Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 13.03.2017
LIVIU+MUGUR=LOVE
De ce șeful PSD vrea să-l lege de funcție pe șeful BNR cel puțin până în 2019?
     Sub tirul presei de investigații, acuzat de autoplagiat și colaborare cu fosta poliție politică, Guvernatorul și-a găsit un aliat de nădejde în președintele PSD și al Camerei Deputaților, Liviu Drag¬nea, care, vorbind în numele partidului, a spus răspicat că "nu vrea schimbarea lui Mugur Isărescu, dimpotrivă".

     Am avut mai întâi, în februarie, o investigație din ziarul România liberă ce arată cum una din cărțile șefului BNR publicată în 2009 ("Contribuții teoretice și practice în domeniul politicilor monetare și bancare") prelua aproape integral nu mai puțin de 180 de pagini dintr-o lucrare în trei volume apărută între 2001 și 2006 ("Reflecții economice") fără să menționeze explicit sursa. Guvernatorul a fost apărat atunci pe blogul BNR, opiniibnr.ro, de consilierul Vasilescu, dar și pe dcnews.ro de Adrian Ciachir cu argumente care subliniază fie menționarea caracterului de sinteză al lucrării, fie modul în care și alții au preluat copios din lucrările/articole publicate anterior în cele recente (vezi paralela lui Ciachir cu George Călinescu și Nicolae Manolescu). N-am aflat, însă, cât de încântați au fost cumpărătorii ambelor lucrări, descoperind că au plătit de două ori 180 de pagini identice.

     Auzele de plagiat "soft" (autoplagiat) au fost urmate însă în martie de cele de colaborare cu fosta securitate sub numele de cod Manole, mult mai grave pentru imaginea publică imaculată a șefului BNR.

     Pe scurt, Mugur Isărescu și-ar fi povestit detaliat interacțiunile cu mai mulți diplomați străini la "Secu" (există și documente care arată, potrivit României Libere, o "intenție de penetrare" a ambasadei Marii Britanii), dar și cu colegii de la fostul Institut de Economie Mondială. Interesant de remarcat, notele informative semnate de " Manole" care au fost studiate de jurnalistul RL la CNSAS intraseră în posesia Consiliului după 2008, în timp ce verdictul de necolaborare cu Securitatea pentru Mugur Isărescu fusese dat în 2002. CNSAS a confirmat pentru RL autenticitatea documentelor studiate de jurnalist în arhiva instituției, precizând că o reverificare pentru șeful BNR ar fi posibilă în contextul apariției unor dovezi noi.

     Ei bine, cine a furat startul apărătorilor lui Mugur Isărescu în aceste momente grele pentru imaginea sa? Nu, nu e vorba de noi postări pe opiniibnr.ro, ci de șeful PSD Liviu Drag¬nea care a ținut să precizeze că îl sprijină pe Isărescu din postura sa oficială de lider de partid. "Dacă instituții importante din acest stat sunt mereu sub atac, s-ar putea să fie o problemă și începi să te gândești - de unde vin toate astea? Atacurile începute împotriva BNR afectează cursul de schimb. Am văzut un atac pe Mugur Isărescu de câteva zile. Nu mi se pare în regulă", a spus Dragnea joi la România TV. Întrebat dacă ar vrea schimbarea lui Mugur Isărescu, Drag¬nea a replicat: "Eu? Niciodată. Vorbesc în numele partidului. Nu vreau schimbarea lui Mugur Isărescu, dimpotrivă. Îl susțin, o spun răspicat. L-am susținut și în alte rânduri, și în alte situații, chiar dacă nu mi-au plăcut anumite gesturi, acțiuni. Pentru mine e important ca Banca Națională să fie stabilă. Este o chestiune strategică".

     Ar fi interesat de aflat care au fost motivele reale ale susținerii intempestive și necondiționate din partea lui Dragnea, de vreme ce o reverificare a colaborării lui Mugur Isăres¬cu cu Securitatea este posibilă în lumina noilor documente apărute la CNSAS. Se temea oare șeful PSD că BNR va proteja mai puțin atent cursul într-un an în care promisiunile Guvernului pun presiune pe deficitul bugetar? Asta n-ar fi un motiv foarte serios de vreme ce creșterea euro stimulează inflația, iar creșterea prețurilor a dat mereu o mână de ajutor execuției bugetare. Să fie atunci doar teama de "destabilizarea" BNR? Păi atunci ar fi meritat poate evitată destabilizarea instituției și cu scandalul legat de Bogdan Olteanu, că nici viceguvernatorul nu e de colea, nu... ? O fi vacantarea postului pentru Guvernator din 2019, anul când în România au loc și alegeri prezidențiale, iar PSD-ul nu are deocamdată un candidat de opus actualului președinte? Fragilitatea șefului PSD în justiție l-o face să apere toți oficialii de calibru contestați în aceste zile pentru a primi, în compensație, un spor de clemență el însuși? Sau o combinație a tuturor acestor posibilități? Nimeni nu poate ști cu exactitate....În mod cert, însă, Dragnea nu apără scaunul șefului BNR de dragul debitorilor amenințați de legile dării în plată și al conversiei creditelor în franci (cum pretindea la un mommment dat BNR), din simplul motiv că aceștia fac parte mai degrabă din electoratul opoziției PSD, la fel ca cei cu economii mai răsărite în bănci... 
Cristian Dogaru
 

 

.