LA 9 LUNI,Profitul Nuclearelectrica a scăzut cu peste 68%

V.B.
Piaţa de Capital #Energie /

Profitul Nuclearelectrica (SNN) s-a diminuat cu 68,18% în primele 9 luni ale acestui an, până la 99,78 milioane lei, de la 313,604 milioane lei la finele intervalului similar din 2013, potrivit unui raport remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În aceeaşi perioadă din 2014, EBITDA s-a micşorat cu 33% în raport cu intervalul omolog al anului trecut, de la 665,717 la 444,092 milioane lei, din cauza evoluţiei negative a veniturilor din exploatare, situaţie cauzată de scăderea cu 19% a preţurilor de vânzare a energiei electrice pe piaţa concurenţială, care nu a compensat diminuarea cu 29% a cantităţilor vândute pe piaţa reglementată.

Totodată, susţine compania, în 2014 nu au mai fost realizate venituri din penalităţi semnificative. În ianuarie-septembrie 2013, acestea au fost în cuantum de 43,091 milioane lei.

Nu în ultimul rând, introducerea, la 1 ianuarie 2014, a impozitului pe construcţii speciale (aşa-numita "taxă pe stâlp") a dus la o creştere a cheltuielilor din exploatare cu 67,048 milioane lei în perioada analizată, comparativ cu intervalul similar din 2013. "Impozitul pe construcţii speciale a fost recunoscut de ANRE în preţul reglementat începând cu luna iulie 2014, dar doar pentru porţiunea aferentă semestrului II al anului 2014", menţionează Nuclearelectrica.

Titlurile SNN au încheiat şedinţa de astăzi pe BVB în urcare cu 0,25%, până la 8,15 lei/unitate. La acest nivel, capitalizarea emitentului este de 2,29 miliarde lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită