Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 04.09.2017
"International Investment Bank" vrea să lanseze o nouă emisiune de obligațiuni
click aici
Statele membre ale "International Investment Bank" (Sursa foto: www.iib.int)
     Banca de dezvoltare "International Investment Bank", cu sediul la Moscova, intenționează să lanseze o nouă emisiune de obligațiuni cu maturitate medie, fondurile obținute urmând să fie folosite pentru finanțarea activităților din țara noastră ale emitentului, potrivit unui raport curent remis astăzi Bursei de Valori București (BVB).

     Sursa citată precizează: "Emitentul informează investitorii de faptul că a mandatat BT Capital Partners SA și Banca Comercială Română SA pentru a acționa în calitate de manageri principali cu privire la o nouă emisiune de obligațiuni cu maturitate medie. Fondurile obținute vor fi utilizate pentru consolidarea și extinderea portofoliului existent al emitentului și pentru finanțarea activităților în România, în conformitate cu misiunea sa și cu strategia de dezvoltare".

     Managerii principali vor organiza întâlniri cu investitorii și conferințe telefonice cu aceștia în București, precum și în alte locuri din Europa, începând cu 11 septembrie.

     Perioada estimată a emisiunii de obligațiuni este sfârșitul lunii septembrie, sub rezerva condițiilor de pe piață. 
Andrei Stan
 

 

.