Electrica Furnizare
CONFERINȚA "Fondurile Europene" - Ediția a IX-a
PLASAMENTE ALTERNATIVE
BURSA 25.08.2017

MARIUS TIȚA
 
Monumentul Apostolii basarabenilor refăcut în 2016.
Monumentul Apostolii basarabenilor refăcut în 2016.
     În 23 august trecut, alaltăieri, a fost vernisată expoziția dedicată plasticienilor români și Primului război mondial. Era o idee aproape obligatorie iar realizarea este plină de merite. La vernisaj, prețios fără a fi de ținută, a fost enunțat de mai multe ori faptul că ideea expoziției aparține directorului recent înlăturat al MNAR. Nu am cunoștință în ce măsură se pot împărți meritele dar realizarea merită subliniată. Regia ne trimite în tranșee, sugerate apăsător dar nu angoasant, într-o semiumbră gri luminată de penelul marilor noștri artiști. Este o prezentare bogată fără a fi aglomerată, de înaltă ținută, fără a fi emfatică, cu atmosferă dar și informație.
     "Atelier de front. Artiști români în Marele Război" prezintă lucrări de artă plastică realizate de artiștii noștri de atunci, unii mobilizați pe front, alții dorind să omagieze jertfa ostașului român și, de fapt, a întregii societăți. Iar acum o sută de ani, în România se petreceau fapte de mare dramatism și eroism. Arta a fost chemată să nemurească aceste fapte dar și să ne transpună în starea acelor vremuri. Atmsosfera de tranșee, lipsurile materiale, sărăcia, frigul și foamea, bolile mortale, coada la pâine, refugiul, jertfa pe front a militarilor dar și a civililor, prizonieratul, exotismul soldaților ruși se regăsesc în expoziția foarte bine structurată și gândită în ineditul spațiu ce amintește atât de bine de câmpul de bătălie. Astfel, avem "Scene de luptă, chipuri de ostași", "Alegorii ale războiului", "Victimele colaterale ale răboiului", un termen modern care reflectă o situație veche de când există războiul pe lume, "Convoaie de prizonieri" și "Convoaie de refugiați", "Lagăre de prizonieri" români, în Bulgaria, unul dintre acești fiind Nicolae Tonitza, "Sărăcie și foamete", "Aspecte ale Revoluției ruse la Iași".
     Dincolo de tematica expoziției, avem încă o dată ocazia de a înțelege ce mari artiști sunt pictorii noștri din prima jumătate a secolului trecut. În creațiile de mari dimensiuni și foarte cunoscute dar și în cele mai mici și prea ușor trecute cu vederea, descoperim arta fără cusur și de mare impact a artiștilor noștri, cu nimic mai prejos față de creațiile colegilor lor din Vest pe care le admirăm în muzee de artă modernă. Să ne oprim și să admirăm teribilul "Zeu al războiului" de Paciurea, o încrâncenată încleștare de luptă, un "Mărășești" neașteptat realizat de Emil Lăzărescu, "Coadă la pâine" de Tonitza dar și mărturiile din prizonierat ale marelui pictor, dramatica scenă "Iisus printre mormintele eroilor din Primul război mondial" de același Stoica D, tot din 1917, "Convoi de refugiați" de Dumitru Brăescu, mică, aproape insignifiantă, dar de o uriașă și foarte modernă forță de sugestie, Dimitriu-Bârlad cu celebrul său monument de la Bușteni dedicat grenadierului Mușat, cel care a continuat să lupte pe front, până la jertfa finală din august 1917, deși i se amputase mâna stângă, sculpturile lui Jalea, sculptorul ce și-a pierdut și el mâna stângă în Primul război mondial, opera sa esențială fiind realizată cu mâna rămasă, emblematica "Eroina Ecaterina Teodoroiu", de la a cărei jertfă eroică tocmai a trecut un secol, pictură de Camil Ressu pe care nu prea îl asociem cu Primul război mondial deși marele artist a inițiat societatea "Arta română" la Iași, în 1917, în refugiu, împreună cu Dărăscu, Iser, Ștefan Dimitrescu, Marius Bunescu și sculptorii Dimitrie Paciurea, Cornel Medrea, Ion Jalea și Oscar Han. Pe toți aceștia îi descoperim, cu evlavie, în expoziția deschisă acum două zile la muzeul Național de Artă dar și, cu interes de colecționar, în licitațiile de artă de la noi.
     Vernisajul expoziției a avut loc miercuri, 23 august, când se împlinea un secol de la moartea eroică a Ecaterinei Teodoroiu și de la stingerea preotului Alexie Mateevici, cel care cu mai puțin de o lună înainte publicase oda națională "Limba noastră". Multe lucruri interesante și paradoxale ni s-au întâmplat acum 100 de ani. Limba noastră a devenit imn al unui stat rupt din pământurile românilor dar care încă ezită să recunoască faptul că vorbește limba română. Excepționalul monumentalist Alexandru Plămădeală, pe care îl cunoscuse în scurta sa viață, îi ridică un bust la căpătâi. Bustul fusese realizat la București, în 1933, montat pe postamentul de marmură al inginerului Levițchi în 1934 și sfințit la 19 mai 1938.
     Mateevici apare într-un prim monument în 1923. Este vorba de "Apostolii Basarabeni, Martiri ai Sfintei Cauze Naționale", după cum suna inscripția, și îi erau dedicat lui Alexie Mateevici și altor doi tineri luptători pentru emanciparea românilor basarabeni, Simeon Murafa și Alexandru Hodorogea. La 20 august 1917, un grup de soldați ruși bolșevizați, puși pe rele, adică jaf și crimă, îi ucid cu sălbăticie, la Chișinău, pe cei doi patrioți români. Mustafa scrisese vestitul manifest "Cine-s moldovenii?" și tot în Cuvânt Moldovenesc, pe care o conduce, publică Limba noastră. La dezvelirea monumentului realizat de Vasile Ionescu-Varo, la 29 septembrie 1929, au fost prezenți vestitul general Berthelot, Ion Inculeț și Pan Halippa. În 1940, când Stalin smulge Basarabia, basorelieful cu chipul lui Mateevici și cel al lui Murafa sunt evacuate la București în timp ce portretul lui Hodorogea, împreună cu alte bronzuri cum ar fi vulturul și coroana regală, au dispărut pur și simplu. În 1962, când sovieticii au demolat clopotnița din parcul Catedralei, au ras și resturile monumentului, transformat în fântână. Minunea constă în faptul că monumentul, distrus de bolșevicii de mai târziu, a fost refăcut, aproape identic, și redezvelit acum aproape un an, la 93 de ani de la ceremonia inițială de inaugurare. Vasile Ionescu-Varo a realizat și modestul monument de pe strada Silvestru din București, dedicat eroilor războiul din 1916-1919, monumentul cavaleriștilor de pe dealul Coșna din Pasul Oituz și monumentul Ecaterinei Teodoroiu din Brăila.
     Un alt monument dispărut și niciodată refăcut, evocă o dramatică faptă de eroism din ciudatul război ce a urmat armistițiului din 11 noiembrie 1918. Stan Poetaș s-a născut în 1870, la 19 ani a devenit ofițer iar la 49 cădea în luptă, lovit mișelește. A luptat în Dobrogea, pentru apărarea Bucureștiului dar și la Mărășești. Acum 101 ani, la 23 august 1916, lupta la Bazargic, în Cadrilater, apoi capturează 7 tunuri turcești pe care le trimite la București, să fie închinate statuii lui Mihai Viteazul. În 1918, când se încheie Primul război mondial, românii continuă lupta împotriva bolșevicilor, fie la Vest, în Ungaria, fie la Est, pe Nistru. Descrierea acelor momente în Basarabia nu pot decât să ne îngrozească. Generalul Stan Poetaș este trimis să restabilească ordinea în Estul Basarabiei, unde hoardele de bolșevici treceau Nistru și se aliau cu elemente din populația locală în lupta împotriva armatei regale române. Într-un moment de haos, generalul Stan Poetaș a fost împușcat din spate de un bolșevic de origine română din banda lui Bărbuță, și el de-al nostru. Soldații săi aveau să îi recupereze trupul mutilat și batjocorit peste două zile. În 1920 se lansează inițiativa ridicării unui monument generalului martirizat iar cineva are ideea ca banii să fie cotizați de localitățile care se răsculaseră împotriva românilor în 1919. Peste 10 ani, în 1929, numitul S. Fosu, care îl împușcase din spate pe general, avea să fie descoperit, capturat, judecat și executat. La 31 octombrie 1921, era dezvelit la Soroca monumentul generalului Stan Poetaș, apreciat atunci ca fiind "cel mai mare până acum pe care patria l-a ridicat în amintirea unui erou din vremea războiului". Avea 3 metri, soclul de granit avea 4 metri și era realizat de George Dimitriu. Scrie presa vremii: "fruntașii orașului Soroca au ținut să sărbătorească pe sculptor, ca un omagiu adus artei române". 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 9 -16 OCTOMBRIE
DUPĂ CE ÎN CEA DE-A DOUA PARTE A VERII ȘI-A RELUAT TRENDUL ASCENDENT,
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 5 OCTOMBRIE - 12 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 OCTOMBRIE - 11 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 OCTOMBRIE - 10 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 28 SEPTEMBRIE-5 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 SEPTEMBRIE - 4 OCTOMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 26 SEPTEMBRIE-3 OCTOMBRIE
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 21:13
     Principalii indici bursieri europeni au închis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  detalii
Politică, 20:36
     Comitetul de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat (CCMAP), desfășurată sub coordonarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) s-a reunit pentru a treia oară pentru informarea partenerilor sociali implicați în coordonarea strategică a fondurilor europene structurale și de investiții alocate României, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Politică, 20:15
     Prim-ministrul Mihai Tudose a trecut astăzi în revistă, cu reprezentanții Băncii Europene de Investiții (BEI), în cadrul unei întrevederi la Palatul Victoria, domeniile prioritare din perspectiva expertizei și a finanțărilor pe care instituția financiară a Uniunii Europene le poate acorda în continuare României, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Bănci-Asigurări, 20:01
     IFC, membră a Grupului Banca Mondială, a acordat un împrumut în valoare de 150 milioane de lei (aproximativ 38,5 milioane USD) companiei UniCredit Leasing Corporation, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Internaţional, 19:37
     Ryanair, Google și eDreams au confirmat astăzi că au ajuns la un aranjament pentru încheierea procedurilor legale dintre cele trei părți, aflate în curs de desfășurare din 2015, potrivit unui comunicat de presă remis Redacției.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.10.2017
BVB
     * Acțiunile "Aerostar" - avans de aproape 15%, după semnarea memorandumului cu "Raytheon International Defence System" privind înzestrarea armatei cu sisteme Patriot
       Piața Bursei de Valori București (BVB) a înregistrat, în ședința de tranzacționare de ieri, o lichiditate de 31 milioane de lei (6,75 milioane euro), sub media zilnică a acestui an (48,13 milioane...  detalii
19.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele europene s-au înscris pe un curs pozitiv ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  detalii
18.10.2017
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
     * Acțiunile "Impact Developer & Contractor" înregistrează un salt de 3,04%
       După evoluția mixtă de luni a indicilor Bursei de Valori București (BVB), ședința de tranzacționare de ieri a fost marcată de creșterea generală a pieței, în contextul unui rulaj de aproape 24...  detalii
18.10.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în majoritate, în special cele din sectorul auto, din cauza slăbirii cererii din domeniu.  detalii
17.10.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea" conduc topul lichidității
       Săptămâna de tranzacționare a debutat cu un rulaj de 32,54 milioane de lei, superior celui înregistrat vineri, de circa 23 milioane de lei, în contextul în care cinci dintre indicii Bursei de...  detalii
16.10.2017
BVB / ÎN ULTIMA ȘEDINȚĂ A SĂPTĂMÂNII,
     * Dragoș Mesaroș, "Goldring": "După demisiile miniștrilor, de joi seară, probabil că investitorii au prins curaj, intrând la cumpărare"
       Ultima ședință de tranzacționare a săptămânii a încheiat în teritoriul pozitiv, toți indicii Bursei de Valori București (BVB) marcând creșteri.  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 octombrie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3,0529
2,3438
3,1159
3,9799
0,1783
0,6158
0,2211
4,5841
5,1388
1,4872
3,4624
0,2244
0,4904
1,0831
0,0680
0,4778
1,0591
3,9032
0,2893
1,2360
0,5892
0,0599
0,3449
0,2076
2,7804
0,0385
0,1468
1,0627
0,6106
0,1178
160,6797
5,4996
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
19.10.2017
AFTER FINDING THAT THE STRATEGY OF RAIFFEISEN BANK WAS DISHONEST
     * Daniel Zamfir: "It has been proven that Raiffeisen has cheated people. There is nothing left to debate"
     * Bogdan Pandelică: "The order for the cessation of the unfair practice of Raiffeisen Bank has been issued, I will sign it in a few days"
       All the banks that have granted CHF loans will be audited by the National Consumer Protection Authority (ANPC), its chairman Bogdan Pandelică, announced yesterday in the Economic Commission of the Senate.  details
18.10.2017
OVIDIU DEMETRESCU, ARBA:
     * The management of the company accepted two applications that were sent in late, for the elections of October 26th, claiming they were submitted "within reasonable delays"
     * "I think that we are embarrassing ourselves, by the mere fact that we were able to interpret the law in such a way", said Ovidiu Demetrescu
     * "Demetrescu: "ASF and BVB should react, in the case of Electrica, if they had a management with a free spirit"
       The directors of "Electrica" (EL) violated the law when accepting the applications backed by the government for the elections of the new management, recorded eight minutes after the deadline from the convening notice, claiming they were submitted "within a reasonable delay", says Ovidiu Demetrescu, the president of the Romanian Association for Good Management (Asociația Română de Bună Administrare - ARBA).  details
16.10.2017
EXCLUSIVE
     * "The US and Saudi Arabia - the main sponsors of terrorism in the world"
     * (Interview with His Excellency, Mr. Hamid Moayyer, ambassador of the Republic of Iran in Romania)
       Donald Trump, the United States president, must decide by October 15th whether or not he will certify if Iran has followed the terms of the nuclear agreement signed in 2015 by Iran and six major western powers.  details
12.10.2017
EARTHLY LAWS, IGNORED ON THE BSE PLANET
     The Bucharest Stock Exchange (BVB), the operator of the Romanian capital market, still stands by the nonsensical claim made by its former CEO Ludwik Sobolewski, that his contract expired on August 21st, but not his mandate.  details
12.10.2017
AT THE INVESTIGATIVE COMMISSION OF THE ACTIVITY OF THE ANRE
     * Sources: PSD has four names for the head of the ANRE
     * Rumored names: Florentin Pandele, mayor of Voluntari, Iulian Iancu, president of the Industries Commission, former prime-minister Sorin Grindeanu and deputy Eugen Nicolicea
       Niculae Havrileț, the president of the National Authority for Regulation in the Energy Sector (ANRE), together with other members of the Regulatory Committee of the ANRE, will arrive before the Commission for the Investigation of the activity of the ANRE.  details
11.10.2017
RADU CRĂCIUN, APAPR, ABOUT THE INVESTMENT OF PRIVATE PENSION FUNDS IN DIGI, A COMPANY WHICH HAS CRIMINAL ISSUES:
     Mandatory private pension funds which have invested in Digi Communications, the parent company of RCS&RDS, which was indicted on money laundering and offering bribes, have taken this operating risk into account, by offering a lower price in the IPO, Radu Crăciun, member on the Board of Directors of the Romanian Association of Privately Managed Pensions (APAPR).  details
09.10.2017
     President of BURSA Press Group, Florian Goldstein (MAKE), participated, as speaker, on September 26th, at a debate regarding the future of the European Union, in Brussels, at the invitation of Group of the European People's Party.
     The subject of the debate can be synthesized in four questions:
     1. Would it be recommendable for the EU Non-Eurozone States to adopt Euro currency?(...)
     -------------
     Question nr.1 answers given by my fellow citizens are divided, and this summer polemic between the Euro MP Theodor Stolojan and Daniel Daianu (member of the Romanian National Bank Board of Directors) in the financial newspaper BURSA has shaped up the idea we could adopt Euro anytime (given the condition of maintaining the macroeconomic balances), an idea opposed to the one claiming Euro adoption should wait till the convergence criteria would be fulfilled.  details
09.10.2017
UNICREDIT WARNS THAT THE ROMANIAN GOVERNMENT IS REPEATING MANY OF THE MISTAKES THAT HAVE LED TO THE RECESSION OF 2009-2010
     * Vasilescu: "There are many crystal ball readers, even in the banking system"
     * UniCredit estimates that the leu will continue to weaken against the Euro to 4.6-4.7, in the first quarter of 2018, and that the policy rate will increase to 2.5%
       UniCredit Bank analysts are issuing a warning that the Romanian government is repeating many of the mistakes that have led to the recession of 2009-2010. The quoted experts are mentioning both the fiscal policy that is risky for the economy, as well as the fact that the leu will significantly weaken in 2018, and the deficit may increase to 3.7%. Among other things, the UniCredit report issued on Friday predicts an EUR/RON exchange rate of 4.7 and a policy rate of 2.5%, for the beginning of next year.  details
05.10.2017
AFTER BEING FORCED TO MOVE THE BRD NĂSTASE ȚIRIAC TROPHY TOURNAMENT TO BUDAPEST
     * Ilie Năstase: "If I was Țiriac, I would sue Mugur Isărescu"
       PNL senator Daniel Zamfir, president of the Budget Commission in the Senate, a vocal critic of the banking system, of the NBR and of its governor is adamant about bringing up the activity of the NBR from all angles.  details
03.10.2017
     * The BSE may be taken off the watchlist
     * FTSE only noted improvements when it comes to stock lending, while the liquidity requirement has not yet been met
     * Poland, upgraded to the emerging market status
     * Mongolia and Nigeria, removed from the watchlists
       The Bucharest Stock Exchange (BSE) remains a frontier market, for at least a year, after, on Friday night, FTSE Russell did not give promote it.  details
02.10.2017
     * Iulian Iancu: "We shouldn't stand out by being silent in Brussels and be forced to give natural gas to the neighboring countries, by taking it away from our industrial consumers"
     * Emil Calotă: "If we do not take action, the natural gas stored by the Romanian producers will remain unused, because there will be far cheaper imported gas available"
       The National Authority for the Regulation of the Energy Market (ANRE) has asked for the reconsideration of gas storage policies in Romania to be made a priority, Emil Calotă, the vice-president of the ANRE recently said, in the debates in the Industry Commission of the Romania Parliament about the Draft Law concerning the approval of the Government Emergency Ordinance no.64/2016 for the amendment and completion of the Law of Electricity and of natural gas no. 123/ 2012.  details
29.09.2017
LUCIAN ANGHEL:
     We can't expect Romania to be upgraded to the emerging market status right now, BSE president Lucian Anghel said yesterday, as FTSE Russell will publish today its annual classification report.  details
28.09.2017
     Central European Media (CME), the owner of Pro TV, is currently in negotiations to sell the four TV stations it still holds in Central and Eastern Europe, according to Echo 24, which quotes several concerned sources.  details
27.09.2017
     The Romanian Commercial Bank (BCR) is saying for the first time, that the sale of the Cemacon was made at a price of 1 Euro, and the lender stressed that this was done to save the company.  details
26.09.2017
THE CONFERENCE "THE FUTURE OF THE ROMANIAN CAPITAL MARKET" - THE 6TH EDITION/MIRCEA URSACHE, ASF:
     * Cappon, Prodan and Sobolewski yesterday had their interviews for the position of CEO of the BSE
     Ludwik Sobolewski is no longer the CEO of the Bucharest Stock Exchange (BVB), Mircea Ursache, the vice-president of the Financial Oversight Authority (ASF) said yesterday. He added that the ASF has conducted an analysis concerning corporate governance at the BSE.  details
.