GALA revistei BURSA ConstrucţiilorGALA revistei BURSA Construcţiilor

LIGA CAMPIONILORProfesionişti miliardari, umiliţi ca nişte amatori

D.N.
Ziarul BURSA #Sport /

Sursa foto: www.facebook.comLiverpoolFC

Sursa foto: www.facebook.comLiverpoolFC

Minunile din fotbal chiar se petrec, nu sunt simple legende, iar una tocmai s-a derulat, în mare viteză, pe sub ochii a sute de milioane de telespectatori. Barcelona a suferit o umilinţă, peste care cu greu va trece, în returul semifinalelor Ligii Campionilor. Echipa care valorează peste 1,1 miliarde de euro a fost învinsă cu scorul de 4-0 de Liverpool şi a ratat calificarea în finala celei mai importante competiţii intercluburi, după ce în manşa tur câştigase cu 3-0. Dacă la începutul acestei săptămâni fotbaliştii lui Liverpool erau cotaţi la 950.500.000 de euro, după acest meci în care au făcut o adevărată demons­traţie de dărurie, dar şi-au dovedit din plin şi valoare, atât ca grup cât şi individual, cu siguranţă că acum lotul antrenat de germanul Jurgen Klopp valorează mai mult de un miliard de euro, cotele jucătorilor fiind, firesc, în creştere.

Klopp susţine că un asemenea meci nu a văzut în toată cariera lui: "Jucătorii au făcut tot ce aveau de făcut. Nu poţi fi sigur de nimic înainte de un meci. De 19 ani sunt antrenor şi nu îmi amintesc un astfel de meci. Performanţa aceasta este rodul unui melanj între jucători excepţionali, un club mag­nific şi suporteri care creează o atmosferă specială. Jucăm pentru aceste momente, este incredibil, emoţionant. Pentru asta munceşti întreaga carieră, pentru astfel de momente speciale. Nu deseori reuşeşti aşa ceva, este special". Georginio Wijnaldum, autorul a două goluri, a declarat că jucătorii echipei Liverpool au demonstrat că în fotbal totul este posibil: "Nu ne aşteptam să marcăm patru goluri. Este adevărat că nimeni nu credea, dar am demonstrat că în fotbal totul e posibil.Am fost supărat pe antrenorul Jurgen Klopp că m-a ţinut rezervă, aşa că atunci când am intrat mi-am zis că trebuie să ajut echipa. Şi am marcat două goluri (minutele 54 şi 56). Am crezut, ştiam că putem câştiga, ştiam că este posibil şi am reuşit". Mijlocaşul Fabinho a afirmat că jucătorii de la Liverpool s-au luptat "ca nişte câini" şi "şi-au dat viaţa pe teren": "Toţi am luptat ca nişte câini. Ne-am dat viaţa pe teren. Din punct de vedere fizic suntem morţi". De cealaltă parte tistreţea este uriaşă, de la jucători până la suporteri. Antrenorul catalanilor, Ernesto Valverde a sintetizat situaţia: "Ni s-a întâmplat la fel ca anul trecut (n.r. - eliminare în sferturi cu AS Roma). Ei au început bine. Noi am reacţionat bine după primul gol, am avut ocazii, iar apoi am primit două goluri în două minute (54, 56), iar adevărul este că ei au fost foarte puternici. Este un rezultat groaznic pentru noi şi fanii noştri. Ne-am pregătit bine după anul trecut, dar am păţit-o din nou. După golul al patrulea (minutul 79) totul era terminat, nu am mai putut riposta. Ne va fi foarte greu în zilele următoare, iar acum suntem devastaţi. Nimeni nu voia să se întâmple aşa ceva. Am pierdut într-un mod extrem de dureros. Am suferit prima noastră înfrângere în Liga Campionilor (n.r. din acest sezon), dar am fost eliminaţi".

Finala Ligii Campionilor va avea loc pe 1 iunie, la Madrid, pe stadionul echipei Atletico.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS