Electrica Furnizare
CONFERINȚA "Fondurile Europene" - Ediția a IX-a
BURSA 06.10.2017

Andrei Stan
 
mărește imaginea
Donald Trump (Sursa foto: Facebook)
     Președintele american Donald Trump a făcut aseară o remarcă enigmatică, afirmând că momentul actual riscă să fie "liniștea dinaintea furtunii", fără a oferi mai multe explicații, potrivit agențiilor AFP și Reuters, citate de Agerpres.
     Trump a făcut această remarcă în timpul unei sesiuni foto la Casa Albă, chiar înaintea începerii unui dineu al cuplului prezidențial cu șefi ai armatei și soțiile lor.
     "Știți ce înseamnă asta? Poate că este liniștea dinaintea furtunii", a spus el brusc. Când a fost întrebat de jurnaliști ce a vrut să spună, el a repetat: "Ar putea fi asta, liniștea, liniștea înaintea furtunii", potrivit canalului de televiziune CNN.
     Jurnaliștii i-au cerut din nou să precizeze la ce se referă, dacă este vorba de Iran sau de gruparea jihadistă Statul Islamic.
     El a răspuns: "Pot să vă spun un lucru, îi avem în această seară, în această cameră, pe cei mai buni șefi militari din lume. Și, eh, vom avea o seară foarte bună, vă mulțumim că ați venit".
     La ultima întrebare în care i se cerea să facă precizări, el a răspuns simplu: "Veți afla în curând!". Jurnaliștii au trebuit apoi să părăsească încăperea.
     Înainte de dineu, Trump a avut o discuție cu înalții responsabili ai armatei în biroul său de lucru de la Casa Albă, în cadrul căreia a abordat amenințarea reprezentată de Coreea de Nord și cum ar putea fi împiedicat Iranul să obțină arma nucleară, potrivit Reuters.
     Referitor la Coreea de Nord, "obiectivul nostru este denuclearizarea", a spus el. "Nu putem permite ca această dictatură să amenințe națiunea noastră sau pe aliații noștri cu pierderi inimaginabile de vieți", a afirmat președintele american, adăugând: "Vom face ceea ce trebuie pentru ca așa ceva să nu se întâmple. Și se va face, dacă este necesar, credeți-mă!".
     În discursul său de luna trecută de la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, Trump a declarat că SUA vor "distruge total" Coreea de Nord dacă este necesar să se apere sau să-și apere aliații, amintește Reuters.
     În ceea ce privește Iranul, președintele american a declarat ieri că Teheranul nu a respectat "spiritul" acordului nuclear, această afirmație intervenind cu câteva zile înainte de decizia sa extrem de așteptată privind certificarea conformității Iranului cu termenii acordului.
     "Ei nu au respectat spiritul acordului", a afirmat Trump, evocând documentul încheiat între Teheran și marile puteri care prevede ca Iranul să-și limiteze programul nuclear la utilizări civile în schimbul ridicării treptate a sancțiunilor internaționale adoptate împotriva sa.
     Potrivit Washington Post, decizia președintelui este așteptată peste o săptămână, la 12 octombrie. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Bănci-Asigurări, 14:32
UPDATE
     * ACTUALIZARE 18:19
     Licența de turism a Omnia Turism a fost retrasă de către direcția de specialitate din cadrul Ministerului Turismului, a anunțat sâmbătă ministerul, care subliniază că verifică, alături de ANAF, toate contractele încheiate de touroperator, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.
     * ACTUALIZARE 15:11 Burcea, ANAT: "Vom lansa un fond de sprijin pentru turiștii afectați în cazul Omnia Turism"
     * Dobre: "ANAF va începe în scurt timp un control pentru a identifica toate companiile ce au avut contract cu Omnia Turism"  detalii
Miscellanea, 12:43
UPDATE
     Tânărul evadat de la Spitalul de Psihiatrie de la Grajduri a fost găsit pe raza localității
     Potrivit Poliției, bărbatul a fost găsit și a fost din nou internat.  detalii
Internaţional, 10:20
     * ACTUALIZARE 13:36
     Guvernul spaniol s-a reunit astăzi într-o ședința extraordinară pentru a analiza pașii în vederea suspendării autonomiei Cataloniei, în contextul în care liderii acestei regiuni amenință că vor declara independența, potrivit DPA.
     * Guvernul spaniol urmează să își impună controlul direct asupra Cataloniei  detalii
Politică, 16:30
TUDOSE:
     Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, în Valea Jiului, la finalul unei întâlniri cu sindicaliștii și cu conducerea Complexului Energetic Hunedoara, că își dorește ca anul viitor România să nu mai fie nevoită să importe jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă, așa cum s-a întâmplat anul acesta, potrivit unei surse din presă.  detalii
Companii-Afaceri, 13:09
     CE Oltenia a achizitionat peste 3,7 milioane certificate de CO2 aferente producției de energie realizate în acest an, din care circa 3,4 milioane unități EUA au fost alocate prin Planul Național de Investiții (PNI), restul fiind achiziționate de pe piața primară EEX, pentru respectarea obligatiilor de conformare impuse de prevederile HG nr.780/2006, potrivitt unui comunicat de presă.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
20.10.2017
BVB
     Ședința din penultima zi de tranzacționare a săptămânii a înregistrat o lichiditate de 32,82 milioane de lei, mai mare decât cea înregistrată miercuri, de 31 milioane de lei, dar sub media zilnică...  detalii
20.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au scăzut ieri, din cauza escaladării tensiunilor politice din Spania.  detalii
19.10.2017
BVB
     * Acțiunile "Aerostar" - avans de aproape 15%, după semnarea memorandumului cu "Raytheon International Defence System" privind înzestrarea armatei cu sisteme Patriot
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 31 milioane de lei (6,75 milioane euro), sub media zilnică a acestui an (48,13 milioane...  detalii
19.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  detalii
18.10.2017
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     * Acțiunile "Impact Developer & Contractor" înregistrează un salt de 3,04%
       După evoluția mixtă de luni a indicilor Bursei de Valori București (BVB), ședința de tranzacționare de ieri a fost marcată de creșterea generală a pieței, în contextul unui rulaj de aproape 24...  detalii
18.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, în special cele din sectorul auto, din cauza slăbirii cererii din domeniu.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 20 octombrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0552
2,3507
3,1140
3,9646
0,1788
0,6176
0,2207
4,5975
5,1203
1,4922
3,4365
0,2242
0,4883
1,0831
0,0676
0,4769
1,0615
3,8945
0,2846
1,2299
0,5882
0,0599
0,3443
0,2062
2,7187
0,0386
0,1467
1,0603
0,6125
0,1174
160,3963
5,4940
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.10.2017
AFTER FINDING THAT THE STRATEGY OF RAIFFEISEN BANK WAS DISHONEST
     * Daniel Zamfir: "It has been proven that Raiffeisen has cheated people. There is nothing left to debate"
     * Bogdan Pandelică: "The order for the cessation of the unfair practice of Raiffeisen Bank has been issued, I will sign it in a few days"
       All the banks that have granted CHF loans will be audited by the National Consumer Protection Authority (ANPC), its chairman Bogdan Pandelică, announced yesterday in the Economic Commission of the Senate.  details
18.10.2017
OVIDIU DEMETRESCU, ARBA:
     * The management of the company accepted two applications that were sent in late, for the elections of October 26th, claiming they were submitted "within reasonable delays"
     * "I think that we are embarrassing ourselves, by the mere fact that we were able to interpret the law in such a way", said Ovidiu Demetrescu
     * "Demetrescu: "ASF and BVB should react, in the case of Electrica, if they had a management with a free spirit"
       The directors of "Electrica" (EL) violated the law when accepting the applications backed by the government for the elections of the new management, recorded eight minutes after the deadline from the convening notice, claiming they were submitted "within a reasonable delay", says Ovidiu Demetrescu, the president of the Romanian Association for Good Management (Asociația Română de Bună Administrare - ARBA).  details
16.10.2017
EXCLUSIVE
     * "The US and Saudi Arabia - the main sponsors of terrorism in the world"
     * (Interview with His Excellency, Mr. Hamid Moayyer, ambassador of the Republic of Iran in Romania)
       Donald Trump, the United States president, must decide by October 15th whether or not he will certify if Iran has followed the terms of the nuclear agreement signed in 2015 by Iran and six major western powers.  details
12.10.2017
EARTHLY LAWS, IGNORED ON THE BSE PLANET
     The Bucharest Stock Exchange (BVB), the operator of the Romanian capital market, still stands by the nonsensical claim made by its former CEO Ludwik Sobolewski, that his contract expired on August 21st, but not his mandate.  details
12.10.2017
AT THE INVESTIGATIVE COMMISSION OF THE ACTIVITY OF THE ANRE
     * Sources: PSD has four names for the head of the ANRE
     * Rumored names: Florentin Pandele, mayor of Voluntari, Iulian Iancu, president of the Industries Commission, former prime-minister Sorin Grindeanu and deputy Eugen Nicolicea
       Niculae Havrileț, the president of the National Authority for Regulation in the Energy Sector (ANRE), together with other members of the Regulatory Committee of the ANRE, will arrive before the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE.  details
11.10.2017
RADU CRĂCIUN, APAPR, ABOUT THE INVESTMENT OF PRIVATE PENSION FUNDS IN DIGI, A COMPANY WHICH HAS CRIMINAL ISSUES:
     Mandatory private pension funds which have invested in Digi Communications, the parent company of RCS&RDS, which was indicted on money laundering and offering bribes, have taken this operating risk into account, by offering a lower price in the IPO, Radu Crăciun, member on the Board of Directors of the Romanian Association of Privately Managed Pensions (APAPR).  details
09.10.2017
     President of BURSA Press Group, Florian Goldstein (MAKE), participated, as speaker, on September 26th, at a debate regarding the future of the European Union, in Brussels, at the invitation of Group of the European People's Party.
     The subject of the debate can be synthesized in four questions:
     1. Would it be recommendable for the EU Non-Eurozone States to adopt Euro currency?(...)
     -------------
     Question nr.1 answers given by my fellow citizens are divided, and this summer polemic between the Euro MP Theodor Stolojan and Daniel Daianu (member of the Romanian National Bank Board of Directors) in the financial newspaper BURSA has shaped up the idea we could adopt Euro anytime (given the condition of maintaining the macroeconomic balances), an idea opposed to the one claiming Euro adoption should wait till the convergence criteria would be fulfilled.  details
09.10.2017
UNICREDIT WARNS THAT THE ROMANIAN GOVERNMENT IS REPEATING MANY OF THE MISTAKES THAT HAVE LED TO THE RECESSION OF 2009-2010
     * Vasilescu: "There are many crystal ball readers, even in the banking system"
     * UniCredit estimates that the leu will continue to weaken against the Euro to 4.6-4.7, in the first quarter of 2018, and that the policy rate will increase to 2.5%
       UniCredit Bank analysts are issuing a warning that the Romanian government is repeating many of the mistakes that have led to the recession of 2009-2010. The quoted experts are mentioning both the fiscal policy that is risky for the economy, as well as the fact that the leu will significantly weaken in 2018, and the deficit may increase to 3.7%. Among other things, the UniCredit report issued on Friday predicts an EUR/RON exchange rate of 4.7 and a policy rate of 2.5%, for the beginning of next year.  details
05.10.2017
AFTER BEING FORCED TO MOVE THE BRD NĂSTASE ȚIRIAC TROPHY TOURNAMENT TO BUDAPEST
     * Ilie Năstase: "If I was Țiriac, I would sue Mugur Isărescu"
       PNL senator Daniel Zamfir, president of the Budget Commission in the Senate, a vocal critic of the banking system, of the NBR and of its governor is adamant about bringing up the activity of the NBR from all angles.  details
03.10.2017
     * The BSE may be taken off the watchlist
     * FTSE only noted improvements when it comes to stock lending, while the liquidity requirement has not yet been met
     * Poland, upgraded to the emerging market status
     * Mongolia and Nigeria, removed from the watchlists
       The Bucharest Stock Exchange (BSE) remains a frontier market, for at least a year, after, on Friday night, FTSE Russell did not give promote it.  details
02.10.2017
     * Iulian Iancu: "We shouldn't stand out by being silent in Brussels and be forced to give natural gas to the neighboring countries, by taking it away from our industrial consumers"
     * Emil Calotă: "If we do not take action, the natural gas stored by the Romanian producers will remain unused, because there will be far cheaper imported gas available"
       The National Authority for the Regulation of the Energy Market (ANRE) has asked for the reconsideration of gas storage policies in Romania to be made a priority, Emil Calotă, the vice-president of the ANRE recently said, in the debates in the Industry Commission of the Romania Parliament about the Draft Law concerning the approval of the Government Emergency Ordinance no.64/2016 for the amendment and completion of the Law of Electricity and of natural gas no. 123/ 2012.  details
29.09.2017
LUCIAN ANGHEL:
     We can't expect Romania to be upgraded to the emerging market status right now, BSE president Lucian Anghel said yesterday, as FTSE Russell will publish today its annual classification report.  details
28.09.2017
     Central European Media (CME), the owner of Pro TV, is currently in negotiations to sell the four TV stations it still holds in Central and Eastern Europe, according to Echo 24, which quotes several concerned sources.  details
27.09.2017
     The Romanian Commercial Bank (BCR) is saying for the first time, that the sale of the Cemacon was made at a price of 1 Euro, and the lender stressed that this was done to save the company.  details
26.09.2017
THE CONFERENCE "THE FUTURE OF THE ROMANIAN CAPITAL MARKET" - THE 6TH EDITION/MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Cappon, Prodan and Sobolewski yesterday had their interviews for the position of CEO of the BSE
     Ludwik Sobolewski is no longer the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BVB), Mircea Ursache, the vice-president of the Financial Oversight Authority (ASF) said yesterday. He added that the ASF has conducted an analysis concerning corporate governance at the BSE.  details
.