Conferinţa BURSA Dezvoltarea RomânieiConferinţa BURSA Dezvoltarea României

INVESTIŢII TOTALE DE 5,3 MILIARDE LEITranselectrica intenţionează continuarea proiectelor de interconexiune cu ţările vecine

V.B.
Companii #Energie /

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat Planul de dezvoltare a reţelei electrice de transport (RET) pe 10 ani, cu investiţii totale planificate la 5,3 miliarde lei şi care prevede, printre altele, continuarea proiectelor de interconexiune cu sistemele Ungariei, Serbiei şi Bulgariei, precum şi accelerarea celui între ţara noastră şi Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Transelectrica remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Astfel, prin Planul de Dezvoltare a RET pentru perioada 2014-2023, a fost stabilită, ca direcţie prioritară pentru investiţii, creşterea capacităţii de interconexiune care are în vedere continuarea proiectelor de interconexiune cu sistemele ţărilor vecine aflate deja în stadii diferite de implementare (cu Ungaria, Serbia şi Bulgaria) şi accelerarea/introducerea unor proiecte noi (Republica Moldova).

De asemenea, planul urmăreşte întărirea şi dezvoltarea reţelei de transport (linii/staţii noi) în vederea creşterii capacităţilor de evacuare a energiei produse în instalaţii noi, dezvoltate în ultimii ani în anumite zone geografice (de exemplu, energia nucleară şi cea produsă din surse regenerabile de energie în zona Dobrogea) către zone de consum din nordul şi vestul ţării, precum şi întregirea inelului de 400 kV în jurul ţării, pentru creşterea siguranţei în alimentare a tuturor zonelor României şi pentru creşterea capacităţii de tranzit a reţelei de transport.

Nu în ultimul rând, autorităţile au în vedere modernizarea echipamentelor, în vederea înlocuirii complete a instalaţiilor din anii '60-'70, pentru creşterea fiabilităţii reţelei, reducerea cheltuielilor de exploatare şi asigurarea unui grad adecvat de siguranţă în exploatare.

"De asemenea, proiectele declarate de interes comun european (proiectele de relevanta europeană a căror implementare/realizare va contribui în mod semnificativ la atingerea obiectivelor de politică energetică şi protecţia mediului la nivel UE) au statut prioritar, intrând astfel într-un regim strict de monitorizare", se mai arată în comunicatul trimis BVB.

Valoarea totală a investiţiilor planificate pe orizontul Planului de dezvoltare RET este estimată la 5,3 miliarde lei. şi nu include investiţiile de racordare la RET a noilor utilizatori, finanţarea acestor investiţii fiind asigurată prin tariful de racordare plătit de utilizatorul racordat.

"Compania va utiliza un mix adecvat şi echilibrat pentru finanţarea investiţiilor planificate, cu considerarea tuturor opţiunilor şi instrumentelor oferite atât de piaţa financiară, cât şi de programele de finanţare nerambursabilă operate de Uniunea Europeană", mai transmit reprezentanţii Transelectrica, precizând că urmăresc mai multe obiective în acest sens.

Unul dintre ele este maximizarea fondurilor atrase prin programe de finanţare nerambursabilă operate la nivelul UE, în funcţie de eligibilitatea proiectelor de investiţii, iar altul se referă la menţinerea unui profil de credit adecvat, atât din punct de vedere al poziţiei financiare şi a capacităţii de acoperire a angajamentelor de plată către creditori, cât şi din perspectiva profilului de lichiditate, care să susţină sau să îmbunătăţească ratingul de credit actual al companiei.

Totodată, sunt vizate conformitatea cu condiţiile restrictive (covenanţi) asumate în documentaţiile de împrumut şi minimizarea costurilor de finanţare.

Transelectrica, în calitate de operator de transport şi de sistem al Sistemului Energetic Naţional al României (SEN), are obligaţia legală de a elabora, o dată la doi ani, planuri de investiţii şi dezvoltare a RET pe 10 ani. Compania redactează aceste planuri în concordanţă cu stadiul actual şi evoluţia viitoare a consumului de energie şi a surselor, inclusiv importurile şi exporturile de energie.

În conformitate cu cadrul legislativ european, Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energie Electrică (ENTSO-E), organizaţie înfiinţată pentru dezvoltarea cooperării operatorilor de transport şi de sistem europeni, elaborează Planul de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivel comunitar în vederea realizării unei viziuni unitare asupra dezvoltării infrastructurii europene de transport al energiei electrice.

Planul comunitar are la bază planurile regionale şi naţionale de dezvoltare a reţelelor electrice de transport. Planul de dezvoltare a RET pe 10 ani elaborat de Transelectrica şi aprobat de ANRE contribuie la stabilirea investiţiilor necesare pentru satisfacerea cerinţelor de ordin tehnic impuse de funcţionarea interconectată a SEN cu reţeaua ENTSO-E, mai informează comunicatul.

Acţiunile Transelectrica (simbol: TEL) au închis şedinţa de ieri pe BVB în creştere cu 1,69%, până la preţul unitar de 24 lei. La această valoare, capitalizarea societăţii este de 1.759.275.408 lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. "Compania va utiliza un mix adecvat şi echilibrat pentru finanţarea investiţiilor planificate, cu considerarea tuturor opţiunilor şi instrumentelor oferite atât de piaţa financiară, cât şi de programele de finanţare nerambursabilă operate de Uniunea Europeană". Parca Planul de administrare aprobat (functional deci) are o cu totul alta parere privind "mix-ul de finantare"

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
ApanovaAdvertisement
Comercianti de Diamante
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS