Conferinţa BURSA Dezvoltarea RomânieiConferinţa BURSA Dezvoltarea României

LE MONDE:Renault ar putea fi acuzat de fraudă privind emisiile

S.T.
Companii /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Ancheta din Franţa privind implicarea Renault într-o posibilă fraudă privind emisiile este aproape de a ajunge în tribunal, a anunţat, ieri, publicaţia Le Monde, după ce un raport tehnic a confirmat că unele motoare diesel ale producătorului auto au fost configurate pentru a emite mai mulţi poluanţi în condiţii reale de drum pentru, transmite Reuters.

După izbucnirea scandalului manipulării emisiilor poluante ale vehiculelor Volkswagen, în toamna lui 2015, Guvernul francez a cerut Direcţiei Generale pentru Concurenţă, Consum şi Combaterea Fraudelor (DGCCRF) să efectueze o anchetă cu privire la emisiile poluante la toate mărcile de autovehicule comercializate în Franţa.

În urma investigaţiilor, care s-au desfăşurat şi în alte state europene, s-a descoperit că nivelul emisiilor de oxid de azot este de zece ori mai mare faţă de limitele stabilite de autorităţile de reglementare la unele modele Opel, Renault şi Fiat Chrysler.

Procurorii francezi au deschis o investigaţie privind nivelul emisiilor la Volkswagen, Renault, PSA şi Fiat Chrysler, în perioada 2016-2017.

Un purtător de cuvânt al Renault a precizat că firma nu poate comenta cele mai recente informaţii deoarece nu a văzut rezultatele investigaţiei.

"Vehiculele Renault nu sunt echipate cu dispozitive de fraudă şi respectă normele de omologare a vehiculelor", a declarat purtătorul de cuvânt.

Studiul realizat de ISAT, un institut francez de cercetare în domeniul transporturilor, a confirmat concluziile anterioare conform cărora la controlul softului motoarelor modelelor Clio şi Captur de la Renault s-a descoperit existenţa unor decalaje importante între performanţele anumitor motoare în momentul omologării în laborator şi în utilizarea lor în condiţii reale.

Recent, presa franceză a publicat o copie a unui proces verbal elaborat de Direcţia Generală pentru Concurenţă, Consum şi Combaterea Fraudelor în care se susţine că "Renault SAS i-a înşelat pe consumatori la controalele efectuate, în special în cazul controalelor legale de omologarea emisiilor poluante".

În replică, Renault a dat publicităţii un comunicat în care reiterează că respectă normele de omologare a vehiculelor.

"Grupul Renault reaminteşte că niciunul dintre serviciile sale nu a încălcat regulile, europene sau naţionale, cu privire la omologarea vehiculelor. Vehiculele Renault nu sunt echipate cu software sau dispozitive de fraudă", subliniază producătorul auto.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
ApanovaAdvertisement
Comercianti de Diamante
PODUL DE LUT
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS