INVESTIȚIE DE ȘAPTE MILIOANE EURO,
BURSA 17.07.2017

A.C.
 
mărește imaginea
Alin Burcea
     Proprietarul touroperatorului Paralela 45, Alin Burcea, va inaugura în luna octombrie un complex rezidențial lângă lacul Snagov, Club Lac Snagov, investiție ce se ridică la circa șapte milioane de euro, fiind realizată din surse proprii și credite bancare, potrivit unor surse din presă.
     Alin Burcea, președinte al Asociației Naționale de Agențiilor de Turism (ANAT), a declarat pentru News.ro: "Complexul are 77 de apartamente, se află pe malul lacului Snagov și va fi inaugurat în octombrie. Terenul are circa 8.000 metri pătrați și în prețul fiecărui apartament intră și o parcare".
     Conform sursei, o garsonieră în complex costă 35.000 euro, în timp ce apartamentele cu vedere la lac ajung la 150.000 euro. O treime din apartamente au fost deja vândute, spune omul de afaceri.
     Alin Burcea a explicat: "Politica de prețuri a fost gândită să fie accesibil totul, practic. Acest proiect este primul și deocamdată unicul proiect de apartamente pe lac. Avem câteva garsoniere de 35.000 de euro, apartamente mici de 56.000 de euro, apartamente mari de două camere de 75.000 de euro, iar cele cu trei camere costă 88.000 euro. Apartamentele mari, cu vedere direct pe lac, ajung la 140-150.000 de euro".
     El afirmă că investiția include și o piscină acoperită, un teren de tenis și un club.
     Potrivit sursei citate, proiectul a început în anul 2006, însă a fost oprit din cauza crizei, în perioada 2009-2013, iar ulterior a fost reluat.
     "Practic, astăzi, după criză, nimeni nu mai cumpără vile sau case. O casă normală pe lac costă aproximativ 300.000 euro, iar o vilă frumoasă, peste 1 milion de euro. Dar nu prea mai sunt clienți care să plătească aceste sume", spune Burcea.
     El menționează că a ales tocmai Snagovul întrucât este cea mai faimoasă zonă de case și vile pe lac, din apropierea Bucureștiului.
     "A devenit faimoasă în vremea comunistă, întrucât toți leaderii comuniști aveau case aici. După 1990, bogații zilei și-au construit aici case. Practic, îi regăsești pe toți pe malurile lacului Snagov, în vilele lor", adaugă omul de afaceri.
     Suma medie solicitată pentru apartamentele noi și vechi, disponibile spre vânzare la nivel național, s-a majorat cu 6,7% în prima jumătate a acestui an, ajungând la 1.120 de euro pe metru pătrat util, potrivit Imobiliare.ro. Locuințele din Capitală s-au scumpit cu 5,4% în primul semestru al acestui an, până la 1.203 euro pe metru pătrat util, se mai arată în sursă. 
Citește noutăți și tendințe din domeniu în Revista BURSA Construcțiilor
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ,
PREȚUL ENERGIEI - DUBLU FAȚĂ DE ANUL TRECUT, PE PIAȚA SPOT
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
21.07.2017
BVB
     * Creștere de 14,84% pentru "Armătura"
       Principalul indice al Bursei de Valori București (BVB) a bifat, ieri, cea de-a patra zi de creștere la rând, cotația acestuia apreciindu-se cu 1,21%, față de cea de închidere din ședința de miercuri.  detalii
21.07.2017
BURSELE DIN LUME / BCE SUGEREAZĂ O EVENTUALĂ MODIFICARE A POLITICII MONETARE ÎN TOAMNĂ
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au fluctuat ieri, după ce președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat că va lua în toamnă o decizie privind o eventuală...  detalii
20.07.2017
     * Călina Mihali, "Tradeville": "Indicii BVB, în creștere pe fondul unei evoluții pozitive la nivelul burselor vestice"
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, în contextul unui volum de 35,92 milioane lei (7,73 milioane euro), superior celui din ziua precedentă, de...  detalii
20.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în baza raportărilor financiare pozitive.  detalii
19.07.2017
BVB
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "Intrarea dividendelor de la Transgaz a mișcat puțin piața"
       Piața a încheiat a doua zi de tranzacționare a săptămânii în urcare, cea mai mare apreciere fiind înregistrată de indicele BET-Plus, care a crescut cu 0,75%.  detalii
19.07.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile companiilor listate în Europa au urmat un curs negativ ieri, investitorii considerând că aprecierea euro va afecta veniturile exportatorilor din regiune.  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
     23.07.2017 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în Banat, Crișana, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei. În aceste regiuni, dar pe arii mai restrânse și în rest disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă și local să depășească pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 și 37 de grade, mai ridicate până în jurul a 38 de grade în extremitatea de sud-vest a teritoriului, iar cele minime se vor situa, în general, între 14 și 22 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiază și în timpul nopții, când local în jumătatea nord-estică a țării, precum și la deal și munte și pe arii mai restrânse în rest vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 25...30 l/mp.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când și indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi spre seară, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 34...35 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 20 de grade. 
Curs Valutar

Curs valabil din data de 21 iulie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,1134
2,3385
3,1229
4,1326
0,1757
0,6150
0,2198
4,5737
5,1086
1,4988
3,5158
0,2192
0,4889
1,0809
0,0667
0,4760
1,1111
3,9269
0,3034
1,2582
0,5800
0,0610
0,3511
0,2246
2,9216
0,0380
0,1514
1,0691
0,6170
0,1174
157,4632
5,5038
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
22.07.2017
MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Ursache: "Romcab is required to file the same reports during its restructuring period as it would during normal operation"
       "Romcab" (MCAB) has the same reporting obligations, during the restructuring period, that it does during its regular operation, said Mircea Ursache, vice-president of the Financial...  details
19.07.2017
MIRCEA URSACHE CONFIRMS:
     * Ursache: "We are asking the market operator to comply with corporate governance"
     * In fact, the investigation targets Lucian Anghel, the president of the BSE, because he is the one that can summon the board
       The Financial Oversight Authority is conducting an analysis of the manner of summoning and unfolding of the Board of Directors of the Bucharest Stock Exchange Mircea Ursache, vice-president of the...  details
17.07.2017
     The Association of Brokers has taken a stand against the exclusion of the BURSA newspaper from the guest list of the official events of the Bucharest Stock Exchange, reported on Friday.  details
14.07.2017
THE WEAKNESS OF THE MANAGEMENT OF THE BSE IN ACTION
     The officials of the Bucharest Stock Exchange avoid explaining why they are excluding BURSA from events.  details
13.07.2017
AFTER FOUR YEARS AT THE HELM OF THE BSE
     * The Board of the Stock Exchange has been waiting for Ludwik Sobolewski's answer for about three weeks now
       Ludwik Sobolewski, who called himself the Alpha Male of the stock market, has received from BSE president Lucian Anghel, an offer for a new term as CEO of the Bucharest Stock Exchange, which...  details
11.07.2017
     The commotion caused by the old news that BURSA published, which were revealed as if they were new, by the Rise Project "investigators", drew attention to the detail, (that we presented...  details
11.07.2017
JOURNALISTS WITHOUT MORAL BOUNDARIES
     The news that PSD president Liviu Dragnea is the shareholder of Tel Drum S.A., which does road infrastructure works and which was awarded all the contracts of the County Council of Teleorman in...  details
08.07.2017
MINISTRY OF PUBLIC FINANCES (MFP):
     * MFP: "CEC Bank has decided to terminate the loan agreements of Romcab, after the company refused to allow the bank access to its raw materials warehouses"
     * MFP: "The decisions to lend the money as well as the allocation of the exposure limits by Romanian insurers and international insurers were done based on the financial statements made available by the company"
       "Romcab", which filed for insolvency in February, had inventories of 493 million lei at the end of 2016, according to the certification report received by EximBank, according to a response...  details
08.07.2017
IN 2012, THE OPENING OF THE BIDS FOR THE PRIVATIZATION OF THE PLANT TOOK PLACE IN THE PRESENCE OF THE PRESS
     * Chimcomplex has announced it has made a bid
     * Sources: "PCC did not participate in the call for bids"
     * Gheorghe Piperea: "We have several offers, both for the five asset packages of Râmnicu Vâlcea, as well as for other packages"
       Whereas in 2012, the privatization of "Oltchim" generated a media blitz, as the opening of the bids occurred with the participation of the press, yesterday, the closing of the call for...  details
05.07.2017
     The Italian Chamber of Deputies recently organized the conference called "Italy's public debt in the Eurozone", which saw experts in the restructuring of public debt, academics,...  details
04.07.2017
     * A new blunder, trademark Toma Petcu: "Energy companies do not have investments in the pension funds "
       While Agriculture Minister Petre Daea causes amusement through his speeches about sheep, Energy Minister Toma Petcu seems to be the champion of blunders.  details
03.07.2017
FINES OF 337,000 LEI, FOR ABUSIVE CLAUSES IN LENDING CONTRACTS
     * Some Non-Banking Financial Companies (NBFCs) have been forced to return to their borrowers the money collected illegally, as well as to freeze their advertising campaigns until their activity complies with the law * The ANPC has also audited Easy Credit, managed by Ianfred Silberstein, consultant with the NBR * Dan Suciu, NBR: "Ianfred Silberstein is no longer on the payroll since 2015, but he can work as a project-based consultant" * Provident fined 40,000 lei
       The non-banking financial institutions have been fined a total of 337,000 lei, following the audit conducted by the National Consumer Protection Agency (ANPC), between May 8th, 2017 - June 16th,...
  details
30.06.2017
     Liviu Dragnea "swore", in December 2016, on the electoral program, which then became the governing program and the "Bible of the PSD": he guaranteed, in a TV Show, that he would...  details
28.06.2017
     * The BSE CEO is bragging about something that he didn't do and wants to do something that partially exists
       Nearing the end of his term, Ludwik Sobolewski, the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BSE), is bragging about things that he didn't do, perhaps in an attempt to persuade he deserves to stay...  details
27.06.2017
ALMOST THREE MONTHS AFTER THE ELECTION OF NEW MANAGEMENT
     * Leonardo Badea, validated by the parliamentary commissions as president of the ASF
       Two SIFs are in complete deadlock and one more is getting close to a similar situation, as the Financial Oversight Authority (ASF) has not approved the new board members elected in the General...  details
.