CONFERINȚA CODUL INSOLVENȚEI - Ediția a V-a
LA ÎNTÂLNIREA CU ANRM
BURSA 14.02.2018

A.A.
 
mărește imaginea
     * Intențiile companiei Mazarin de preluare a unor perimetre, în discuție
       Conducerea Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) s-a întâlnit ieri cu Shelley Saxen, consilier economic adjunct al Ambasadei SUA la București, pe agenda discuției figurând Ordinul de vinerea trecută al ANRM, care stabilește că prețul de referință pentru gazele naturale extrase în România, în vederea stabilirii redevențelor, se va calcula în funcție de prețurile de tranzacționare de pe hub-ul de la CEGH Viena, după cum ne-au relatat surse apropiate discuțiilor.
     Oficial, în cadrul întâlnirii, era programată o discuție despre planurile de viitor ale ANRM, iar, între acestea, președintele Agenției Gigi Dragomir a menționat revizuirea legilor petrolului și a minelor, respectiv a articolelor care reglementează redevențele și prețul de referință, potrivit surselor noastre.
     Astfel, oficialul SUA a arătat că a auzit îngrijorări legate de faptul că prețul de referință este mai mare decât prețul de vânzare și a dorit să afle ce a stat la baza actualizării prețului, de ce s-a ales hub-ul de la Viena ca referință și dacă ANRM a ținut cont de opiniile exprimate în piață, ne-au relatat sursele citate.
     Potrivit acestora, președintele ANRM a explicat că prețul de referință pentru gaze era neactualizat din 2008, că între timp a avut loc liberalizarea pieței, și că Ordinul ANRM este menit să aducă la îndeplinire deciziile Curții de Conturi, confirmate în instanță. Sursele au mai menționat că ANRM a transmis Ambasadei SUA că formula de calcul a prețului de referință este perfectibilă și că va fi dublată de o actualizare a legislației, astfel încât să se țină cont de calitatea zăcămintelor extrase de fiecare producător.
     Reprezentanții ANRM au considerat că bursa locală de tranzacționare a gazelor este imatură, iar hub-ul de la Viena a fost identificat ca cel mai apropiat de condițiile de aici, explicând că nu sunt motive de îngrijorare cu privire la creșterea prețului gazelor, în condițiile în care prețul din piață, în noiembrie, a fost cu 2 lei sub cel de referință.
     Oficialul american a transmis conducerii ANRM că societățile americane sunt interesate să investească cât mai mult în zona noastră. Sursele noastre susțin că, în discuție, au fost aduse și intențiile companiei Mazarin de preluare a unor perimetre din România. Acestea ne-au relatat: "Pentru a avea acces la date, în vederea preluării de perimetre, firma era obligată să își deschidă un birou de documente secrete, care să lucreze cu un birou similar, din partea ANRM. Pentru că nu au făcut asta, au primit chiar o amendă, iar Ambasada a întrebat dacă nu se poate da un ordin de președinte pentru desecretizare.
     I s-a răspuns că nu este cazul și că cel mai bine este ca Mazarin să deschidă biroul de documente secrete. Președintele a transmis că ANRM este deschisă la colaborare, dar conform legii".
     Ordinul ANRM privind aprobarea Metodologiei de stabilire a prețului de referință pentru gazele naturale extrase în România a fost publicat, luni, în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare.
     Într-o dezbatere recentă, Dorinel Ursărescu, consilier la Agenția Națională de Resurse Minerale (ANRM), a spus că statul român a pierdut, în ultimii zece ani, 7 miliarde de lei din neactualizarea prețului de referință la gazele naturale, potrivit rapoartelor Curții de Conturi, domnia sa subliniind că, din păcate, Agenția Națională de Resurse Minerale nu a avut disponibilitatea să actualizeze acest preț, care a rămas la nivelul lui 2008.
     ANRM precizează într-un comunicat transmis vineri că, prin Ordinul privind aprobarea Metodologiei de stabilire a prețului de referință pentru gazele naturale extrase în România, Agenția Națională pentru Resurse Minerale aduce la îndeplinire deciziile Curții de Conturi din 2010 și 2015, menținute prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 972 din 4 martie 2015: "Curtea de Conturi a stabilit că, prin neactualizarea prețului de referință la gaze, din 2008, statul român a pierdut, în perioada 2008-2015, circa 7 miliarde de lei".
     Curtea de Conturi a cerut actualizarea prețului de referință pentru gazele naturale extrase din România.
     În schimb, Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), a reiterat, printr-un comunicat, faptul că producătorii de gaze nu sunt de acord ca prețul de referință să fie raportat la cotațiile din Austria.
     Producătorii români de gaze naturale au plătit până în prezent redevența pentru gazul produs la nivelul veniturilor realizate, un principiu de bază pentru orice taxă aplicată veniturilor, a transmis, duminică, ROPEPCA. 

     FEDERAȚIA PATRONALĂ PETROL ȘI GAZE:
     "ANRM a aprobat un preț de referință care nu reflectă realitățile pieței din România"
     Federația Patronală Petrol și Gaze (FPPG) a transmis, ieri, că dezaprobă decizia Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) de stabilire a prețului de referință la gaze naturale în funcție de prețurile de tranzacționare de pe hub-ul CEGH din Viena, în baza unui studiu realizat de Universitatea de Petrol Gaze Ploiești, care nu reflectă realitățile pieței din România.
     FPPG arată: "În condițiile în care România nu exportă gaze naturale și nicio moleculă nu ajunge în hub-ul din Baumgarten, determinarea prețului de referință pe baza indicelui CEGH nu reflectă corect valoarea gazelor naturale extrase în România și în consecință contravine Legii Petrolului nr. 238/2004, care prevede la art. 49 alin. (2) că «redevența petrolieră se stabilește ca o cotă procentuală din valoarea producției brute extrase». Teoria economică și standardele profesionale aplicabile în România și pe plan internațional impun determinarea valorii de piață pe baza tranzacțiilor de vânzare-cumpărare referitoare la bunurile respective".
     Astfel, valoarea gazelor naturale din România este cea obținută prin tranzacțiile realizate de către producători, nu un preț stabilit artificial, mai precizează Federația, adăugând: "România devine astfel un caz izolat pe plan mondial, în care prețul de referință al gazelor naturale este calculat pe baza tranzacțiilor realizate în altă țară în care nu există livrări de gaze naturale extrase în România. Nici măcar în țări europene unde există hub-uri importante de tranzacționare a gazelor naturale (ex. Marea Britanie, Olanda) nu sunt folosiți indicii de prețuri de hub pentru calculul redevențelor/impozitelor specifice, ci sunt luate în considerare prețurile efectiv realizate de producătorii de gaze naturale. La fel se întâmplă și în țările producătoare fără hub-uri (ex. Norvegia, Danemarca). Alternativ în alte țări europene (ex. Germania, Austria) se calculează un preț de referință pe baza tranzacțiilor efective realizate în țările respective".
     În plus, folosirea ca reper a prețului Pieței pentru Ziua Următoare ("PZU") nu este relevantă la contractele încheiate pe termen lung care se supun altor termeni și altui mecanism de formare a prețului, susține Federația, precizând: "Formula actuală folosește indicele CEGH fără deducerea costurilor de transport. Chiar dacă în viitor vor exista livrări de gaze naturale extrase în România la hub-ul Baumgarten, valoarea de valorificare a gazelor naturale realizată de producători va fi prețul CEGH minus costul transportului din România până în Austria.
     Astfel, producătorii plătesc redevențe raportate la o valoare incorectă, formulă ce vine în contradicție cu practica internațională și chiar cu reglementări emise anterior de către ANRM pentru determinarea prețului de referință pentru țiței care luau în considerare costurile de transport (de exemplu, Ordinul 98/1998).
     Producătorii din România vor ajunge astfel să plătească redevențe raportate la un preț nerealizat, la un preț administrativ fără legătură cu realitățile valorii gazelor tranzacționate pe piața locală.
     FPPG respinge ferm afirmațiile ANRM cu privire la absența datelor de la titulari. Toate datele solicitate de ANRM au fost furnizate și în plus producătorii furnizează lunar către ANRE rapoarte cu privire la tranzacțiile de gaze naturale realizate. Aceste rapoarte ar putea furniza informații credibile pentru determinarea valorii gazelor naturale din România, ca medie ponderată. Prețurile realizate pe baza contractelor de vânzare-cumpărare sunt și cele admise de autoritatea fiscală pentru determinarea de impozite și taxe".
     FPPG precizează că producătorii au plătit până în prezent redevența la maximul dintre prețul realizat și prețul de referință, Statul încasând astfel contribuția justă în raport cu valoarea resurselor exploatate, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

 


 link: "Agenția Națională pentru Resurse Minerale a avut un rol important în arbitrajul cu Chevron, nu doar «Zamfirescu Racoți&Partners»"
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2018, ora 08:46)  
 Perspectiva majorării prețului gazului la consumator i-a cutremurat pe cei de la Ambasada SUA.
 O majorarea de 3 lei ar da peste cap bugetele consumatorilor si tocmai de asta Romania trebuie sa mai inghita o gaura de 7 miliarde de euro.
 Chiar si propagandistul securist zaza confirmă.


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2018, ora 10:45)  
 FPPG evident ca aveti dreptate:
 -Da-ti in contencios ordinul si conform prevederilor Legii petrolului se va castiga deoarece prin ordin nu se poate modifica prevederea din lege privind achitarea redeventei.
 -Atentie informatiile, datele documentatiile sunt secret de serviciu dar in utilizare sunt secrete de stat!!!
 In lume nu exista asa ceva
 -Acestea sunt clasificate de presedintele ANRM ordin nr. 2/2013.
 -ANRM opriti-l pe Ursarescu care va face de ras, sau sa prezinte de unde a rezultat cifra care o vehiculeza, in perioada respectiva nu s-a achitat redeventa de loc!


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 14.02.2018, ora 12:05)
 
 Secretizarea informației geologice este o aberație tipic româneasca, Nici o țara din UE si din lumea civilizata nu are o asemenea lege târata din comunism si amplificata prin ordinul mentioant in articol. De altfel Romanie este in infringement privind directiva europeana privind desecretizarea datelor spatiale (Ex: locații sonde, instalații de suprafață, etc).
 Cum sa existe competiție reala când informația de evaluare a bazinelor petrolifere este secreta? pachetele de date oferite sunt incomplete si vin putin înainte de licitație.
 Evaluarea serioasa a unor oportunități poate lua ani/om . Aboliri imediat secretul de serviciu contraproductiv atragerii investițiilor! Știe cineva sa explice cui folosește?


 
3.  REDEVENȚA E PREȚ !!!
    (mesaj trimis de anonim în data de 14.02.2018, ora 14:52)  
 MONOPOL,FĂRĂ BURSĂ FUNCȚIONALĂ : calcul la plesneală; crește cu 300% de la producător.Pt. 7000000 Dl Tudose la EJECTAT pe Gigi !!!


 
Aceeasi sectiune (Companii Afaceri)
BUGETUL PRIMĂRIEI CAPITALEI PENTRU 2018 A FOST APROBAT
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 17:54
     Mii de manifestanți defilau astăzi după-amiaza la Roma, împotriva fascismului, la apelul stângii, în timp ce Matteo Salvini, principalul candidat al extremei drepte în alegerile legislative de la 4 martie, a adunat peste 15.000 de persoane la Milano, au constatat jurnaliști AFP.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 17:34
     Un bărbat a murit sâmbătă după ce s-a aruncat de la etajul 10 al Spitalului Județean de Urgență "Constantin Opriș" din Baia Mare. Bărbatul nu era internat în spital, însă nu se știe nici dacă se afla în vizită la un pacient, spune directorul unității spitalicești, Vasile Pop.  click să citești tot articolul
Internaţional, 15:56
     Cel puțin 38 de persoane au fost ucise în două atentate cu mașină capcană care au vizat vineri palatul prezidențial și un hotel în capitala Somaliei, Mogadiscio, au declarat sâmbătă serviciile de securitate somaleze pentru AFP.  click să citești tot articolul
Politică, 15:34
     Ministrul Justiției, Tudorel Toader, anunță, astăzi, că în urmă cu două zile s-a întâlnit cu Adam Sambrook, viceambasador în cadrul Ambasadei Marii Britanii în România, căruia i-a prezentat stadiul celor trei ale justiției, precum și modificările aduse Codurilor penale.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital, 14:19
     Transgaz și BERD au semnat vineri un acord de finanțare de 60 milioane de euro privind construirea conductei BRUA pe teritoriul României.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
23.02.2018
BVB
     O treime din rulajul ședinței de tranzacționare de ieri a venit din transferul "deal" efectuat cu 1,5% din acțiunile SIF5 Oltenia, în valoare de 17,68 milioane lei. Schimbul a fost realizat...  click să citești tot articolul
23.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care așteptările tot mai mari legate de majorarea dobânzilor în SUA au afectat apetitul pentru risc, la nivel global.  click să citești tot articolul
22.02.2018
BVB
     * Piața a înregistrat a treia scădere consecutivă
     * Titlurile OMV Petrom au scăzut cu 1,14%
       Piața a înregistrat în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, cea de a treia zi de scădere consecutivă, majoritatea cotațiilor emitenților listați la Bursa de Valori București (BVB)...  click să citești tot articolul
22.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, în special în sectorul tehnologic, investitorii fiind atenți la rezultatele financiare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
21.02.2018
BVB
     * George Brande, Interfinbrok: "Investitorii stau într­-o stare de expectativă, ceea ce poate explica rulajul redus"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de ieri preponderent în scădere, singurul indice ce a cunoscut o creștere fiind BET-FI, al celor cinci...  click să citești tot articolul
21.02.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au crescut ieri, în a doua parte a zilei, datorită rezultator financiare peste așteptări anunțate de unele companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 23 februarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9567
2.3802
2.9752
4.0473
0.1839
0.6251
0.2138
4.6552
5.2837
1.4879
3.5385
0.2273
0.4804
1.1161
0.0671
0.4637
0.9990
3.7813
0.3261
1.1634
0.5969
0.0584
0.3509
0.2033
2.7585
0.0395
0.1402
1.0295
0.6259
0.1202
161.6184
5.4853
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
23.02.2018
     The dismissal of chief DNA (National Anti-corruption Department) prosecutor Laura Codruța Kovesi was announced last night by Justice Minister Tudorel Toader, at the headquarters of the Ministry, after presenting the justification of the decision, presented in the form of twenty bullet points, while also taking the opportunity to mention he had been head of class, which surprised everybody, because no one was interested in his school achievements.  click here to read the entire article
21.02.2018
LIBERAL SENATOR STRIKES AGAIN
     * Senators have voted for the annual effective rate to be at most 2.5% higher than the policy rate when it comes to mortgage
     * The law will go to the Chamber of Deputies - the decision making forum
     * Senator Zamfir: "Today, we have become European as far as the manner in which loans are granted as well"
       PNL senator Daniel Cătălin Zamfir does not disappoint. His draft law concerning the capping of interest rates was the first that appeared on the agenda yesterday, in the common meeting of the specialized commissions and despite the controversies between him and a few other party colleagues, including the president of the Economic Commission Florin Cîțu, the liberal got more than he had made his objective initially - not just the capping of compensatory and penalty interest rates, but also the capping of the annual effective interest rate charged by banks and Non-Financial Banking Institutions (IFNs).  click here to read the entire article
20.02.2018
UPON REQUEST FROM ONE SHAREHOLDER,
     * The investigation concerns the deliberate reporting of inaccurate financial statements or untrue information
     * Sebastian Vlădescu: "An investigation is the only solution which would show where the money went, I know I've done my job"
       The DIICOT prosecutors have begun prosecution in rem of the actions, in the "Romcab" (MCAB) case, according to a response sent by the prosecutors to Valentin Stănescu, a shareholder in the company.  click here to read the entire article
20.02.2018
     Decorated by Traian Băsescu with the Star of Romania, Gunther Krichbaum, the president of the European Affairs Commission of the Bundestag, asks the president of the European Commission, Jean Claude Juncker, through a letter, not to suspend the application of the Cooperation and Verification Mechanism (MCV) concerning the Romanian judicial system and writes that "in the event of new attacks on the independence of the judicial system, should take into consideration initiating the procedure for the activation of article 7 of the EU treaty" (the suspension of Romania's voting rights in the EU council).  click here to read the entire article
16.02.2018
VALERY KUZMIN, AMBASSADOR OF THE RUSSAIAN FEDERATION IN BUCHAREST:
     * Lucian Bode, co-initiator of the BRUA, is asking for clarifications from Teodor Meleșcanu concerning the export of natural gas from Hungary
       We are happy that the perimeters on the continental coast of Romania (ed. note: offshore in the Black Sea) will start being exploited, because there lies inactive a very important resource of the energy industry, his excellency Valery Kuzmin, Ambassador of the Russian Federation told us in Bucharest, during Diplomat's Day.  click here to read the entire article
15.02.2018
IN THE MEETING WITH THE ANRM
     * Also discussed were the intentions of the Mazarin company to acquire some perimeters
       The management of the National Mineral Resources Agency (ANRM) met on Tuesday with Shelley Saxen, deputy economic advisor of the US embassy in Bucharest. On the agenda was last Friday's order issued by the ARNM which establishes the reference price for natural gas mined in Romania, in order to set the royalties will be calculated based on the trading prices on the hub of CEGH Vienna, according to sources close to the talks.  click here to read the entire article
14.02.2018
     * Gigi Dragomir, the president of the ANRM: "We see no reasons why the price of natural gas paid by the end consumers should increase"
     * ROPEPCA: "The proposal to adapt the royalty for natural gas made in Romania to a virtual foreign number shows a lack of sovereignty"
       The reference price for natural gas extracted from Romania, in order to establish the royalties, will be calculated based on the trading prices of the CEGH Viena hub, the National Agency for Mineral Resources announced on Friday, which issued the Order concerning the approval of the Methodology to set the reference price for natural gas extracted from Romania.  click here to read the entire article
07.02.2018
     The Black Monday of 1987 came two months after the beginning of the term of Alan Greenspan as head of the Federal Reserve. Back then, the Dow Jones Industrial Average (DJIA) fell 508 points, 22.61% below that of the previous trading day.  click here to read the entire article
06.02.2018
     * Mihai Dragoș says that the value of the Certinvest Dinamic fund units is updated slowly on the site
     * The investor raises questions about the ties between the fund's managers and the unlisted bond issuers in the fund's portfolio
       Investor Mihai Dragoș has filed a complaint with the Financial Oversight Authority concerning the open fund Certinvest Dinamic, managed by Certinvest.  click here to read the entire article
05.02.2018
     The National Bank of Romania (NBR) thinks that the National Liberal Party (PNL) is a pariah.  click here to read the entire article
30.01.2018
     The female prime-minister seems like a victory against sexism. The emancipation of our women seems to find its expression in the appointment of Viorica Vasilica Dăncilă as head of the Executive.  click here to read the entire article
25.01.2018
THE SALE OF BANCPOST HAS REOPENED THE ISSUE OF LOANS PAID ON TIME, SOLD IN HOLLAND
     * NBR: "It is still up to the courts to establish and verify the legality of the assignment"
     * Debtor: "I went to the address in Holland and there was no main office of any Eurobank entity there"
     * Cuculis: "Companies that have acquired loans are collecting interest illegally"
     * Civil Code: "The assignee may only enforce their rights on a third party after notifying the debtor that they have been assigned"
     * The bank has not notified the customers before selling their loans
     * Bancpost had not answered our enquiry on the matter, by the time the newspaper had gone to the printers
       The sale of Bancpost to Banca Transilvania, without the loans paid to day that were assigned in the past to a Dutch entity, has once again brought up the issue of loans sold abroad, even though they were performing. Customers who have found themselves in this situation have pointed out a number of irregularities in the assignment process.  click here to read the entire article
22.01.2018
     The issue of the funding of the budget deficit will become acute in 2018, as the government authorities show us that they haven't learned anything from last year's experience.  click here to read the entire article
22.01.2018
RULING OF THE COURT OF APPEAL
     * Profit.ro Publishing owes the Romanian state approximately 360,000 Euros, and "N.ro Agenția de Știri" SRL, approximately 460.000 Euros
       Journalist Cristi Popa has won in the Court of Appeal the lawsuit against Profit.ro Publishing SA, by which he had disputed the decision by which he had been laid off in 2016, as the court decided that he would be reinstated to the job he held before his layoff, as well as the payment of compensatory salaries.  click here to read the entire article
19.01.2018
GIGI DRAGOMIR, REINSTATED AT THE ANRM
     * The dismissal of Gigi Dragomir as chairman of the ANRM, was one of the last decisions made by Mihai Tudose
     * The reinstatement of Gigi Dragomir as head of the ANRM, among the first decisions made by Mihai Fifor
     * Daniel Zamfir, PNL: "I hope that the reinstatement of Dragomir to his own job represent the admission of the mistake made by Tudose, concerning the obstructing of the updating of the reference price for natural gas"
       Former prime-minister Mihai Tudose and the current interim prime-minister Mihai Fifor, seem to have something in common, aside from the position they fill - they seem to be seriously concerned with the natural gas royalties.  click here to read the entire article
.