Gala BURSA 2018

La un pas de infringement, pe securitate cibernetică

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Politică #IT /

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, în 4 iulie, sesizarea formulată de preşedintele Klaus Iohannis şi a constatat că legea privind asigurarea unui nivel ridicat comun privind siguranţa informaţiilor şi securitatea cibernetică contravine normelor imperative din actul fundamental al ţării.

Prin decizia respectivă CCR a considerat că legea este neconstituţională în ansamblul ei, deoarece Parlamentul prin cele două camere - Senatul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi Camera Deputaţilor condusă de Liviu Dragnea - nu a solicitat avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care era necesar în cazul acestui act normativ, fiindcă priveşte aspecte care ţin de siguranţa naţională.

În comunicatul CCR se arată: "Curtea a reţinut că, în cadrul procedurii legislative, iniţiatorul nu a solicitat avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în conformitate cu art. 4 lit. d) pct. 1 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (...), potrivit căruia una dintre atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării constă în avizarea proiectelor de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind, între altele, securitatea naţională. Aşa fiind, Curtea a statuat că actul normativ a fost adoptat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii şi ale art. 119 referitoare la atribuţiile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării".

Întârzierea adoptării acestei legi a atras atenţia Comisiei Europene care pregăteşte o nouă procedură de infringement pentru ţara noastră, deoarece legislaţia internă nu a fost corelată cu aceea europeană în termenul prevăzut de directiva din acest domeniu.

Conform unei declaraţii de presă a deputatului PNL Pavel Popescu, Comisia Europeană va trimite ţării noas­tre scrisoarea de punere în î­n­târ­ziere a transpunerii Directivei NIS, ca o primă etapă a procedurii de infringement. CE va cere să transpunem integral în legislaţia naţională primul act din legislaţia UE privind securitatea cibernetică - respectiv Directiva NIS.

În declaraţia de presă, deputatul PNL susţine: "Este vorba despre o lege foarte importantă, care însă nu a fost tratată corespunzător. Deşi au avut la dispoziţie peste un an şi jumătate pentru a pune Directiva NIS în aplicare, din cauza schimbărilor repetate ale guvernelor PSD-ALDE, propunerea a ajuns în Parlament pe ultima sută de metri. Şi s-a adoptat o lege care nu este constituţională. Iar acum Comisia Europeană ne avertizează că nu am acordat importanţa cuvenită. Situaţia este serioasă, mai ales în contextul importanţei pe care trebuie să o acordăm ca stat securităţii cibernetice, ca parte a siguranţei naţionale. Ameninţările s-au di­versificat şi ţara noastră trebuie să fie pre­gătită cores­punzător pentru a le face faţă".

Parlamentarul liberal încheie declaraţia cu speranţa că în sesiunea din toamnă această lege va fi votată cu prioritate, având ataşat şi avizul CSAT.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită