Iohannis şi Juncker vor avea o întrevedere mâine

E.M.
Politică /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Preşedintele Klaus Iohannis îi va primi mâine, la Palatul Cotroceni, pe membrii Comisiei Europene (Colegiul Comisarilor), în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, începând cu 1 ianuarie 2019.

Cu acest prilej, şeful statului va avea şi o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, subiectul discuţiilor va fi legat de Preşedinţia României la Consiliul UE, cu accent pe principalele dosare europene pe care ţara noastră le va gestiona în această perioadă.

Şeful statului va sublinia că exercitarea pentru prima dată de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE va reprezenta o bună oportunitate pentru a reafirma angajamentul în favoarea consolidării proiectului european, precizează sursa citată.

"Preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia faptul că România doreşte să exercite un mandat de succes, orientat spre rezultate concrete, care să contribuie la avansarea agendei europene, ţinând cont, însă, de contextul complex în care îşi va derula activitatea în următoarele şase luni", se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Colegiul Comisarilor efectuează, la începutul fiecărui semestru, o vizită în statul membru care deţine Preşedinţia Consiliului UE.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.roRoEnergyOlimpiada ONU 2019
Cabinet de avocatTMPS