Institutul Naţional de Statistică va funcţiona în subordinea Guvernului

M.D.
Miscellanea /

Institutul Naţional de Statistică va funcţiona în subordinea Guvernului

Institutul Naţional de Statistică este una dintre structurile cele mai vechi ale administraţiei publice centrale din România. A fost creat prin Ordonanţa Domnitorului Alexandru Ioan Cuza în anul 1859, la 12 iulie, astfel încât în 2019 la aceeaşi dată, INS va împlini 160 de ani de funcţionare neîntreruptă, se arată în comunicatul de presă postat pe siteul INS.

Reprezentanţii INS au declarat că: "potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 957/2005, INS a funcţionat ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului şi în coordonarea Secretarului general al Guvernului. Urmare modificărilor intervenite în structura Guvernului prin înfiinţarea Cancelariei Prim-ministrului, prin H.G. nr. 649/2016, INS a trecut în coordonarea directă a Prim-ministrului, coordonare exercitată prin Cancelarie. Odată cu desfiinţarea Cancelariei prin O.G. nr. 1/2017 s-a impus redefinirea cadrului de coordonare a INS concretizată prin Hotărârea de Guvern aprobată în şedinţa din 12 aprilie 2018, conform căreia "Institutul Naţional de Statistică se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Guvernului şi în coordonarea Prim-ministrului, prin Secretariatul general al Guvernului, cu personalitate juridică, având rol de organizare şi coordonare a statisticii oficiale din România". În concluzie, dincolo de orice supoziţie, actul normativ aprobat în 12 aprilie vizează, exclusiv, cadrul legal de funcţionare al INS. Menţionăm că iniţierea acestui ultim act normativ datează încă din noiembrie 2017, iniţiatorul fiind Institutul Naţional de Statistică".

"În contextul discuţiilor apărute în spaţiul public cu privire la datele furnizate de INS, facem următoarele precizări: În conformitate cu Regulamentele Europene privind statisticile europene şi naţionale, oficiile de statistică funcţionează ca organisme independente din punct de vedere profesional, a căror activitate se desfăşoară fără nicio presiune din partea unor grupuri politice sau de interese sau din partea Uniunii sau autorităţilor naţionale. În context, sunt precizate prin documente legale prerogativele conferite conducătorilor INS-urilor, implicit al INS România ca fiind "singurele persoane responsabile cu luarea deciziilor privind procesele, metodele, standardele şi procedurile statistice, precum şi privind conţinutul şi termenele de publicare a comunicatelor statistice şi a publicaţiilor statistice produse şi difuzate" (articolul 5a din Regulamentul UE 2015/759). B-dul Libertăţii 16, sector 5, Bucureşti. Tel: 021.318.18.24; 021.318.18.42. Fax: 021.312.48.75 / 021.318.18.51 / 318.18.73. www.insse.ro ‐ Potrivit paragrafului c) al aceluiaşi articol, conducătorul INS "acţionează în mod independent în îndeplinirea sarcinilor statistice şi nu solicită şi nici nu primeşte instrucţiuni din partea vreunui guvern sau altei instituţii, organism, birou sau entităţi". ‐ În spriritul şi în litera prevederilor sus-menţionate, INS nu a suferit niciun fel de ingerinţe, intervenţii sau presiuni de orice natură din partea vreunei autorităţi naţionale", se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Dragnea se va scula dimineata si va hotara: azi inflatia este 1,5% p.a. Dixit!

    DICTATURA urmeaza si la prognoza meteo... 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită