GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

Legea împotriva avortului, promulgată în Alabama

L.I.
Internaţional /

Legea împotriva avortului, promulgată în Alabama

Preşedintele american Donald Trump s-a declarat "puternic pro-viaţă", spunând însă că este în favoarea unor întreruperi de sarcină în cazul în care acestea sunt rezultatul unui viol, al unui incest sau pun în pericol sănătatea mamei, informează News.ro.

"Aşa cum majoritatea oamenilor ştie şi pentru cei cărora le-ar plăcea să ştie, sunt puternic în favorea vieţii, cu trei excepţii - viol, incest şi protejarea mamei - aceeaşi poziţie adoptată de Ronald Reagan", a scris Trump pe Twitter.

Senatul statului Alabama a adoptat cel mai restrictiv proiect de lege cu privire la avort în Statele Unite, care prevede pedepse dure cu închisoarea în cazul medicilor care practică întreruperi voluntare de sarcină.

Textul - pe care Senatul, controlat de republicani, l-a trimis cabinetului guvernatoarei republicane a statului, Kay Ivy, în vederea promulgării - nu prevede vreo excepţie, în caz de viol sau incest.

Medicii care realizează avorturi sunt pasibili de pedepse cu închisoarea de la zece la 99 de ani, mai puţin în cazul unei urgenţe vitale cu privire la mamă sau unei "anomalii letale" a foetusului, mai scrie News.ro.

În total 28 de state americane au introdus peste 300 de noi reglementări de la începutul anului, cu scopul de a limita accesul la avort, potrivit unui bilanţ întocmit de către Institutul Guttmacher, care apără dreptul femeilor la întreruperea voluntară a sarcinii.

Astfel, statele Kentucky şi Mississippi au interzis avorturi din momentul în care sunt detectate bătăi ale inimii fetusului, adică aproximativ în a şasea săptămână de sarcină.

Măsuri asemănătoare sunt pe cale să fie adoptate în Georgia, Ohio, Missouri şi Tennessee.

Un judecător a blocat punerea în aplicare a legii în Kentucky, iar legea din Mississippi urmează să intre în vigoare în iulie, mai relatează agenţia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roSustainable Mobility Forum
Cabinet de avocatTMPS