Gala BURSA 2018

INVESTIŢIE DE 2 MILIOANE EUROOMV Petrom înlocuieşte sistemul de iluminat convenţional din benzinării cu LED-uri

A.C.
Companii #Energie /

OMV Petrom a înlocuit sistemele convenţionale de iluminat din 345 de staţii de distribuţie Petrom cu un nou sistem bazat pe unităţi LED (diode emiţătoare de lumină), în urma unei investiţii de 2,1 milioane de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Compania Electromagnetica a fost aleasă ca furnizor al sistemelor de iluminat în urma unei licitaţii internaţionale desfăşurate la începutul acestui an.

Neil Anthony Morgan, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru rafinare şi marketing este citat în comunicat: "Creşterea eficienţei energetice reprezintă un obiectiv important atât pentru noi, la nivel de companie, cât şi pentru România şi Uniunea Europeană, care şi-a asumat reducerea consumului anual de energie primară cu 30% până în 2030. Acest proiect subliniază preocuparea noastră constantă de a îmbunătăţi performanţa energetică a companiei, urmând un model de business responsabil şi sustenabil".

Scopul proiectului a fost creşterea eficienţei energetice în staţiile de distribuţie prin reducerea consumului de electricitate, potrivit sursei citate. În cadrul celor 345 de staţii, sistemul de iluminat clasic a fost înlocuit cu sisteme de iluminat cu LED în magazin, copertine, spălătorie şi perimetrul staţiilor.

Faţă de sistemul tradiţional de iluminat, acest sistem cu LED a fost ales pentru eficienţa crescută în exploatare, generând aceeaşi luminozitate cu 50-60% mai puţină energie, rezistenţă ridicată la factori externi (temperatură, umiditate), precum şi o durată de viaţă crescută.

Potrivit estimărilor companiei, adoptarea tehnologiei LED în 345 de staţii de distribuţie Petrom va genera o reducere cu 50% a consumului de energie pentru iluminat, respectiv scăderea cu 11% a facturii totale de electricitate a fiecărei staţii.

Alte beneficii ale acestui sistem de iluminat includ costuri reduse de întreţinere, datorate duratei de viaţă mai mari a sistemelor de iluminat cu LED, conformare cu normele de eficienţă energetică româneşti şi europene în vigoare, precum şi impactul pozitiv asupra aspectului şi ambianţei din staţiile de alimentare, se mai arată în comunicare.

O parte din fondurile pentru acest proiect sunt asigurate printr-o Facilitate de Finanţare a Eficienţei Energetice, o linie de creditare pusă la dispoziţia României de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Uniunea Europeană. Astfel, în urma unei evaluări finale a proiectului de către BERD, se va elibera o finanţare echivalând cu 15% din valoarea totală a investiţiei.

Compania are în vedere extinderea proiectului la întreaga reţea de staţii de distribuţie Petrom.

OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

În ultimii 9 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la circa 10 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 5%, potrivit reprezentanţilor companiei.

Opinia Cititorului ( 6 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. E f bine ca OMV a inlocuit sistemele conventionale de iluminat cu sistemul bazat pe unitati LED.Mai multi ar trebui sa ia aminte la aceasta initiativa.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Incepand cu administratiile publice! Iluminatul public, semafoane astea merg non stop! daca exista o cale sa scadem costurile, de ce sa nu o facem?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Sunt convinsa ca sistemul bazat pe unitati LED reprezinta viitorul in materie de iluminat.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    sunt chiar investitiile! Investind, ajungi la performanta! Ma bucur nespus de mult sa vad ca mai sunt companii in Romania care vor sa lucreze eficient si ma bucur si mai mult sa vad ca aceste optiuni de eficientizare se gasesc chiar la firme din Romania!! Ceilalti ce pazesc? De ce nu fac si ei niste proiecte de investii ?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Pentru ca e mai usor sa iti bagi bani in buzunar decat sa faci ceva eficient. Spre exemplu spitalele, sunt mari, MARI, consumatoare de electricitate. Crezi ca nu au nevoie de o economisire?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Aloo, Guvernul, 2 10 2 10, voi auziti ? Decat sa faceti imprumuturi din ce in ce mai mari pentu moriste de vant mai bine ati baga banii aia intr-o masura de economisire

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită