CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 AUGUST - 5 SEPTEMBRIE
BURSA 07.09.2017

Andrei Iacomi
 
mărește imaginea
     *  "1.400 de dolari/uncie - țintă potențială pentru cotația metalului prețios"
       Prețul aurului își continuă trendul ascendent pe care s-a înscris acum circa o lună și jumătate, marcând, în ultima săptămână (intervalul 29 august-5 septembrie), un avans de 2,28%, în raport cu moneda euro.
     În opinia doamnei Silvia Gabor, analist în cadrul XTB România, aprecierea metalului prețios din ultima perioadă este dată de tensiunile provocate de Coreea de Nord pe plan internațional.
     Analistul XTB ne-a transmis: "Tensiunile dintre Coreea de Nord și Statele Unite, care alimentează pericolul începerii unui război, își pun amprenta și asupra piețelor financiare, unde se remarcă evoluții interesante, în mod special în rândul activelor de refugiu.
     Prețul aurului a cunoscut o apreciere puternică încă de la începutul lunii iulie, raliu care a urcat cotația unciei de aur în zona de 1.340 dolari.
     Din punct de vedere fundamental, trendul de creștere este alimentat de pericolul unui nou test cu rachetă nucleară, posibil oricând în următoarea perioadă. Un astfel de eveniment, pe final de săptămână, va stârni reacții volatile în deschiderea pieței de săptămâna viitoare. Prin urmare, este posibil ca investitorii să continue să cumpere aur. Consiliul ONU (n.r Organizația Națiunilor Unite) reia, în următoarele zile, discuțiile despre sancțiunile economice care ar urma să fie aplicate Coreei de Nord".
     În continuare, Silvia Gabor ne-a indicat prețul de 1.400 de dolari pe uncie drept țintă potențială de preț pentru cotația metalului prețios.
     Domnia sa a punctat: "Dintr-o perspectivă tehnică, tendința de creștere ar putea avea spațiu să continue până în zona de 1.400 de dolari, prag psihologic important. În ultima săptămână, avansul prețului a fost constant putând viza, în următoarea perioadă, pragurile de 1.360 de dolari, respectiv 1.375 de dolari, cel din urmă nivel având șanse să impună o pauză (de scurtă durată)".
     De asemenea, analistul XTB a evidențiat și alte elemente care, în opinia sa, sunt puternic corelate cu perspectivele activului de refugiu.
     Silvia Gabor a adăugat: "În strânsă legătură cu evoluția prețului aurului sunt și datele din SUA unde, săptămâna viitoare, pot fi avute în vedere cifrele legate de inflație și vânzările de retail. Într-un orizont de timp mai larg, investitorii iau în calcul și faptul că Donald Trump încă nu și-a respectat promisiunile privind măsurile fiscale menite să susțină creșterea economiei, motiv pentru care dolarul american s-a depreciat în ultima perioadă. În plus, până la sfârșitul anului, nesiguranța investitorilor, respectiv nevoia acestora de a investi în active de refugiu, ar putea fi alimentată și de problema depășirii plafonului datoriei publice în SUA".
     Trecând la evoluția pieței locale, clasamentul celor mai rentabile acțiuni de la Bursa de Valori București (BVB) este condus, în intervalul 29 august-5 septembrie, de acțiunile Aerostar (ARS) a căror apreciere a fost de 17%.
     Marți, 5 septembrie, titlurile ARS au scăzut cu 3,3%, pe fondul unui volum de 2.909 de unități, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 10.200 de acțiuni.
     Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acțiunilor Armătura (ARM), care au urcat cu 16,37%, iar poziția a treia a fost ocupată de titlurile Ropharma (RPH), a căror apreciere a fost de 5,93%, în perioada menționată.
     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii listate la BVB s-a depreciat, în perioada 29 august-5 septembrie, cu 2,95%, în raport cu moneda euro.
     Din cadrul indicelui de referință al BVB, cea mai bună evoluție a fost consemnată, în intervalul menționat, de acțiunile companiei Conpet (COTE), care s-au apreciat cu 1,89%, în raport cu euro.
     Pe data de 5 septembrie, titlurile COTE au urcat cu 0,4%, în contextul în care s-au transferat doar 503 acțiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 2.850 de unități.
     Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,29%, raportat la moneda euro, reprezentând, în continuare, singurul coș de acțiuni dintre cei analizați care s-a apreciat, în perioada avută în vedere.
     Cea mai bună evoluție din cadrul indicelui societăților financiare a fost obținută, în intervalul menționat, de titlurile SIF Muntenia (SIF4), care au urcat cu 2,35%, în raport cu moneda euro.
     Marți, 5 septembrie, titlurile SIF4 au stagnat, în contextul unui rulaj de 66.781 de acțiuni, sub media celor 20 de zile anterioare de aproape 206.000 de unități.
     Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 2,43%, în perioada 29 august-5 septembrie, raportat la moneda euro.
     Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluție au avut-o acțiunile SIF4, a căror pondere în indicele extins este de 1,92%.
     Clasamentul fondurilor de investiții, în perioada 29 august - 5 septembrie este condus de titlurile BT Index Austria ATX, cu o apreciere de 1,08%.
     Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat FDI Audas Piscador, ce a înregistrat o creștere de 0,77%, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de titlurile FDI MONOLITH, care au urcat cu 0,51%.
     Depozitele bancare în lei au avut o rentabilitate de 0,1%, în intervalul de timp 29 august-5 septembrie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament de 0,02%, în perioada menționată.
     Cursul monedei naționale în raport cu moneda europeană s-a apreciat cu 0,06%, în intervalul de timp precizat.
     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 4,73%, în perioada 29 august-5 septembrie.
     Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacționa în apropierea nivelului de 3.790 euro (aproximativ 17.428 lei, la cursul de schimb de miercuri, de 4,5985 lei, pentru un euro).
     Tot ieri, la ora menționată, capitalizarea de piață a criptomonedei era de aproape 61,19 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 

     *  Precizare:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 DECEMBRIE - 12 DECEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 DECEMBRIE - 11 DECEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 NOIEMBRIE - 8 DECEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 NOIEMBRIE - 7 DECEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 NOIEMBRIE - 6 DECEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 28 NOIEMBRIE - 5 DECEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 NOIEMBRIE - 4 DECEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 24 NOIEMBRIE - 29 NOIEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 20 NOIEMBRIE - 27 NOIEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 17 NOIEMBRIE - 24 NOIEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 16 NOIEMBRIE - 23 NOIEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 NOIEMBRIE - 21 NOIEMBRIE
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
14.12.2017
BVB
     * Acțiunile Electrica au mai pierdut 1,82%, până la 10,78 lei/unitate
       Lichiditatea înregistrată pe Bursa de Valori București (BVB) în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii a fost de 64,3 milioane lei, peste media zilnică anuală de 47,9 milioane lei și...  detalii
14.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, investitorii așteptând anunțul băncii centrale americane (Fed) privind politica sa monetară viitoare.  detalii
13.12.2017
BVB
     * "Întotdeauna, din piețele mici, se iese mai repede decât din cele mari, pentru că lichiditatea este mai scăzută", punctează analistul
     * "Deal" de aproape 17 milioane de lei cu titlurile DIGI
       Ședința de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București (BVB) a fost marcată de o nouă scădere generalizată a pieței, toți indicii bursei suferind deprecieri ale cotațiilor.  detalii
13.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele europene au urmat un curs ascendent ieri, în baza avansului din sectorul petrolului și gazelor.  detalii
12.12.2017
BVB / SCĂDERI PE LINIE LA BVB
     * Lichiditate de numai 30 de milioane de lei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de luni, printr--o tranzacție realizată pe piața "deal", în valoare de 7,38 milioane...  detalii
12.12.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în prima zi a unei săptămâni în care sunt așteptate reuniuni importante de politică monetară în SUA și Europa.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 13 decembrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2,9803
2,3687
3,0632
4,9757
0,1805
0,6224
0,2210
4,6327
5,2626
1,4733
3,4772
0,2277
0,4716
1,0985
0,0667
0,4675
1,0248
3,9431
0,2886
1,1923
0,5956
0,0612
0,3612
0,2056
2,7351
0,0388
0,1446
1,0735
0,6132
0,1210
157,3742
5,5605
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  details
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  details
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  details
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  details
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  details
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  details
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  details
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  details
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  details
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  details
20.11.2017
ANPC STRIKES AGAIN
     * BCR: "Ongoing contracts no longer contain the clauses that have been subjected to examination"
     * Sources: "ANPC has 6 lawsuits against BCR, which will lead to enormous losses for Erste Bank if BCR loses in court"
       After forcing Raiffeisen Bank to eliminate the unfair practices from the loan agreements, the National Consumer Protection Authority (ANPC) strikes again, this time the biggest bank in the system. BCR lost in the court of first instance, against the ANPC, in a class action lawsuit concerning abusive lending clauses.  details
16.11.2017
THE QUICK RISE OF THE INDEX WHICH SETS THE TREND FOR INTEREST RATES ON LOANS DENOMINATED IN LEI ISN'T STOPPING
     The 3-month ROBOR rate, which is used to calculate the interest rates, the majority of the loans denominated in lei, has jumped past the 2% psychological level, and yesterday reached 2.06%, up from Tuesday's 1.92%, according to data from the NBR.  details
16.11.2017
THE PARLIAMENT IS ASKING FOR INFORMATION CONCERNING THE INVESTIGATIONS WHICH OMV PETROM HAS BEEN SUBJECTED TO
     * Minister Toma Petcu, former ministers Răzvan Nicolescu and Victor Grigorescu, the representatives of the state in the executive structure of OMV Petrom and Mihai Busuioc, the president of the Court of Auditors were heard today in the Investigation Commission
       The executives of OMV Petrom mentioned, in a letter addressed to the parliament, the existence of four lawsuits brought by the National Energy Regulation Authority (ANRE) and of seven audits by the Authority, between 2012-2017, as the recent request for information by the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE targeted a period of 12 years, from 2015 to 2017.  details
14.11.2017
THE EURO AT AN ALL-TIME HIGH
     * Vasilescu: "We cannot say that the currency market has gone off the rails, the exchange rate has moved 4 bani in 4 days"
     * "Perhaps it is a simple coincidence the fact that on November 8th was approved the Emergency Ordinance of the Fiscal Code and it was also on that day that the Euro rose past 4.6 lei", said Mr. Vasilescu
       The leu yesterday reached a historic low against the Euro, 4.6495 lei/Euro, up 1.05 over the previous meeting, marking the fourth day where the exchange rate was above 4.6 lei.  details
13.11.2017
     In October, the Romanian Commercial Bank, through Schoenherr și Asociații, has submitted, with the County Court of Bihor, a request for the insolvency of the European Drinks group, owned by the Micula brothers. That group includes: European Drinks, Transilvania General Import-Export, European Food, Starmill SRL, Scandic Distilleries SA, Rieni Drinks.  details
.