Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 20 - 27 IULIE
BURSA 31.07.2018

A.I.
 
mărește imaginea
     Săptămâna recent încheiată a fost benefică pentru acțiunile SIF Moldova (SIF2), cotația societății de investiții financiare cu sediul în Bacău urcând cu 4,7%, în raport cu moneda europeană devenind cel mai rentabil emitent din indicele BET-FI, care s­-a apreciat cu 1,21%, în aceeași perioadă.
     Pentru perioada 20 - 27 iulie, prețul acțiunii SIF2 a oscilat între o scădere de 0,74%, apărută pe data de 25 iulie, pe fondul unui volum de 41.178 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de 147.620 de acțiuni și o creștere de 0,75%, consemnată pe data de 26 iulie, în contextul în care au fost transferate numai 9.018 unități.
     De altfel, pentru toate ședințele bursiere din intervalul avut în vedere, volumul înregistrat de titlurile SIF2 s-a situat sub media ultimei luni de tranzacționare, indicând interesul relativ scăzut al participanților pieței pentru acțiunile societății de investiții financiare.
     Din punct de vedere tehnic, începând cu cea de-a doua parte a lunii iunie, cotația societății de investiții financiare a început să formeze o consolidare, definită de suportul (nivel de preț ce acționează ca o potențială barieră în fața scăderii cotației) situat la 1,32 de lei/unitate și rezistența (nivel de preț ce funcționează ca o potențială barieră în fața creșterii cotației) de la 1,42 lei/titlu.
     La finalul primului semestru al acestui an, SIF2 a raportat un profit net de circa 53,66 milioane de lei, în scădere cu 25,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, când societatea de investiții financiare a obținut un rezultat net de 72,22 milioane de lei.
     Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) se situa, la finalul lunii iunie 2018, la 1,84 lei, nivel care, raportat la prețul de închidere al acțiunii SIF2 din data de 27 iulie, de 1,36 lei/acțiune, oferă un discount de tranzacționare de aproximativ 26%.
     În acest an, SIF2 va oferi un dividend brut/acțiune de 0,05 lei, care, raportat la cotația emitentului din ultima ședință de tranzacționare a săptămânii trecute, oferă inves­titorilor un randament brut de circa 3,68%.
     Ultima zi în care se pot achiziționa acțiuni SIF2 pentru a beneficia de dividende este 10 septembrie 2018, data plății fiind de 2 octombrie 2018.
     Valoarea de piață a societății la BVB este de circa 1,378 miliarde de lei.
     Ponderea acțiunilor SIF2 în indicele BET-FI, care a avut o creștere de 1,231%, în intervalul 20 - 27 iulie, este de 19,57%, cea mai mare dintre toate cele cinci SIF-uri.
     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acțiuni de la Bursa de Valori București (BVB), cu excepția SIF-urilor, a urcat cu 2,35%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere.
     Din cadrul principalului coș de acțiuni al pieței, cea mai bună evoluție a fost avută în perioada 20 - 27 iulie, de titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care s-au apreciat cu 7,61%, în raport cu moneda euro.
     Vineri, 27 iulie, prețul acțiunii societății bancare a urcat cu 0,99%, pe fondul unui volum de numai 65.259 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de 218.30 de unități.
     Indicele BET-XT, al celor mai tranzacționate 25 de titluri ale bursei, a crescut cu 2,31%, în perioada 20 - 27 iulie.
     Din cadrul său, cea mai bună evoluție a fost avută de acțiunile Oil Terminal (OIL), a căror apreciere a fost de 8,48%, în raport cu moneda euro, în intervalul menționat.
     Pe data de 27 iulie, cotația emitentului a avut un avans cu 12,13%, fiind transferate 1.384.814 titluri, cu mult peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 48.000 de unități.
     Clasamentul rentabilităților de la BVB, în perioada 20 - 27 iulie, este condus de acțiunile Cemacon (CEON), cu un avans de 15,69%, în raport cu moneda euro.
     Poziția a doua a topului randamentelor bursei este ocupată de titlurile Amonil (AMO), a căror cotați s-a apreciat cu 14,9%, podiumul acestei ierarhii fiind completat de acțiunile OIL.
     Topul fondurilor de investiții, în intervalul 19 - 26 iulie, este condus de titlurile BRD Index, care au urcat cu 2,91%.
     Pe locul al doilea în acest clasament se află ETF - BET Tradeville, cu o creștere de 2,38%, în timp ce titlurile BT Index Austria ATX, care s-au apreciat cu 2,36%, completea­ză podiumul fondurilor de investiții.
     Cotația aurului a coborât cu 0,19%, iar cursul monedei naționale, în raport cu cea europeană, a urcat, în intervalul 20 - 27 iulie, cu 0,53%.
     Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câștig de 0,57%.
     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 12,29%, în intervalul 20 - 27 iulie.
     Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 9:30, criptovaluta se tranzacționa în jurul nivelului de 8.170 de dolari.
     Tot ieri, la ora menționată, valoarea de piață a monedei digitale era de circa 140,47 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 

     * Precizare:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 - 21 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13 - 20 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 - 14 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 AUGUST - 7 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 AUGUST - 6 SEPTEMBRIE
Bănci-Asigurări
     * Dolarul s-a apreciat cu 0,38 bani în fața monedei naționale.
     * Francul s-a depreciat la 4,0997 lei.  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,14%, valoare înregistrată și în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
25.09.2018
BVB
     * Șapte din cei nouă indici, în scădere
     Lichiditatea înregistrată în prima ședință de tranzacționare a săptămâ­nii la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 37,39 milioane de lei, 60% din...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     Opt dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii în creștere, singurul coș de acțiuni care a...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     Piețele din Europa au încheiat săptămâna trecută în ton optimist, investitorii fiind atenți la datele pozitive privind economia SUA (producția industrială și activitatea din sectorul privat)....  click să citești tot articolul
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BVB
     * Scădere de 0,53% pentru BET-NG
     
     Volumul de tranzacționare înregistrat în ședința de la mijlocul săptămânii a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,45 milioane de lei, dintre care...  click să citești tot articolul
20.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urcat ieri, pe fondul câștigurilor din sectorul materiilor prime.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8692
2.3828
3.0570
4.0997
0.1819
0.6248
0.2210
4.6603
5.2120
1.4399
3.5102
0.2353
0.4868
1.0865
0.0602
0.4506
0.6447
3.9613
0.2754
0.9679
0.5762
0.0545
0.3543
0.2088
2.6322
0.0394
0.1414
1.0785
0.6272
0.1222
152.8355
5.5615
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.