Gala BURSA 2018

Întoarcerea statelor-client

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial /

Cătălin Avramescu

Imaginaţi-vă că în anii '90 trupele ruseşti nu s-ar fi retras din statele baltice. Sau din Germania de Est, din Polonia sau din Cehia. Mai mult: în loc să se retragă, ele ar fi intervenit direct. Ar fi emis avertismente politice, ar fi intimidat autorităţile. Şi în cele din urmă, ar fi ieşit cu tancurile pe străzi şi ar fi schimbat guverne.

Nu avem cum să ştim exact ce ar fi rezultat, în această ipoteză. Revoluţie? Război mondial? Un şir de state totalitare la graniţa de Est a Europei? Colapsul Rusiei? Din fericire, toate acestea sunt speculaţii. Armata sovietică s-a retras şi statele respective au fost, în linii mari, lăsate în pace.

Însă acest scenariu a avut cel puţin o notabilă excepţie.

Transnistria. Acolo, regimul de la Moscova a lăsat în urmă un stat-marionetă. Sprijinit de trupe ruseşti şi de asistenţă economică din partea Rusiei.

Europenii şi americanii şi-au imaginat că Rusia se va îndrepta spre democraţie. Aşa încât nu l-au presat serios pe Boris Elţîn să retragă şi trupele din Transnistria. Aceasta este o eroare al cărei preţ suntem pe cale să îl plătim cu toţii, acum.

Simplu spus, regimul de la Moscova a învăţat cât de departe poate să întindă coarda. (Foarte departe, din câte se pare). Iar "schema" din Transnistria a devenit uzuală. Formarea unei reţele de state-client pare să fie opţiunea strategică favorită a Moscovei. Rusia a recunoscut un stat-marionetă ("Republica Abhazia") în Georgia, a adus Armenia în sfera sa de influenţă şi patronează separatismul din Ucraina.

Statele-client au fost multă vreme o realitate a politicii mondiale. Napoleon a instigat la formarea unui grup de "republici-surori" (precum Republica Cisalpină, în nordul Italiei) a căror legitimitate era asigurată cu ajutorul baionetelor armatelor franceze.

Statele-client sunt, în principiu, state dependente. Eu le numesc "state cu suveranitate controlată". Ele există, au instituţii, dar depind, în cele din urmă, de un patron politic a cărui linie trebuie să o urmeze.

Regimul naţional-socialist de la Berlin a folosit această opţiune. "Republica Slovacă", condusă de monseniorul Josef Tiso, a fost un stat-vasal al Germaniei. Japonezii au încercat şi ei metoda. Au proclamat un "Imperiu al Vietnamului" (care s-a prăbuşit după câteva luni, în 1945). Şi o "Republică a Chinei" cu sediul la Nanjing. (Autorităţile române preferă să păstreze tăcerea cu privire la faptul că România a stabilit în 1941 relaţii diplomatice cu acest regim).

Regimul de la Moscova a fost însă, în mod clar, campionul acestei formule. Lista statelor-client stabilite de comunişti sovietici este lungă şi începe încă din perioada Războiului Civil cu "state" precum "Republica Populară Sovietică Khorezm" (pe care conducerea de la Moscova a lichidat-o în 1925, pentru a distribui teritoriul său altor două "republici") sau Republica Mahabad (1946-1947), creată în coasta Iranului.

În timpul Războiului Rece, diverse puteri şi-au "încercat mâna". Belgia a susţinut independenţa "Statului Katanga" (1960-1963). Guvernul Africii de Sud a acordat "suveranitate" unor bantustane precum "Republica Venda".

Aşa cum văd lucrurile, de la o vreme au revenit la modă aceste state-client. Rusia este pe cale de a transforma Siria într-un protectorat militar. Fără sprijinul Statelor Unite, guvernele Irakului şi Afganistanului de mult ar fi fost, probabil, măturate. Chiar şi Uniunea Europeană se mişcă în direcţia unei colecţii de state-client în măsura în care funcţii esenţiale (precum Apărarea sau Afacerile Externe) ale statelor suverane sunt confiscate tot mai mult de birocraţia de la Bruxelles.

De unde atracţia pentru aceste regimuri ale "suveranităţii controlate"? Suspectez că o problemă majoră este declinul culturii democratice. În multe părţi ale lumii, societatea şi instituţiile nu pot susţine, credibil, un stat decent. Aşa încât apare o fereastră de oportunitate pentru alte state pentru a se aşeza la butoanele deciziei politice şi economice. Unele dintre aceste state-patron sunt democratice. Altele, nu.

Oricare ar fi explicaţia, cred că există o lecţie istorică de extras din acest fenomen. Ni se tot spune că marea problemă, a Europei şi a lumii, a fost, în secolul XX, "naţionalismul". Poate. În unele cazuri, cu siguranţă. Nu sunt "cunoscut în târg" ca un prieten al naţionalismului (aş spune chiar că dimpotrivă...). Însă pacea şi stabilitatea în Europa şi în lume au fost puse adesea la încercare exact de ceva opus naţionalismului. De state puternice, transnaţionale, înconjurate de state-client.

Aceste entităţi hibride au avut o istorie fascinantă. (În prea multe cazuri, tragică). Ele au şi astăzi un rol - fie că ne place, fie că nu. Noi trebuie să privim dincolo de pretenţiile de suveranitate către relaţiile de putere efective. De la sfârşitul Războiului Rece elitele europene s-au legănat în iluzia că o "Uniune tot mai strânsă" este soluţia logică a tuturor problemelor. Şi ne-am trezit, de fapt, într-o lume în care unii sunt mai egali decât alţii.

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită