Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 08.02.2017
LA UN DISCOUNT DE 60%
Fondul "Alpha Quest" a cumpărat 150 de milioane din punctele de despăgubire primite de foștii proprietari
click aici
 
    * Fondul a plătit, până acum, 40 - 42 de bani pentru un punct

     * Fondul este dedicat investitorilor foarte bogați și instituționali
 
       Fondul de investiții "Alpha Quest" a cumpărat, până acum, peste 150 de milioane de puncte de despăgubire emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), de la foștii proprietari deposedați abuziv de regimul comunist, potrivit lui Ovidiu Fer, reprezentantul fondului.

     Până acum s-au acordat 2,2 miliarde de puncte, echivalent a 2,2 miliarde de lei, în baza unei legi din 2013.

     Cei care au primit titluri de despăgubire în puncte pot, începând de la 1 ianuarie, să ceară plata în numerar a despăgubirilor, în cuantum de 20% pe an. Recent, George Băeșu, președintele ANRP, ne-a spus că titlurile de plată în numerar vor începe să fie plătite din acest an.

     Unii au preferat însă să nu mai aștepte ani de zile plata în numerar și și-au vândut titlurile, cu discount.

     Fondul "Alpha Quest" a achiziționat puncte, până acum, la 40 - 42 de bani pentru un punct, conform domnului Fer.

     "«Alpha Quest» este un fond SICAV - o schemă de investiții pentru investitori profesioniști, respectiv HNWI (high net worth individuals) și investitori instituționali", ne-a explicat reprezentantul fondului, adăugând: "Investitorii noștri sunt din Europa Centrală și de Est. Nu avem niciun investitor din România, în afară de mine.

     Nu suntem în proces de a aduna bani din România, nu avem nici o intenție în sensul acesta, nu acesta este scopul fondului".

     Fondul este înregistrat în Malta și este reglementat de MFSA, autoritatea financiară malteză.

     Conform domnului Fer, în prezent, fondul este de 40 - 50 de milioane de euro, însă nu are în portofoliu numai puncte de despăgubire.

     Domnia sa ne-a mai spus: "Pe fond, am achiziționat cam 150 de milioane de puncte și mai este loc să creștem exponențial de 3 - 4 ori pe atât. Înainte să se înființeze fondul, am mai tranzacționat în nume personal. În total, am tranzacționat cam la 10% din totalul punctelor emise".

     Președintele ANRP a estimat că aproximativ 15% din punctele emise s-au vândut.

     Întrebat dacă se teme de eventuale cercetări ale procurorilor, având în vedere istoria dosarelor ANRP legate de procesul de despăgubire, domnul Fer, ne-a declarat: "Noi cumpărăm doar puncte, nu cumpărăm drepturi litigioase și nu cumpărăm dosare. O eventuală anchetă a modului în care s-a făcut despăgubirea pe un anumit dosar trebuie să-l privească pe cel care a beneficiat de restituirea în sine, pe cel care, eventual, a cumpărat dreptul litigios. Noi facem tranzacțiile la notar și, în general, nu facem tranzacții de două ori cu aceeași persoană. Din punctul acesta de vedere, noi dormim foarte liniștiți. Așa a fost cazul și când am cumpărat acțiuni la Fondul Proprietatea și am făcut warranturi, atunci când eram la Wood&Co (n.r. Ovidiu Fer este fost broker la Wood&Co din Cehia). A fost același lucru, cumpăram doar acțiunile. Nu este meseria noastră să ne uităm în spate să vedem cum au fost obținute aceste dosare. Din câte știm noi, oricum, nu prea mai sunt scandaluri legate de lucrurile acestea și chiar dacă ar fi nu ne privesc".

     În interviul acordat recent, George Băeșu ne-a explicat că nu este nimic litigios în vânzarea și cumpărarea de puncte, însă domnia sa a ridicat problema impozitării câștigurilor din aceste tranzacții. Domnia sa a spus: "După ce noi am stabilit numărul de puncte, nu mai este nimic în litigiu. Aici este vorba de o valoare deja stabilită, pe care statul urmează să o achite, într-un număr de ani. Nu mai este nimic asupra căruia s-ar putea interveni. Zece puncte fac zece lei. Unii le-au vândut cu 3 lei, cu 4 lei, cu 5 lei. Cei care au cumpărat au rămas să aștepte să își ia banii, în rate. Eu nu spun nici că e bine, nici că e rău, dar, din punctul meu de vedere, nu este nimic ilegal în faptul că unii vor face venituri din cumpărarea și vânzarea de puncte. Ar trebui ca aceste tranzacții să stârnească interesul statului, sub aspectul impozitului. Dar, în rest, atât timp cât tranzacțiile acestea se desfășoară la vedere, nu văd o problemă".

     Ovidiu Fer se așteaptă ca punctele să aibă mereu un discount semnificativ, din cauza riscului ca plățile să se amâne. Domnia sa ne-a explicat: "Titlurile de plată încă nu s-au emis. Am văzut un interviu recent cu domnul Băeșu, în ziarul «BURSA», în care zicea că nu sunt toate sumele prinse în momentul de față, în buget, dacă ar fi ca toți să își ceară banii. Dar, din păcate, vedem că ritmul de cerere a banilor este foarte lent. O mie de oameni (n.r. au cerut banii), din probabil 20 de mii, pentru că sunt emise 7.000 de dosare, dar eu spun că pe fiecare dosar sunt cel puțin două-trei persoane. Eu aș spune că undeva la 5% din oameni și-au cerut banii, până acum. Astfel, se pare că prima tranșă de plată va fi ok (n.r. din punct de vedere al impactului bugetar). În ceea ce privește anii următori, plata în numerar va fi influențată de două lucruri - de bugetul de stat, dar și de cât de mult se va aloca de către ANRP. Dacă ANRP păstrează ritmul actual, deși este posibil să îl crească, înseamnă că va fi o povară destul de ridicată pe bugetul de stat. Deci, putem spune că riscul ca sumele acestea să nu fie prinse în buget, de la an la an, va crește. Tocmai de aceea, punctele vor avea, tot timpul, un discount semnificativ, pentru că există riscul să se amâne plățile, dar să se și modifice diverse lucruri în lege, așa cum s-a și întâmplat de patru-cinci ori deja".

     Domnul Fer spune că fondul nu are o durată determinată de viață: "Vom fi prezenți (n.r. în această piață) atâta timp cât se vor emite punctele și investitorii vor considera că tranzacționează la un discount care să aibă sens. Nu avem niște cifre clare în cap. Depinde foarte mult de contextul internațional, dar și al României. Mai mult, dacă bugetul arată rău și plata punctelor se întinde pe o perioadă mai mare de cinci ani, atunci este normal ca presiunea pe preț să fie mare. În principiu, așa cum arată lucrurile acum, sperăm că vom fi în procesul acesta până la capăt, până se va emite și ultimul punct".

     În 2013, Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pentru proiectul de lege privind despăgubirile pentru imobile naționalizate, care stabilește că foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau le vor preschimba în bani, după 2017.

     Pentru a se putea desfășura licitațiile pentru terenuri, era nevoie să fie înființat un Fond național care să înglobeze terenuri de la Agenția pentru Domeniile statului și alte instituții ale statului.

     George Băeșu este de părere că statul ar trebui să acorde numai despăgubiri în bani, în rate, și să renunțe la sistemul de valorificare a punctelor prin participarea la licitații, estimând că sumele totale de plată sunt mult mai mici față de cele calculate de Guvernele precedente 
Adina Ardeleanu
 
     Echipa "Alpha Quest"
     * Ovidiu Fer - partener
     -Are peste 10 ani de experiență pe piețele emergente și de frontieră, din care o parte petrecută la Wood&Company. A acoperit cu succes o gamă variată de sectoare (bancar, utilități, farmaceutic).
     -A jucat rolul principal în structurarea și listarea la Viena a unui produs de tip warrant cu active suport acțiuni Fondul Proprietatea. Prin acest produs, deținătorii de acțiuni FP și-au putut vinde deținerile până în momentul în care s-a realizat listarea la BVB.
     -A absolvit ASE, Finanțe Bănci și are un MBA de la INSEAD, Franța/ Singapore.
     * Michal Kosac
     -Are o experiență de peste 8 ani în asset management. În ultimii patru ani a administrat Familz Office-ul IJC Funds Sicav, Malta, iar anterior a fost Manager de Portofoliu în cadrul CEE Equity Hedge Fund al Wood&Company Praga.
     -A creat și administrat un portofoliu de circa 50 milioane euro în active imobiliare în Cehia din 2015 și până în prezent.
     -A absolvit Connecticut College, USA cu specializarea Economie și Relații Internaționale
     * Vlad Neacșu
     -Consultant Alpha Quest Fund, în procesul de cumpărare al punctelor ANRP;
     -6 ani experiență ca manager de portofoliu pentru Allianz Țiriac Pensii Private și doi ani de experiență ca broker de acțiuni la Raiffeisen Capital &Investment România;
     -Experiență relevantă în cadrul mai multor Consilii de Administrație pentru companii listate la Bursa de Valori București: Transgaz Mediaș, Impact București și Primcom București;
     -Experiența executivă în cadrul unor companii din domeniul imobiliar: Primcom București, Alcom Timișoara și Comsig Sighișoara. 

 

.