LIVIU DRAGNEA: "Am decis organizarea unui miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale"

D.I.
Politică /

Liviu Dragnea

Liviu Dragnea

PSD a decis să organizeze un mare miting pentru susţinerea "familiei tradiţionale", a anunţat, astăzi, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, informează News.ro.

"Am decis organizarea unui miting mare al PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale, pentru a nu exista niciun echivoc în abordarea pe care o are PSD pe acest subiect", a declarat Dragnea.

În 10 aprilie, preşedintele PSD a prezentat priorităţile legislative ale social-democraţilor, care vizează modificarea Codurilor penale, elaborarea noilor legi ale securităţii naţionale şi organizarea referendumului pentru definirea familiei. În privinţa Legii defăimării, Dragnea a spus că aceasta este în stadiu incipient şi că nu reprezintă o prioritate în acest moment, dar că nu renunţă la ea.

Liderul PSD a precizat atunci că a discutat cu colegii săi din grupurile parlamentare despre referendumul pentru modificarea Constituţiei.

Referindu-se la modificarea constituţiei, Dragnea a precizat: "Este un subiect pe care îl susţinem cu toată tăria şi sper ca în această primăvară acest referendum să se organizeze. (...) Susţinem această modificare a Constiuţiei, că temelia familiei este căsătoria dintre bărbat şi femeie".

La sfârşitul lunii martie, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că iniţiativa de revizuirea a Constituţiei pe tema definirii familiei, care a fost adoptată de Camera Deputaţilor în urmă cu aproape un an, va trece şi de Senat în regim de urgenţă, iar după promulgare va fi organizat referendumul. Dragnea a susţinut că, în acelaşi timp, va fi iniţiată o dezbatere privind oportunitatea reglementării parteneriarului civil în România.

La acel moment, preşedintele Camerei Deputaţilor puncta: "În procedură de urgenţă să o adoptăm, după care să o trimitem la promulgare. După ce preşedintele o promulgă, după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, vom decide imediat să se continue procedura în Senat, respectiv votul efectiv pentru revizuirea Constiuţiei şi stabilirea datei referendumului".

Dragnea a susţinut că, în acelaşi timp, va fi iniţiată o dezbatere privind oportunitatea reglementării parteneriarului civil în România, precizând în acest sens: "nu putem să nu analizăm şi situaţia unei minorităţi din România, şi anume să discutăm serios despre oportunitatea legiferării unui tip de parteneriat civil şi i-am rugat pe colegii mei, şi aici l-am rugat pe domnul Victor Negrescu să poarte discuţii cu ONG-urile din domeniu pentru a merge, nu neapărat în paralel, dar către o formă legislativă prin care să se reglementeze şi această situaţie".

Camera Deputaţilor a adoptat, în 9 mai 2017, cu 232 voturi "pentru", 22 de voturi "împotrivă" şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: "Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor".

Iniţiativa a fost trimisă Senatului pentru dezbatere şi vot.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Vorbeste un familist?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    Dracnea + Motocicleanu = La Famiglia. In rest No comments....

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Ecosmart
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo