afaceri cu 5,2% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut, provenită de la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+7,5%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+6,9%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+4,9%) şi de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+4,2%). Activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană au scăzut cu 0,7%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna august 2018 a înregistrat o cifră de afaceri cu 4,8% mai mare comparativ cu luna august 2017, provenită de la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+25,8%), activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+13,2%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+3,8%) şi de la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+1,7%). Scăderi au înregistrat activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-13,3%).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită