Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 16.04.2018
Investiție de aproape 275 de milioane de lei pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București
click aici
     Primăria Capitalei ar urma să investească aproape 275 de milioane de lei pentru reabilitarea sistemului de termoficare din București, pe șapte loturi, pe o lungime de 31,6 kilometri, pe o durată de doi ani, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) ce va avea loc joi, informează News.ro.

     Municipalitatea susține că actualul sistem de transport și distribuție a energiei termice este într-o stare avansată de degradare, ceea ce duce la pierderi anuale de căldură de peste 1,4 milioane de Gcal, echivalentul a aproximativ 280 de milioane de lei la valoarea de producție a căldurii și pierderi anuale de apă de adaos de peste 10 milioane de tone, în timp ce numărul mare de avarii înregistrate crează întreruperi în furnizarea serviciului.

     Expunerea de motive a proiectului de hotărâre menționează: "Pentru a putea asigura continuitatea și calitatea prestării serviciului public de alimentare cu energie termică, în cadrul Strategiei de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din municipiul București se prevede reabilitarea a 500 de kilometri de rețea a circuitului de transport căldură, reprezentând un traseu de 250 de kilometri și totodată circa 60 la sută din întreaga rețea de transport, divizată în 67 de loturi. Înlocuirea țevilor de va face folosind soluția modernă a conductelor preizolate. Datorită necesității de a nu perturba infrastructura rutieră a orașului ărin atacarea simultană a unui număr mare de loturi, întregul proiect a fost etapizat în trei faze de execuție, cu finaizare globală în anul 2030".

     Conform studiului de fezabilitate, prima etapă de reabilitare se va face pe șapte loturi, pe o lungime de 31,62 de kilometri. În urma reabilitării rețelei de transport agent termic pe această lungime, s-ar diminua pierderile de căldură cu aproximativ 100.000 de gigacalorii pe an, precizează RADET.

     Întregul sistem de transport și distribuție a apei fierbinți "are o vechime de peste 40 de ani, din această cauză având loc avarii repetate", explică PMB.

     Studiul de fezabilitate realizat de RADET propune două soluții: fie demontarea conductelor de apă existente și înlocuirea lor cu conducte noi din oțel (în soluție preizolată) fie schimbarea lor cu unele noi din oțel, în soluție clasică.

     Studiul de fezabilitate mai punctează: "Ținând cont de faptul că reabilitarea sistemului de termoficare al municipului București se va face pentru o lungime de traseu de 501,404 kilometri, începându-se cu cei 31,621 de kilometri care au fost analizați, se observă în în urma reabilității întregului traseu indicatorii economici sunt pozitivi (...), deci se preconizează o creștere a bunăstării sociale ca urmare a implementării proiectului și, prin urmare, merită să fie susținut cu finanțare publică".

     Suma investiției, în valoare de aproape 275 de milioane de lei, ar urma să se facă de la bugetul Capitalei, în două tranșe.

     Primarul Capitalei Gabriela Firea și ministrul Energiei Toma Petcu au semnat în luna decembrie a anului trecut cu președintele firmei Itochu Corporation, Hiroyuki Trubai, un memorandum de înțelegere privind crearea unui parteneriat pentru modernizarea Sistemului Centralizat de Alimentare cu Energie Termică (SACET) al Capitalei, compania japoneză urmând să realizeze în acest an un studiu de fezabilitate în acest sens.

     Potrivit municipalității, studiul de fezabilitate va urmări implementarea "Strategiei de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a consumatorilor din Municipiul București", aprobată în acest an de Consiliul General al Municipiului București (CGMB), atât pentru actualele CET-uri, cât și pentru alte trei noi ce vor fi amplasate în zona de nord-est a Capitalei.

     Costurile pentru studiul de fezabilitate vor fi suportate de Guvernul Japoniei, prin Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei, iar dacă soluțiile descoperite în urma studiului vor fi acceptate de partea română, finanțarea, pentru modenizare - estimată la peste 100 de milioane de euro - va fi făcută dintr-un împrumut acordat de Guvernul japonez prin Banca Japoneză pentru Cooperare Internațională. 
D.I.
 

 

.