Gala BURSA 2018

Konieczny: "Fondul Proprietatea vrea să se listeze secundar la Londra în decembrie"

Elena Deacu
Piaţa de Capital /

Konieczny: "Fondul Proprietatea vrea să se listeze secundar la Londra în decembrie"

Tradeville: "Acţiunile FP ar putea sări de 1 leu, graţie listării la Londra şi răscumpărărilor" 

Fondul Proprietatea vrea să se listeze secundar la bursa din Londra în luna decembrie şi speră să obţină acordul acţionarilor pentru o nouă răscumpărare de acţiuni, a declarat managerul fondului, Greg Konieczny, transmite Reuters.

Potrivit Mediafax, pregătirea listării are loc de mai mult timp, iar Konieczny spera în aprilie că listarea va avea loc în septembrie sau octombrie. Cu toate acestea, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a aprobat încă listarea la Londra a Fondului Proprietatea care, vineri, avea la bursa din Bucureşti o capitalizare de piaţă de circa 11,6 miliarde de lei (3,29 miliarde de dolari).

"Totul depinde de acordul ASF. Sper să facă acest lucru undeva la mijlocul lunii noiembrie", a spus Konieczny într-un interviu acordat Reuters.

El a arătat că cel mai probabil moment al listării este începutul lunii decembrie, menţionând că Fondul va avea nevoie de un nou acord din partea acţionarilor, dacă lansarea la bursa din Londra va fi amânată pentru 2015.

Fondul, administrat de Franklin Templeton, a fost înfiinţat în 2005 pentru a despăgubi românii ale căror proprietăţi au fost confiscate de comunişti şi deţine participaţii minoritate la companii de stat, unele nelistate la bursă.

Franklin Templeton a presat guvernele succesive ale României să reformeze companiile de stat ineficiente, iar Konieczny este optimist că Hidroelectrica, la care Fondul deţine o participaţie de 20%, va ieşi din insolvenţă în 2015 şi va fi listată la bursă.

"Sunt şanse bune ca offerta publică iniţială să aibă loc înainte de sfârşitul lui 2015", a spus el, adăugând că operatorul energetic va putea obţine 400-500 milioane de euro.

Konieczny vrea totodată să propună un al cincilea program de răscumpărare, pentru 2% din acţiuni, în AGA de la sfârşitul lunii noiembrie. Fondul a început deja procesul pentru răscumpărarea a 6% din acţiunile proprii.

Discountul dintre valoarea netă a activelor Fondului şi preţul acţiunilor sale a scăzut la circa 25%, de la 55,7% în 2011, în urma mai multor programe de răscumpărare. Acţionarii ar dori ca acest discout să fie redus la sub 15%.

Konieczny a refuzat să spună care este nivelul de discount pe care îl doreşte, dar a subliniat faptul că cel mai mare discount, în cazul celor mai mari 15 fonduri listate la Londra, este de circa 13%.

"Asta nu înseamnă că acesta este obiectivul nostru, dar spunem că actualul discount este exagerat", a precizat el.

Acţiunile Fondului Proprietatea au crescut vineri cu 0,5%, la 0,94 lei pe unitate. În acest an, cotaţia acţiunilor FP a urcat cu aproape 20%, comparativ cu o creştere de 8% a principalului indice ale bursei din Bucureşti, BET Plus.

Fondul Proprietatea (FP) are un potenţial ridicat de apreciere, existând premisele depăşirii pragului de 1 leu/acţiune, acest lucru fiind posibil în principal pe fondul programelor de răscumpărare şi al ofertei publice, precum şi al listării secundare pe bursa din Londra, care ar spori interesul şi pentru alte companii de pe BVB, consideră analiştii casei de brokeraj Tradeville.

"Considerăm că potenţialul de creştere al Fondului Proprietatea este în continuare atractiv şi ne aşteptăm ca titlurile FP să testeze până la finalul anului pragul de 1 leu/acţiune, dar în acelaşi timp există argumente suficiente pentru depăşirea acestei zone pe parcursul anului următor", spune Bogdan Gherghe, analist al casei de brokeraj Tradeville.

Principalul argument pentru aprecierea acţiunilor Fondului Proprietatea ar fi presiunea acţionarilor în sensul reducerii discountului dintre cotaţiile bursiere şi activul net, ţinta actuală fiind trasată la 15%.

Strategia administratorului rămâne în continuare axată pe programele actuale de recompensare a acţionarilor prin răscumpărări sau dividende speciale acordate sub forma reducerii capitalului social. De asemenea, în contextul trecerii spre statutul de piaţă emergentă, piaţa locală de capital prezintă un potenţial important de apreciere ce ar favoriza atragerea de investitori şi, implicit, o potenţială creştere a valorii activelor nete din portofoliul FP.

Recent, administratorul FP a anunţat că, din 3 noiembrie, dă startul ofertei de achiziţionare a unui pachet de 750 milioane de acţiuni, ultima zi de participare fiind 2 decembrie, în timp ce preţul oferit este de 1,11 lei/acţiune, cu circa 17% peste cotaţiile curente, iar metoda de alocare va fi pro-rată.

În cazul în care toate acţiunile disponibile ar fi subscrise, fiecare investitor va putea să vândă circa 6,36% din participaţia deţinută în ofertă, însă este de aşteptat ca acest procent să fie îmbunătăţit, anticipând că circa 85% din numărul de acţiuni vor fi subscrise. "În plus, ne aşteptăm ca, ulterior, FP să achiziţioneze mai agresiv restul de circa 200 milioane de acţiuni rămase disponibile în al patrulea program de răscumpărări", opinează analistul Tradeville.

"Listarea secundară la Londra ar genera un impuls suplimentar pozitiv având în vedere că ar putea asigura accesul către un grup vast de potenţiali investitori, care nu sunt în acest moment activi pe piaţa de la BVB, dar ar putea fi atraşi de potenţialul Fondului Proprietatea sau de celelalte companii din portofoliu. Creşterea vizibilităţii pentru FP şi pentru restul societăţilor deţinute de fond ar putea să genereze un efect pozitiv indirect şi pentru BVB, chiar dacă iniţial o parte din rulajele zilnice ar migra către o altă bursă", spune analistul Tradeville.

Pentru listarea la Londra este necesară modificarea reglementărilor de către ASF, însă e de aşteptat ca în următoarele luni să aibă toate avizele. FP are deja documentaţia pregătită, societatea estimând că evenimentul va avea loc la finalul lunii noiembrie. Termenul efectiv de listare ar fi de aproximativ o săptămână de la depunerea documentelor la Bursa din Londra.

"Pentru evoluţia viitoare nu ar fi de neglijat nici efectul pozitiv al listărilor programate pentru anul următor, în special Hidroelectrica, a doua cea mai importantă participaţie din portofoliu, care reprezintă circa 14,32% din activele nete, dar şi o potenţială vânzare a unor deţineri din companiile private de energie, cum este ENEL", spune Gherghe. Cele două evenimente ar putea oferi o imagine mai bună asupra activelor nete şi ar genera o parte din lichidăţile necesare pentru următoarele programe de răscumpărări.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Stimate domnule Koniecny,

    trebuie sa facem o precizare. Asemenea dictonului pontian Vara nu-i ca iarna, putem spune ca Romania nu este Senegal. In ciuda afirmatiilor domnului Mobius potrivit caruia apartenenta la Uniunea Europeana nu este mare lucru pentru piata de capital si Uganda ,Botswana sunt piete asemanatoare Romaniei. Daca 1286 pe 2012 nu va spune prea mare lucru poate sunteti familiar cu 1606 pe 2002. Daca nici acest lucru nu este util pentru a se aprinde leduletzul in cerebelul dvs. macar la codul N522 pe 2008 ar trebui sa nu mai aveti nevoie de lecitina. Pentru alte pastilute va rog intrebati medicul de familie sau cititi modul de intrebuintare de pe flacoane. Daca nici acum nu aveti vreun rezultat consecvent va rog intrebati pe Maximus Traianus Obligator. Cum spune domnul Florian "Basescu knows best " O zi buna insotita de lapte si virtute:-) 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită