Gala BURSA 2018

LIPSA DE PATRIOTISM A GUVERNULUI NOSTRU, AFIŞATĂ LA EXPO 2017Arieraţi, în cea mai futuristă capitală a planetei - Astana, Kazahstan

MAKE, ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii /

Arieraţi, în cea mai futuristă capitală a planetei - Astana, Kazahstan

Decizia ca Expoziţia internaţională din 2017 să fie găzduită de Kazahstan, în Astana, a fost adoptată de Adunarea Generală a Biroului Internaţional pentru Expoziţii, în 2012, sub preşedinţia României.

De atunci, Kazahstanul a construit Complexul expoziţional cel mai extravagant din lume, cheltuind peste un miliard de dolari numai pentru organizarea EXPO 2017 (potrivit AFP), iar noi, în cei cinci ani care au trecut, nu am reuşit să modificăm broşurile oficiale de promovare a turismului, făcute greşit, pe fonduri europene, în 2012.

N-ai vrea să-ţi cadă pantalonii în vine, să ţi se vadă chiloţii, tocmai când faci pe deşteptul într-o ceremonie a elitei mondiale, dar acest moment al cărui penibil este comparabil coşmarurilor dostoievskiene, a intervenit zilele acestea în viaţa naţiunii noastre, la expoziţia internaţională de importanţă globală, care, fiind organizată în diverse oraşe ale lumii, când colo, când colo, doar o dată la cinci ani, i-a fost atribuită anul acesta capitalei Kazahstanului - Astana EXPO 2017, unde intenţionăm să ne promovăm ţara cu broşuri patologice, de arieraţi, timp de trei luni.

Caracterul jenant al promovării româneşti rezultă din comparaţia a doi termeni:

1). Pe de o parte, idioţenia broşurii noastre, distribuită în ocazie, subiect care prezintă alte două subcapitole:

1. a. încâlceala, lipsa de interes şi de patriotism din Ministerul Turismului şi Ministerul de Externe;

1. b. laşitatea presei, complicitatea la manipularea practicată de autorităţi;

2). Pe de altă parte, simetric cu delăsarea românească, stă extraordinarul orgoliu kazah, izbitor, la rândul său, în două aspecte:

2. a. futurismul şi eventualul ocultism al oraşului Astana, construit în ultimii 20 de ani, sub o concepţie fără egal pe planetă;

2. b. extravaganţa arhitectonică şi tehnologică a Complexului expoziţional, ridicat în mod special ca să găzduiască EXPO 2017, deci, să găzduiască inclusiv patologia românească.

Cei doi termeni stau faţă în faţă, oglindind rezultatul concret al opţiunilor politice ale celor două naţiuni, felul cum ne-am organizat viaţa în cele doua state, România şi Kazahstan.

Să examinăm cazul mai pe îndelete.

1). BROŞURA PROSTEASCĂ

Ministerul nostru de externe este conştient că manifestările expoziţionale precum cea de acum, care a fost dedicată energiei viitorului - Astana, EXPO2017, din Kazahstan -, au, în materia tehnologiei, imprtanţa similară unor Olimpiade din sport, căci a explicat-o într-un comunicat de săptămâna trecută (vezi fragmentul alăturat), în care mai preciza şi cele ce urmează: "Realizat sub conceptul: "Energia luminii - (O călătorie în viitor)", pavilionul naţional al României la EXPO Astana are ca element central prezentarea proiectului ELI-NP, implementat de Institutul Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară - Horia Hulubei (IFIN-HH), de la Măgurele. Proiectul ELI-NP este prezentat la Expoziţia internaţională ca o dezvoltare ştiinţifică şi tehnologică aflată la limita cunoaşterii umane, reprezentând esenţa progresistă a României: inventivitatea, creativitatea, orientarea spre viitor, având la bază o solidă tradiţie în cercetare."

------------------------------------

Oraşul Astana a fost ales să găzduiască expoziţia internaţională din anul 2017, cu ocazia celei de-a 152-a sesiuni a Adunării Generale a Biroului Internaţional pentru Expoziţii (BIE), desfăşurată în noiembrie 2012. BIE supervizează calendarul activităţilor, candidaturile, selecţia şi organizarea Expoziţiilor Internaţionale şi Universale.

Expoziţii înregistrate (universale, mondiale): durata între 6 săptămâni şi 6 luni şi o pauză de cel puţin 5 ani între două astfel de evenimente. Precedentele expoziţii universale s-au desfăşurat în China - Expo 2010 Shanghai, respectiv în Italia - Expo 2015 Milano. Următoarea expoziţie va avea loc în Emiratele Arabe Unite - Expo Dubai 2020.

Expoziţii recunoscute (internaţionale): durata între 3 săptămâni şi 3 luni, o temă specifică ce trebuie definită, o singură astfel de expoziţie putând fi organizată între două expoziţii universale. Precedenta expoziţie internaţională a fost Expo 2012 Yeosu, Coreea de Sud.

(Fragment din comunicatul de presă MAE / 28 iulie 2017)

------------------------------------

Dar, prezentarea excepţionalei realizări româneşti în domeniul laserului, este acompaniată şi de o broşură menită să promoveze România, în care eventualii investitori străini sunt invitaţi în...Wallachia!

Deruta este totală, chiar şi pentru noi, trăitorii pe aceste meleaguri, care, la şcoală, am învăţat că Valahia (Ţara Românească), pe la anul 1390, acoperea şi Oltenia şi Dobrogea, nu era limitată de ele în stânga şi-n dreapta, ca în broşura din Kazahstan, iar Bucureştiul, desigur, nu exista, fiind atestat ca localitate, abia de Vlad Ţepeş, în 1459.

Dacă tot am fi vrut să ne promovăm cu o hartă istorică, poate că mai bună ar fi fost cea a lui Mihai Viteazul, de la 1600, când Bucureştii deja existau.

Totuşi, nici pe timpul lui Mihai Viteazul nu existau autostrăzile Bucureşti-Piteşti, Bucureşti-Constanţa, şi secţiunea dintre Câmpia Turzii şi Gilău, care apar pe harta din broşură pe care o distribuim în Kazahstan.

Guvernul nostru pare să fi vrut să se laude cu sărăcia noastră în autostrăzi, pentru că, deşi în această privinţă ne situăm pe ultimul loc în Uniunea Europeană, chiar şi după Bulgaria, totuşi nici măcar nu le-am trecut pe toate cele pe care le-am construit, pe hartă nefiind figurate secţiunea dintre Sibiu şi Deva şi cea de pe traseul Lugoj-Timişoara-Arad-Nădlac.

Harta este un amalgam de confuzii şi prostie.

------------------------------------

Premoniţia lui Borat

În 2012, câştigătoarea Campionatului arab de tir, desfăşurat în Kuweit, a fost tânăra Maria Dmitrienko, din Kazahstan, căreia, când a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, în loc de Imnul ţării sale, i-a fost intonat, aparent din greşeală, parodia obscenă cântată de personajul Borat, al actorului Sacha Baron Cohen:

" Kazakhstan industry best in the world

We invented toffee and trouser belt

Kazakhstan's prostitutes cleanest in the region

Except of course Turkmenistan's

Kazakhstan, Kazakhstan you very nice place

From Plains of Tarashek to Northern fence of Jewtown

Come grasp the might penis of our leader

From junction with the testes to tip of its face!"

http://www.telegraph.co.uk/news/newsvideo/weirdnewsvideo/9163577/Borat-spoof-Kazakhstan-anthem-played-by-mistake.html

Dar nu Borat ne-a făcut harta idioată cu care ne-am dus în Kazahstan, ci ne-am făcut-o singuri.

De altfel, Sacha Baron Cohen şi-a filmat pretinsele scene din Kazahstan, într-un sat de ţigani din România, având, parcă, o premoniţie.

------------------------------------

1. a. Guvernul nostru, îngălat în lipsa de patriotism

Doamna Cristina Tărteaţă, Secretarul de stat al Ministerului de Turism, ne-a confirmat că broşurile sunt vechi, de cinci ani, şi că, tot de atunci, România se prezintă la târgurile internaţionale cu aceste pliante.

Doamna Tărteaţă ne-a spus: "Expo Astana nu este un târg de turism, ci o expoziţie şi noi am convenit cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că broşurile respective nu ar influenţa foarte mult.

Acestea au fost făcute din fonduri europene acum aproximativ cinci ani de zile. Legal, nu avem cum să intervenim asupra layout-ului acestora, ci doar le-am corectat din punct de vedere ortografic.

Asta este tot ce am putut să facem".

Undeva, Guvernul se scurtcircuitează intelectual, căci broşurile au drept scop să influenţeze cât mai mult, raţiune pentru care ele trebuie concepute ingenios, atât ca mesaj şi text concret, cât şi ca imagini, calculând fiecare centimetru pătrat, astfel că, atunci când avem norocul să-şi arunce cineva ochii pe ele, să-i reţină privirea, mai întâi şi să-i capteze antenţia, mai pe urmă.

Vă rog să mai citiţi o dată: "... am convenit cu Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că broşurile respective nu ar influenţa foarte mult".

Ce spune, de fapt, doamna Tărteaţă?

Pai, doamna Tărteaţă ne dezvăluie, cu sinceritate, spiritul Guvernului: autorităţile noastre ştiu că broşurile trimise la Astana EXPO 2017 zădărnicesc promovarea ţării, dar, probabil, speră ca ele să nu fie observate, ca "să nu influenţeze prea mult" prin caracterul handicapat al erorilor lăsate în voia distribuirii internaţionale.

Autorităţile noastre au bifat: uite că am trimis şi broşuri, în Kazahstan, sperăm să nu se uite nimeni pe ele.

------------------------------------

De vină sunt fondurile europene

"Noi îi ajutăm cu materiale promoţionale pe toată durata expoziţiei, timp de trei luni de zile", ne-a precizat secretarul de Stat al Ministerului de Turism, doamna Cristina Tărteaţă, referindu-se la cei de la Ministerul de Externe, după care a continuat: "Aveam de ales între a le trimite pe acestea (n.r. materiale promoţionale vechi) sau a nu ne prezenta cu nimic. Cei de la MAE m-au asigurat că nu este ceva care să sară în ochi. Ştiu că dumneavoastră, cei din presă, sunteţi mai atenţi, dar nu aveam de ales. Ce puteam să facem? Era mai bine să nu trimitem deloc? Eu cred că era mai rău. Noi am ajuns la concluzia să le trimitem aşa cum sunt".

Broşurile cu pricina au fost făcute cu fonduri europene.

Doamna Tărteaţă găseşte că birocraţia finanţării europene este o justificare validă pentru faptul că nu am făcut alte broşuri: " Asta este tot ce am putut să facem".

Întrebată dacă şi la celelalte târguri şi expoziţii la care ţara noastră a participat au fost prezentate aceleaşi broşuri, Cristina Tărteaţă ne-a transmis: "La târgurile şi la expoziţiile la care am fost până acum au fost cele vechi (n.r. materialele promoţionale), cu acestea am defilat, ca să zic aşa, nu am avut altele. Ministerul nu a avut când să le facă".

Secretarul de stat în Ministerul Turismului ne-a asigurat, însă, că, în prezent, se derulează o procedură de realizare a altor materiale promoţionale, care încă nu sunt gata. Cristina Tărteaţă a mai declarat: "La următoarele târguri şi expoziţii vom vedea cum decurge procedura de achiziţie pe noile broşuri. De obicei, durează cam trei luni de zile. Deja am demarat procedurile şi fişele tehnice, vom ajunge cam în toamnă să le avem pe cele noi".

Nu au avut timp să le facă.

Durează trei luni numai procedura de achiziţie.

"Asta este tot ce am putut să facem".

------------------------------------

1. b.Complicitatea presei la manipulare

Cazul broşurilor noastre handicapate nu a fost descoperit de jurnaliştii ziarului BURSA, ci de site-ul de ştiri economice "Economica.net", care a prezentat, vineri dimineaţa, într-un articol critic (normal), faptul că Ministerul Turismului a trimis, la Expoziţia internationala de la Astana, materiale promoţionale greşite şi vechi.

În articolul său, reporterul Economica.Net susţine că a încercat să afle la faţa locului explicaţiile oficialilor, dar la pavilionul României de la Expo Astana nu era prezent la ora redactării materialului lor niciun reprezentant al Ministerului, în condiţiile în care vineri a fost Ziua României la Expo 2017, iar ministrul de externe Theodor Meleşcanu a participat la o ceremonie ocazionată de eveniment.

Ciudat este că, în articolul Economica.net de vineri de dimineaţă, înainte să o contactăm noi, doamna Cristina Tărteaţă nu ştia cum au ajuns broşurile la Astana: "Vreau să verific la Astana, să ştiţi că noi nu am trimis. Cred că este o eroare. De la mine de la cabinet nu au plecat broşurile vechi. Vreau să verific, să îmi trimită exact ce au acolo, dacă aşa este", aşa au fost relatate spusele sale în acel articol, care nu seamănă defel declaraţiilor făcute ziarului BURSA.

Dar...

Articolul a dispărut de pe site-ul Economica.net.

Pur şi simplu.

Articolul a stat afişat pe Economica.net. doar câteva ore.

După care, neant!

Când am vrut să accesăm din nou materialul despre expoziţia de la Astana, link-ul ne-a dus, în mod ironic, direct către Steven van Groningen, actualul preşedinte al Raiffeisen Bank, fost preşedinte al aşa-zisei "Coaliţii pentru Dezvoltarea României".

Noroc că salvaserăm fotografia ecranului care a afişat articolul critic.

Pentru noi, cei de la BURSA, această laşitate este inadmisibilă.

În calitate de colegi de breaslă, gestul demoralizant ne întristează într-un fel greu de exprimat.

------------------------------------

2). ORGOLIUL KAZAH

Arhitectura postsovietică a explodat într-un suprarealism susţinut cu miliarde şi miliarde de petrodolari, în Astana (numele oraşului înseamnă "capitală", în limba kazahă), o aşezare ridicată şi populată (circa 800.000 de locuitori) prin voluntarism politic, în doar două decenii, începând din 1997, când capitala Kazahstanului a fost mutată de la Alma Ata, aici, o zonă pustie de stepă.

În pofida aspectului adeseori disparat al clădirilor, oraşul nu are nimic întâmplător, ci este conceput unitar şi, deşi au lucrat aici echipe de arhitecţi faimoşi, concepţia generală îi este atribuită lui Nursultan Nazarbaiev, care, de 27 de ani, conduce autoritar Kazahstanul (ţara se află pe locul 161, din 180 de ţări, în clasamentul libertăţii presei alcătuit de Reporteri Fără Frontiere).

2. a. Futurismul şi ocultismul Astanei

Cei care recunosc simboluri masonice în această dezlănţuire a artei arhitecturii îi dau Astanei titlul de "capitala Illuminati" (ca societăţi secrete, Masoneria şi Illuminati sunt considerate interconectate), atribuindu-i lui Nazarbaiev intenţia introducerii Noii Ordini Mondiale ("Novus Ordo Seclorum", concept socotit de origine Illuminati).

În Turnurile gemene aurii, aceia identifică pe Boaz (dreptatea regală, "mishpat") şi Jachin (puterea divină, "tsedeq"), stâlpii masonici moşteniţi virtual de la Primul Templu (al lui Solomon), reprezentând făgăduinţa divină pentru eternitatea stabilităţii Împărăţiei Sale, deasupra cărora se înalţă arcul Soarelui, având "shalom" (pace) drept cheie de boltă (aceleaşi semnificaţii sunt concentrate în simbolul dolarului american - "$" -, al cărui "S" a fost tăiat, iniţial, nu de una, ci de două bare verticale, ilustrând sintetic "Coloanele lui Hercule", Boaz şi Jachin, legate cu panglica S-ului, pe care era scris în latineşte "Nec plus ultra" - nimic mai departe -, marcând limita lumii cunoscute, trasată, înainte de descoperirea Americii, între localitatea spaniolă Ceuta, din Maroc, şi Insula Gibraltar).

Tema păcii se regăseşte în piramida proiectată de prodigiosul arhitect britanic Norman Foster, intitulată "Palatul păcii şi al reconcilierii", organizată pitagoreic, pe trei niveluri, în care cel de la bază este dedicat spectacolelor, cel intermediar este consacrat reuniunilor interconfesionale, iar apexul (vârful), se doreşte o imagine a spaţiului strălucitor al nemuritorilor, atins prin raţiune şi filosofie.

Conspiraţioniştii atrag atenţia că simbolurile piramidei şi al apexului divin sunt figurate pe bancnotele americane de un dolar, deasupra inscripţiei "NOVUS ORDO SECLORUM".

2. b. Extravaganţa EXPO 2017

Complexul expoziţional a fost proiectat de firma "Adrian Smith + Gordon Gill Architecture" (AS+GG), din Chicago, care susţine că, ţinând cont de tematica EXPO2017, dedicată energiei viitorului, l-a conceput să fie "primul oraş din era postindustrială", unde energia consumată de comunitatea implicată în manifestare să fie asigurată din surse regenerabile, clădirile devenind ele însele generatoare de energie.

"Se spune că Astana este un oraş al viitorului. Ei bine, această zonă expoziţională va deveni un oraş al viitorului într-un oraş al viitorului", a declarat primarul din Astana, Asset Issekechev, într-un interviu acordat AFP.

CHESTIUNEA

Bietul nostru subiect - la o expoziţie, o hartă idioată inclusă în broşura de la standul României şi complicitatea presei la prostie - nu merită nici un fel de atenţie, necum astfel de amplitudine, căci sugerează că am face din ţânţar armăsar, dar, în realitate, articolul urmăreşte şi altceva decât să-i facă de ruşine pe puturoşi şi pe mincinoşi (pe merit, de altfel), iar acel altceva este o problemă cu adevărat importantă.

Întâmplarea a opus, în mod natural, delăsarea şi lipsa de patriotism ale Guvernului nostru, faţă în faţă cu ambiţia şi orgoliul Guvernului kazah.

Este concret.

Comparaţia nu opune vorbe, ci fapte - voluntarismul şi coordonarea lor, faţă cu impotenţa şi dezorganizarea alor noştri.

Ei au ridicat un complex expoziţional de referinţă mondială, pe banii lor, noi n-am fost în stare să corectăm o broşură, pe bani europeni.

Sunt fapte.

Contrastul nu se opreşte, însă, la faptele materiale.

Diferenţa de preocupare spirituală dintre cele două guverne este cutremurătoare.

Că este sau nu este "Illuminati", Astana incorporează certamente o preocupare spirituală, stimulând imaginaţia.

Nu corupţia este cea care ne pune în inferioritate faţă de kazahi, pentru că au hoţii lor, inclusiv furturi de milioane de dolari chiar la construirea Complexului expoziţional.

Nu, nu corupţia.

Ceea ce ne aşază într-o poziţie de oameni primitivi, faţă de kazahi, este lipsa oricărei preocupări spirituale a conducătorilor noştri.

Sunt convins că opţiunea noastră pentru democraţie joacă un rol important în incapacitatea noastră să ne mobilizăm pentru realizarea obiectivelor unei strategii, sunt convins că realizările de excepţie ale kazahilor sunt rezultat al unei mobilizări cu mână de fier, aşa cum şi Ceauşescu ne-a făcut-o.

Dar, oare, democraţia exclude preocupările spirituale?

N-ar trebui ca, dimpotrivă, libertăţile câştigate în regimul democratic să ne asigure disponibilitatea pentru înălţare spirituală?

Înălţarea spirituală nu cumva este condiţia mobilizării pentru realizarea obiectivelor unei strategii, într-un regim democratic?

Dar, ce este "înălţarea spirituală"?!

Ei bine, aceasta-i chestiunea.

Răspundeţi!

Opinia Cititorului ( 19 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Articol, nu gluma!

    Exceptional! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. excelent articol. sa moara capra vecinului daca nu. rusinica romania

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Se pare că Ion Iliescu a bunghit-o bine (un adevărat vizionar :) în 1990 când a spus cum că poate exista democrație și într-un regim totalitar, dar cu un despot înțelept.

    Și ce ofuscați eram cu toții după această remarcă! 

    Tot despre democrație, Țuțea își afirma certitudinea că într-un astfel de sistem  

    „numai întâmplarea naşte un mare şef“ 

    Eh, a trecut multă apă pe Dâmbovița de atunci, și nici conceptul de democrație nu mai e ce era odată. 

    Răspunzând acum la întrebări, 

    ce înălțare spirituală poate fi azi în democrația liberală neomarxistă proclamată insidios pe toate canalele? 

    Ce au de-a face consumismul imbecilizant (trăiască sfântul Mall și preacuvioasa Billa :)) și libertățile feisbuciste, cultura generală de tip google cu preocupările spirituale? 

    Cine și pe cine să mai înalțe spiritual (indiferent ce-o mai însemna și asta)? 

    Mai e timp pentru așa ceva?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Tocmai ai schitat contextul care evidentiaza actualitatea si importanta intrebarilor lui Make. De fapt, ele sunt raspunsuri.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Este contextul numai pentru că la întrebările lui Make se poate răspunde cel mai bine prin contra-întrebări.

      În acest context, înălțarea spirituală se poate face numai individual, dar suma acestor înălțări, adică mobilizarea lor (vorba lui Make) pentru un scop înalt este imposibilă. 

      Și ce este totuși înălțarea spirituală?

      Poate fi, ca în reclamă, "momentul acela" când te întrebi nu ce poate face țara pentru tine, ci invers. Dar asta înseamnă patriotism, un cuvânt care pute și de care ne temem ca de o boală rușinoasă.  

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Cred ca Ceausescu nu a avut preocupari ezoterice, (cel putin eu, unul, n-am auzit sa fi avut), fapt care face o diferenta fata de Nazarbaiev.

      Pentru Ceausescu, Dumnezeu a contat cam cit pentru mahalagioaicele din provincie - un mos cu barba lunga si alba - usor de anihilat, refolosindu-i luminarile, pe altarul comunismului de lagar. 

      Dupa Revolutie, Ceausescu a devenit un standard greu de egalat. 

      Compara Casa Poporului si sfertul de Bucuresti reconstruit de Ceausescu, cu Astana (sint eforturi comparabile - populatia Kazahstanului aproximeaza 18 milioane de locuitori), ca sa observi diferenta, in lipsa de preocupare spirituala a lui Ceausescu. 

      Astazi, vorba lui Nicu Ceausescu, nu reusim nici sa zugravim ce-a construit "tata".

      Singura intreprindere spirituala remarcabila, de dupa Revolutie, este traducerea Septuagintei. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Cu sau fără preocupare spirituală din partea lui Ceaușescu, s-a construit, chiar dacă mobilizarea în acest scop era forțată, și nu prin "înălțare spirituală".

      Remarca mea că Nazarbaiev pentru noi este Ceaușescu 2 a fost doar o glumă.  

      Ar fi interesant să ne spuneți la ce fel de democrație și de înălțare spirituală în ziua de AZI vă gândiți că ar putea fi compatibile și ar putea conduce la noi la "mobilizarea pentru realizarea obiectivelor unei strategii". 

      Eu sunt cam sceptic, ca să nu zic pesimist, dată fiind realitatea.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      Realitatea este importanta, fiind nemultumitoare si presind la imaginarea dezirabilului, astfel ca nu este rezonabil sa genereze pesimism.

      Raspunsul pe care mi-l ceri l-as fi putut da din proprie initiativa, in articol, daca nu as fi vrut sa-l primesc din partea cititorilor. 

      Altadata l-am dat (indeajuns de sistematic, figureaza in cartea mea "Terminus a quo"), dar si acolo, am precizat ca este un "dezirabil" imaginat de mine, doar ca propunere, pentru a stimula o eventuala dezbatere mai larga. 

      Imaginarea solutiei unei probleme este primul pas pentru eliminarea problemei din realitate, abia al doilea fiind actiunea practica.

      Noianul de probleme in care ne-am innamolit face ca, in aceasta perioada, cea mai practica atitudine sa fie visarea. 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      All I have to do is dream, dream, dream, vorba cantecului.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    astana egal satana , remarca asta o asteptam de la careva

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Mulțumesc, Make, pentru articol! O cultură generală de excepție este prima condiție pentru ca cineva să scrie bine. Apoi, e talentul. Și ție nu-ți lipsește nimic. De aceea citesc cu nesaț tot ce poartă semnătura lui Make.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Multumesc!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1.Va felicit pentru profesionalismul dovedit in abordarea acestui subiect. Excelent articol !

    2. Sunt consternata si dezamagita de neseriozitatea "alesilor nostrii "...

    3. Inaltarea spirituala =Educatia +Sanatatea +Patriotism +Cultura (pilonii de baza a unei societati ) 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Nu cumva, acea broșură cu pricina este creată sub supravegherea Elenei Udrea?!?

    S-ar putea ca ultimele răbufniri de patriotism să fi fost în blamatul regim băsist! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    am inteles , si cred ca asa e, ca la Astana participa doar rudele unora din elita asta romaneasca, deci e in familie, nu conteaza asa de mult imaginea tarii.

    familia se plimba, face o vacanta, shopping, aiureli, totul bine. 

    multumesc Make! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Simplu: RESPECTUL DE SINE.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. ...Asta, atunci cind sinele este respectabil..., iar sinele este respectabil cind manifesta respect pentru ceilalti, ceea ce complica lucrurile suficient cit sa nu mai fie simplu.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

      restul media isi iubeste buzunarul propriu:-)

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Bun articol. Inaltarea spirituala este optionala intr-o democratie, fiecare se inalta dupa capacitati.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită