Gala BURSA 2018

Intervenţiile chirurgicale la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi au fost sistate

D.I.
Miscellanea #Sănătate /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Intervenţiile chirurgicale programate, astăzi, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi au fost sistate, iar pacienţii care ar fi trebuit consultaţi au fost trimişi acasă, informează News.ro.

Conducerea unităţii anunţă că blocul operator, Secţia ATI, dar şi mai multe saloane au fost afectate de incendiu.

Potrivit conducerii spitalului, blocul operator, Secţia ATI, dar şi mai multe saloane au fost afectate, astfel că operaţiile au fost sistate. Totodată, pacienţii programaţi pentru miercuri la investigaţii medicale au fost trimişi acasă.

Conducerea Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi nu a putut preciza nivelul pagubelor materiale, dar primele estimări arată că acestea sunt importante.

Surse din cadrul unităţii medicale susţin că evacuarea pacienţilor s-a făcut rapid şi că ''a fost evitată o catastrofă'', în condiţiile în care o parte dintre bolnavi sunt imobilizaţi la pat.

Un puternic incendiu a izbucnit în noaptea de marţi spre miercuri la Institutul de boli cardiovasculare Iaşi, iniţial au fost evacuaţi 18 pacienţi situaţi la etajele superioare ale clădirii, ulterior fiind evacuaţi şi pacienţii de la etajele inferioare. Incendiul a fost stins după şase ore de intervenţie. Reprezentanţii ISU au anunţat, miercuri, că Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi a fost sancţionat cu avertisment în cursul anului 2017 întrucât nu deţinea autorizaţie de securitate la incendiu.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită